Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Arte

"Perseverenta si consistenta sunt factorii cheie in viata mea!" - dialog cu Alexandra Dariescu, prim solist al Filarmonicii Regale din Londra

La doar 26 de ani este prim solist al Filarmonicii Regale din Londra. A muncit enorm pentru a ajunge aici, dar nu regreta nici una dintre clipele petrecute in fata pianului. Este invitata sa concerteze in fata celor mai mari nume ale societatea britanice, iar reprezentantii Casei Regale au rasplatit-o. Ducesa de Kent i-a inmanat medalia de aur intr-o ceremonie fastuoasa, iar Alexandra Dariescu le-a multumit asa cum stie ea mai bine: prin cantec.

Incurajata de mama ei, Alexandra Dariescu, o ieseanca inimoasa, si-a daruit o parte parte din trairi pianului si lumii minunate a muzicii. Au existat multe sacrificii, dar s-au transformat in satisfactii. Cu cat dai mai mult, cu atat primesti mai mult! Profesia de pianist concertist implica o descoperire in fiecare zi, mult studiu si perseverenta. Fara dedicatie si implicare totala nu sunt rezultate!


Cum ai ales pianul?

Am ales pianul datorita mamei mele, ea m-a sustinut mereu. A economisit pana la ultimul banut pentru a cumpara o pianina pe care inca o mai am si acum. Cand eram micuta, eu cantam din voce si mama mea ma acompania. Nu voi uita niciodata acele momente! Eu am avut copilarie pana la sapte ani, iar de atunci vacantele mele nu au fost vacante de iarna sau de vara, ci vacante de pian! Dar sa stiti ca ma fascineaza fiecare instrument in parte, prin diversitatea sunetului. Mi-ar fi placut sa cant la un instrument portabil, care sa fie al meu si sa pot canta pe el oriunde as merge. Fiind pianista, trebuie sa ma acomodez foarte repede cu orice instrument mi se pune in fata.

Cand ai cantat prima data in public?

Prima aparitie a fost la 7 ani intr-un recital organizat de profesoara mea de pian de la Colegiul National "Octav Bancila". Primul concert cu orchestra a fost la numai 9 ani, cu Orchestra Simfonica din Chisinau si dirijorul Nikolae Tatarinov.

Care sunt compozitorii tai preferati? Ce iti place sa canti cel mai mult?

-- Am o afectiune mare spre Chopin si muzica franceza: Ravel, Dutilleux, Debussy. Promovez foarte mult muzica romaneasca prin Enescu si Silvestri si sunt foarte deschisa la interpretarea lucrarilor scrise de compozitori contemporani. Chiar luna trecuta am cantat in premiera mondiala concertul pentru pian si orchestra "Mesmerism", scris pentru mine de celebra compozitoare Emily Howard. Cu orchestra cant mult concertele de Grieg, Ceaikovsky si Rachmaninov.

-- Vorbeste-ne despre succes si pretul lui.

-- Succesul este ceva care se vede mai mult din afara. Pentru mine, succesul nu reprezinta un scop, nu vreau sa fiu "de succes" ci sa patrund in profunzimea muzicii, care este esenta oricarui musician serios. De mica am muncit foarte mult, nu mi-a venit nimic "pe tava", nu am avut parinti in domeniul muzicii care sa ma propulseze si am venit dintr-o familie normala. Cred ca aceasta normalitate mi-a dat un echilibru si m-a ajutat sa apreciez ceea ce am si sa multumesc lui Dumnezeu pentru unde sunt. Profesia de pianist concertist inseamna studiu in fiecare zi, ore intregi petrecute la pian si research. Concertele sunt toate din memorie, din aceasta cauza e mult mai dificil sa canti la pian decat la oricare instrument, este o presiune mult mai mare. Plus, repertoriul pentru pian este cel mai vast si numeric, deci mai mult de descoperit! Fac totul cu cea mai mare placere si pasiune, pentru ca daca nu as vrea intr-adevar sa fiu o pianista concertista, nu as putea fi unde sunt acum! Perseverenta si consistenta sunt factorii cheie in viata mea!

-- Ai cantat pe multe scene. Unde, la invitatia cui? Unde ti-a fost cel mai drag sa canti?

-- Am cantat mult in Marea Britanie, mai peste tot in Europa, in America de Nord si de Sud. In America, publicul este mult mai entuziast decat in Europa. In Argentina am cantat un recital in Buenos Aires in fata la 4.000 de spectatori care s-au ridicat in picioare dupa prima piesa! In Londra publicul este cel mai greu de multumit! Londra este capitala muzicii, cei mai mari muzicieni sunt aici in fiecare saptamana, un nivel incredibil de inalt iar BBC-ul este recunoscut in intreaga lume! Chiar saptamana aceasta am fost invitata sa cant concertul de Grieg cu BBC Symphony Orchestra la numai doua zile de instiintare, pentru ca un pianist rus nu a putut ajunge in Marea Britanie din cauza vizei. Royal Philharmonic Orchestra este una dintre cele mai cunoscute orchestra mari ale lumii, iar anul acesta concertez de trei ori cu ei in reprezentantii cu Beethoven 5, Rachmaninov 2 si Grieg. In Germania publicul apreciaza mult, am cantat acolo un concert de Mozart cu European Union Chamber Orchestra, iar in Elvetia, publicul este indrumat de o pasiune de admirat pentru muzica clasica si vine cu mare placere la concerte.

-- Cum e viata in afara Romaniei? Cum este la Londra? Cum e spiritul regal?

-- Londra este acasa pentru mine. Este un oras foarte viu, unde exista ceva nou de facut sau de vazut in fiecare secunda. Podurile din Londra sunt extraordinare, Waterloo Bridge imi este cel mai drag: pe partea dreapta ai Southbank Centre, cu Big Ben si Houses of Parliament iar pe partea stanga este St Paul's Cathedral, Shakespeare's House si British Film Institute pe langa multe altele. Este o energie atat de vibranta si nici nu mai spun despre salile de concerte! Royal Albert Hall, o sala cu mai mult de 5000 locuri, Southbank Centre, cel mai mare complex cultural... O minunatie! In luna decembrie voi concerta cu Royal Philharmonic Orchestra la Barbican Hall, resedinta la London Symphony Orchestra cu maestrul Christopher Warren Green, dirijorul de la nunta printului William cu Katie Middleton. Sunt invitata sa concertez in fata unor dintre cele mai inalte fete din societatea britanica, cum ar fi maresalul corpului diplomatic, mana dreapta a reginei, ambasadori si reprezentanti ai casei regale. In anul III de facultate, Ducesa de Kent mi-a inmanat medalia de aur intr-o ceremonie foarte fastuoasa.

-- Alexandra, ai spus ca iti place foarte mult sa comunici. Cum reusesti sa transmiti emotiile tale in public? Cum reusesti sa te imprietenesti cu publicul?

-- Publicul imi este tare drag. Spectatorii vin la concerte pentru a se bucura de muzica, pentru a fi parte din crearea muzicii. Publicul este foarte important, din aceasta cauza sunt si multe CD-uri inregistrate "live" - atmosfera din concert e cu totul alta decat in studio de inregistrari in ceea ce priveste dinamismul, energia si trairea interpretarii. Comunicarea cu publicul o fac prin muzica dar si prin cuvinte, prin introducerea fiecarei piese in parte cu cate o mica istorioara sau ceva inedit care deschide imaginatia spectatorului. In acest fel, parca se rupe tensiunea dintre interpret si public, mai mult, se creaza o legatura si o comunicare aparte, care permite si incurajeaza o traire profunda din partea ambelor parti, prin magia muzicii.

1

Comentarii:1


1# Scris de

elena

in data de:

06/04/2012 10:46

Alexandra, esti divina! Te-am ascultat la Iasi, la concertul TVR. A fost sublim! Felicitari!


Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi