Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Astrologie

„Este important sa stim cine este seful in fiinta noastra” - interviu cu astrologul Laszlo Fulop, lector al Scolii „Fidelia”

„Imi place ideea de "spatiu protejat". Imagineaza-ti ca iti maresti inima la un diametru de 2-3 metri in care incapi tu si persoana studiata. In spatiul creat de aceasta inima energetica, timpul si spatiul se opresc. Se ia o pauza. Evident, atmosfera inimii energetice incearca sa o reproduca pe cea a unui Univers superior - ca si cum persoana studiata s-ar duce la consultatie la Dumnezeu insusi. Asa imi imaginez ca Divinitatea tine consultatii” – Laszlo Fulop

Vi s-a intamplat vreodata sa intalniti oameni cu care sa fi schimbat cateva impresii apoi sa regretati? Sa regretati ca nu ati aflat amanunte despre povestea pe care ar fi putut s-o spuna, sa va para rau ca nu ati impartasit unele experiente care sa va ajute sa cresteti, sa va desprindeti de obiceiuri vechi? Mie Da, recunosc, si nu odata. De fiecare data am dat vina pe timp, care masoara secundele prea repede astfel ca nu reusesc sa ating cu sufletul tot ce mi-as dori sau imi iese in cale. Gasesc apoi, si de fiecare data ma bucur, sprijin in cuvant, care ma ajuta sa intru in lumile fantastice ale unor oameni pasionati de viata si de frumos, asa cum este astrologul Laszlo Fulop, lector la Scoala”Fidelia”.

 

-- La intalnirea de la Iasi mi-au placut mult calmul si linistea ta. Care sunt adevarurile tale, Laszlo Fulop? In ce crezi?

-- Soarele meu si inca trei planete se afla in Balanta. Spun asta fiindca as putea raspunde cu o alta intrebare -- Ce este astrologia altceva decat autocunoastere? Asadar, noi, Balantele, invatam despre noi insine ca ne este fatal sa iesim din linistea noastra deoarece cumpana noastra interioara incepe sa oscileze si astfel pierdem energie. Adevarul meu preferat este urmatorul: „Dumnezeu este iubire. Ne iubeste mult mai mult decat reusim noi sa percepem asta”. Cred in iubire. Fara limite.

 „Este important sa stim cine este seful in fiinta noastra”

-- Te-am auzit vorbind despre destin. Ce este destinul?

-- Multi oameni se tem de cuvantul „destin”, dar el nu este altceva decat un program de viata. Adica: eu il planific, eu il execut. Mai precis: Eu il planific, Eu il execut. Ideea este ca Eul nostru – cel mai launtric, adevaratul nostru Eu, fiinta eterna din fiecare om – este cel care proiecteaza si executa destinul. Exista un eu superficial si egoist care traieste in mintea noastra: acesta este cel care se teme de destin. Acesta este cel care mai „greseste”, in sensul ca poate sa aleaga altceva decat ar alege Eul adevarat. Asadar, este important sa stim cine este seful in fiinta noastra.

-- Putem schimba destinul? Avem o a doua sansa atunci cand gresim?

-- Desenam schita destinului inainte de venirea in planul fizic. Ma intrebi daca il putem schimba? Este o intrebare-capcana. Trebuie mai degraba sa ne punem intrebarea daca merita fiindca destinul este strans legat de notiunea de fericire. Te afli pe linia destinului tau daca te simti profund fericit. Fericit, cu toate structurile tale. Ideea este ca destinul este un program maret. Un program prin care adaugi ceva lumii prezente - ceva ce numai tu poti sa adaugi. Nimeni altcineva. De aceea apare acea fericire profunda, fiindca iti dai seama ca lumea a evoluat putin prin tine.
Exista a doua, a treia, ... a „n”-a sansa de reincepere. Cum zice Sfantul Apostol Pavel: "Ma uit inainte. Nu ma uit in spate". Ce a fost, a fost. Nu conteaza. Mergem inainte!

„Cand ridic o harta, ma simt ca in Stargate-SG1”

-- Esti un astrolog cunoscut, un lector apreciat. Cand si cum ai inceput sa studiezi Cerul?

-- Eu vin dinspre radiestezie si inforenergetica. Am inceput sa studiez si sa practic aceste stiinte pe vremea studentiei. Nu sunt niste indeletniciri usoare: te determina sa-ti depasesti limitele continuu si sa fii 100 % sincer cu tine insuti. Asadar, tatonand radiestezia si inforenergetica, simteam nevoia unui ajutor cat de cat logic. Era parca un strigat adresat Cerului, exprimat mental: "Alo, acolo Sus, nu ma descurc cu ceea ce am, trimiteti-mi ceva pe care sa ma pot baza mai bine decat reusesc prin perceptia directa a planului subtil". A doua zi mi-am cumparat prima carte de astrologie, fara sa stiu macar despre existenta acestei stiinte. Pe atunci, la inceputul anilor '90, librariile nu erau pline de carti de astrologie si spiritualitate. Era o singura taraba in Piata Operei din Timisoara (unde Laszlo Fulop a urmat cursurile universitare – n.r.), unde un yoghin vindea carti extraordinare. M-am dus la el, iar cartea mi-a atras privirea ca un magnet. Simteam ca trebuie s-o cumpar. Simteam ca daca n-o cumpar, viitorul se ruineaza in fata mea. M-am uitat in portofel: aveam acolo exact pretul cartii. Nu-mi mai ramaneau bani nici pentru paine. Dar am cumparat cartea!

-- Si apoi ai inceput sa studiezi Cerul. Spune-mi, ce te fascineaza la o astrograma? Ce simti cand ridici tema natala a unei persoane?

-- Fiecare astrograma este unica. Nu exista doua la fel. Ma fascineaza prin aceasta unicitate. Cand ridic o harta, ma simt ca in Stargate-SG1: trec printr-o "poarta stelara" si ajung intr-o lume noua. Necunoscuta. Cu legi specifice, care pot fi cu totul altfel decat cele cu care m-am obisnuit eu. Asadar, trec "poarta" cat pot de deschis. Cat pot fara predeterminare.
Ma uit la potentialul fiecarei fiinte umane si am un sentiment de nelimitare. Aproximativ cum se simte Teal'c cand paseste dincolo de "poarta" si ajunge intr-o lume total necunoscuta.

„Asaza-te pe genunchii mei si spune-mi ce te doare"

-- Fiecare harta are inscrise pe ea si lucruri bune, si lucruri care trebuie corijate poate. Cum dai mai departe vestile mai putin bune? Cum ii ajuti pe oameni sa treaca de momentele dificile?

-- Imi place ideea de "spatiu protejat". Imagineaza-ti ca iti maresti inima la un diametru de 2-3 metri in care incapi tu si persoana studiata. In spatiul creat de aceasta inima energetica, timpul si spatiul se opresc. Se ia o pauza. Evident, atmosfera inimii energetice incearca sa o reproduca pe cea a unui Univers superior - ca si cum persoana studiata s-ar duce la consultatie la Dumnezeu insusi. Asa imi imaginez ca Divinitatea tine consultatii. Ne spune asa: "Hai, asaza-te pe genunchii mei si spune-mi ce te doare". Si ne invaluie cu iubirea sa infinita. In acest spatiu poti povesti orice. Chiar cel mai urat lucru din lume poate fi privit cu obiectivitate, fara simt critic, cu maxima intelegere si compasiune. In acest spatiu protejat, inima clientului este exact la fel cu aceea a Divinitatii. Aici, el inceteaza sa se autocondamne.
Vizualizez ca acel spatiu protejat al inimii se deschide chiar si atunci cand consultatia se realizeaza la distanta: pe internet sau prin telefon.
Putem trece de momentele dificile daca reusim sa luam o pauza de la ele. Daca reusim sa oprim goana nebuna a timpului, daca reusim sa iesim din "timp". Atunci, solutia vine instantaneu.

 „Am avut de facut si altceva: sa-mi cresc fiica, sa-mi construiesc si o cariera, sa lucrez si in natura, sa fac sport”

-- Cate destine ai atins de cand esti astrolog? Cati oameni ai ajutat?

-- Nu as putea sa spun ca am atins multe destine. Nu am scos analize pe banda rulanta. Hai sa spunem ca am atins sufletele a catorva zeci de persoane, dar sincer, acesta nu este un scop principal pentru mine. Oricum, astrologul da un impuls, dar de construit si pe termen lung, clientul trebuie sa construiasca singur.
Am avut de facut si altceva: sa-mi cresc fiica, sa-mi construiesc si o cariera, sa lucrez si in natura, sa fac sport. Intr-un cuvant, sa traiesc ca o fiinta normala. Am considerat ca este foarte important sa fiu un om obisnuit si atat. Omul secolului XXI isi complica viata fara rost si uita chiar asta: cum sa traiasca cat se poate de normal, ca o fiinta umana. Deci, inainte de a ma forma ca astrolog trebuia sa ma antrenez si in aceasta devenire de a fi un om normal.

--  Pe tine cum te ajuta astrologia?
-- Indirect. Incercand sa-i ajut pe ceilalti, lumina care se transmite spre ei, de Sus, ma ajuta si pe mine. Observ corespondentele dintre viata mea si ceea ce se gaseste in harta mea. Daca-i 100%, asta nu stiu, deoarece 100% astazi este doar 99% maine. Cerul ma pune sa observ mereu noi si noi interpretari. Ar fi fost o idee sa-mi modific cursul vietii in mod constient, pornind de la astrograma mea natala. De exemplu, sa-mi fi propus la un moment dat sa lucrez pe cutare sau cutare parte a acesteia. Dar uite asa se pierde caracterul initiatic al astrologiei. Astfel nu invatam lectiile vietii in profunzime, ci doar la un nivel superficial, doar ca un exercitiu mental.
Nu, la mine s-a intamplat "normal": mi s-au turnat picioarele in beton si cand acesta s-a solidificat, am fost aruncat in apa. In feluri variate. Simbolic vorbind, bineinteles. Si trebuia sa inot pana la suprafata. Daca nu am reusit, am fost resuscitat, dar procedura s-a repetat pana cand am inteles. Si abia ulterior am reusit sa identific in astrograma cam la ce parte a acesteia s-a referit experienta parcursa.

„Astrologia este superioara religiei”

-- Incerc sa-mi imaginez o situatie care te-a marcat in meseria ta de astrolog. Un caz pe care n-ai sa-l uiti niciodata...

-- Am avut si eu momentele mele de cumpana. Toti am crescut in curtea religiei, care parca ne interzice sa gandim cu propriul nostru cap.
M-am desprins de acea capcana citind cartile lui Janine Fontaine. Ea este o doctorita franceza care a experimentat mai multe terapii complementare, cu scopul de a le integra in medicina oficiala. O femeie extraordinara.

Ea scrie la un moment dat despre un marinar care pur si simplu se imbolnavea daca statea prea mult timp pe uscat. Niciun doctor nu reusea sa descifreze ce are. Omul era sanatos tun atat timp cat era pe mare, dar dupa o luna de stat pe uscat, se imbolnavea. Fara leac. Inainte sa se casatoreasca, el se tot plimba pe mari, dar dupa nunta, sotia lui i-a interzis sa mai plece si l-a obligat sa-si caute o meserie pe continent. Dupa o luna de zile, omul a cazut la pat si, din „intamplare”, a ajuns la Janine Fontaine. Ea obisnuieste sa intocmeasca astrograma fiecarui client inainte sa se gandeasca macar la vreo terapie. Nu scrie exact ce a observat in astrograma lui, dar a tras concluzia ca destinul lui este sa fie mai mereu in calatorie, pe mare. Si daca nu-si indeplineste acest destin, energia ii cade.

Atunci m-am convins ca astrologia este superioara religiei. Iata ca acel om nu putea fi vindecat decat ... printr-o explicatie. Si asa sunt toate bolile. Se vindeca printr-o explicatie. De fapt, cuvantul care isi nimereste tinta declanseaza efectul vindecator, direct in organismul pacientului. Pacientul isi fabrica singur medicamentul – unul de natura energetica. Informatia transmisa bine declanseaza mecanismul energetic.

-- Ce iti place cel mai mult la astrologie? In ce ramura te-ai specializat? Ce astrolog admiri cel mai mult?

-- Sincer, nu mi-am putut permite sa ma specializez in vreo ramura. Uite, vine cineva in atelierul tau si comanda o lucrare. Iti pune o intrebare. Dar nu-ti spune care ramura a astrologiei o poti folosi. El asteapta doar raspunsul. Si atunci observi intrebarea, te uiti prin atelier si alegi uneltele cele mai potrivite. Ramurile astrologiei nu sunt decat niste unelte si este necesar sa fie intr-o perfecta stare de functionare.
De admirat il admir pe Firicel Ciarnau. Il admir profund si total, deopotriva ca om si ca astrolog.

„Numerele sunt o forma de energie, vibratii si culori”

-- Esti si numerolog. Ce sunt numerele, Laszlo, dincolo de definitia matematicii? Ce energii poarta?

-- Uneori nu dispunem de informatii suficiente in cadrul astrologiei si atunci este necesar sa recurgem la numerologie. Informatia astrologica poate fi completata prin numerologie, daca este nevoie. De exemplu, in analizele de compatibilitate, informatia numerologica este de nepretuit. Eu am studiat numerologia din cartea "Numerele vii", scrisa de Firicel Ciarnau. Sunt un mare admirator al acestei carti deoarece dincolo de numerologia propriu-zisa, se ocupa de legatura dintre numere si planurile superioare ale existentei.

Astrologia si numerologia sunt "surori", fac parte dintr-un tot unitar.
Dincolo de definitia matematica, numerele sunt niste simboluri. Poti caracteriza destul de bine un om doar pe baza numerogramei sale, chiar inainte sa-i construiesti horoscopul. Percep numerele ca fiind o forma de energie, vibratii si culori. Este vorba despre energiile care actioneaza in planul subtil, in sufletul fiintelor vii.

„Apesi un buton magic in ei si incep sa se gandeasca cu propriul lor cap, fara frica”

-- Activitatea ta are si o parte pedagogica. Esti un lector cunoscut. Ce anume te-a determinat sa te asezi la catedra?

-- Ideea unui curs sistematizat ii apartine lui Firicel Ciarnau. Eu m-am alaturat lui datorita dorintei profunde de a ajuta oamenii si datorita admiratiei fata de astrologie. Simt nevoia sa-l amintesc aici si pe Adrian Mandruta-Tanasescu - AdiM - cel care a scris o buna parte din cursuri cu un profesionalism desavarsit. Evident, si el participa cu entuziasm la desfasurarea cursurilor.

-- Cum sunt elevii tai? Ce ai constatat la cei care vin la cursurile de astrologie?

-- Imi place mult atunci cand ma intreaba multe lucruri. Daca nu intreaba, ma gandesc ca n-au inteles sau n-au avut timp sa aprofundeze cursurile.
Sunt diferiti. Fiecare are povestea lui, motivatia lui de a invata astrologie. Cei mai multi vor sa se cunoasca mai bine, o buna parte doreste sa stie astrologie ca sa-si poate ajuta anturajul, si, din fericire, exista printre ei si oameni care doresc sa devina astrologi profesionisti.
Le plac explicatiile cand iesi din spatele cursurilor si le spui ceva din tine. Asta le place teribil. Astfel, apesi un buton magic in ei si incep sa se gandeasca cu propriul lor cap, fara frica. Ma gandesc ca nu le place sa invete pe de rost, dar nici nu este nevoie.

„Astrologul roman va incerca sa-si invete clientul cum sa se descopere”

-- Ce iti place sa-i inveti pe oameni? Tu ce ai vrea sa ti se predea si cum?

-- Datorita determinarii mele astrologice - 4 planete in Balanta - imi place sa-i invat pe oameni despre munca in echipa. Consider ca omenirea este o mare familie si ca putem inainta pe calea progresului planetar doar daca incepem sa functionam ca un adevarat organism viu.
Eu as vrea sa invat bazele muzicii electronice si sa aprofundez fotbalul in sala. As vrea sa particip la niste weekenduri intensive in aceste domenii. Sa ne adunam undeva, departe de lume, si sa ne concentram trei zile la rand pe muzica electronica sau pe futsal. 

-- Vorbeste-ne, te rog, despre astrologii romani. Unde se afla ei, comparativ cu cei din strainatate? Dar scoala romaneasca de astrologie?

-- Eu cred ca astrologia romaneasca exceleaza printr-o abordare de natura spirituala a acestei stiinte. Astrologul roman vorbeste, in general, despre sufletul omului, despre partea nemuritoare din el. Chiar daca vorbeste despre cariera sau despre relatiile clientului, o face din punctul de vedere al partii sale eterne.
Aici este deosebirea esentiala. Este posibil sa existe astrologi care sa-i spuna clientului: "Uite acolo un val favorabil, urca-te pe el cu surfboardul tau!".

Dar astrologul roman nu-i va spune asa. El va incerca sa-si invete clientul cum sa se descopere ca surfer, cum sa se bucure de valuri, de soare si de aer.

Deci, asta e diferenta, din cate reusesc sa percep: astrologia din strainatate raspunde la intrebarea "Cum sa ne descurcam in planul fizic, fiind ajutati de astrologie?" Iar cea romaneasca, dincolo de acest scop, priveste omul ca fiind o fiinta cosmica, in toata complexitatea lui.
Acelasi lucru pot sa spun si despre scoala romaneasca de astrologie.

Privind spre strainatate, ii admir foarte mult pe astrologii britanici. Situl skyscript.co.uk este un adevarat deliciu pentru mine. Un astrolog britanic, datorita predeterminarii saturniene a taramului aflat dincolo de Canalul Manecii, este unul foarte concentrat si obiectiv.

„Omul incepe acolo unde el reuseste sa transforme o activitate obisnuita in ceva de natura artistica”

-- Am vorbit despre astrologie, despre cursuri, despre numerologie. Dar despre tine ce ne spui?

-- Sunt adeptul ideii: "Orice munca trebuie sa fie si o joaca si orice joaca trebuie sa semene - macar putin - cu munca". Adica, nimic nu trebuie sa fie exagerat de serios, dar nici lipsit de un scop spiritual.

Cine sunt eu? Traiesc in planul fizic, dar nu ma consider "imbracat total" in materie. Ma pot defini astfel: lumea mea este cea a energiei subtile. Un eveniment, o muzica, o fiinta umana, un obiect - toate vibreaza pe cate o frecventa specifica, pe care le cercetez cu inima. Traiesc aproape de natura si, astfel, a trebuit sa invat sa lucrez cu plantele si cu animalele. Este o altfel de experienta decat o simpla plimbare in padure. Lucrand in natura, chiar si in planul fizic, esti cot la cot cu spiritele invizibile ale naturii. Ele te accepta ca partener de lucru si iti ofera cate ceva din comorile lor subtile. Este exgerat sa spun ca sunt prieten cu lopata si cu grebla, dar macar ne consideram buni camarazi.

Nu vreau sa salvez lumea. Adica, as vrea, dar nu cu forta.
Sunt pasionat de fotbalul in sala. Pentru mine este un dans sacru, prilej de relaxare si intalnire cu prietenii mei. Ma inspira Asia si imi place la nebunie bucataria italieneasca. Nu imi place neaparat sa calatoresc. Daca m-as duce, de exemplu, la Roma, as vizita stadionul Olimpico, as cumpara un tricou cu Francesco Totti, as manca o pizza si m-as intoarce fericit acasa. Adica, nu m-as duce neaparat sa vizitez muzee sau biserici.

Nu imi place nici sa gatesc. De aproximativ 8 ani sunt vegetarian si organismul imi cere sa ma apropii de alimentatia vegana. Asa ca, la mine,  gatit inseamna sa intru in camara si sa-mi aleg un mar sau o portocala. Am ales data casatoriei mele astfel incat Soarele sa fie in Rac. Si asa este si familia mea: linistita, profund emotionala.

Imi hranesc sufletul cu literatura antropozofica si spirituala. Imi place sa citesc opere de Rudolf Steiner, Omraam Mikhael Aivanhov sau Serghei Nicolaevici Lazarev. In materie de muzica, imi place cea care ma conecteaza cu Cerul. Sunt mare fan al stilurilor house si trance.

Dintre filme imi plac cele stiintifico-fantastice. Balanta din mine vizioneaza cu placere si filmele romantice. Datorita lui Marte din Capricorn, filmul meu preferat este "Cliffhanger", cu Sylvester Stallone. Si sunt un mare fan al lui Robert de Niro. Imi place sa ma imbrac in culori vii: in roz, verde sau portocaliu.

 „Omul incepe acolo unde reuseste sa transforme o activitate obisnuita in ceva de natura artistica”

-- Ai vorbit de armonie, de culoare. Ce loc ocupa frumusetea in viata ta?

-- Eu cred ca Dumnezeu este un artist. Spuneam ca nu-mi place sa gatesc si stiu un restaurant din Odorheiu Secuiesc unde se practica o adevarata arta a aranjamentului bucatelor pe farfurie. Mancarea este asezata atat de frumos incat deja privelistea are un efect hranitor.

Dumnezeu si-a pornit proiectul de realizare a acestei lumi undeva in Berbec. A pornit cu energia "Let's do it!".
Dar cred ca in momentul in care a ajuns la jumatatea proiectului, a inceput sa reflecteze la motivatia lui initiala. Si parca nu o mai gasea.
Si atunci s-a gandit: "Hai sa facem o lume frumoasa!". Astfel, s-a folosit de energia Balantei ca sa-si termine lucrarea. Cam acesta ar fi mesajul meu: „Sa nu ne multumim sa facem. Hai sa facem frumos, artistic!” 

Omul incepe acolo unde el reuseste sa transforme o activitate obisnuita in ceva de natura artistica. Pana atunci, materia sta pe umerii sai. Din acel moment, el se ridica deasupra materiei. Inertia materiei dispare cand omul se gandeste asa: "Mai, lutule, te transform in ceva frumos!".
Intr-un astfel de moment, materia se preda. Inclusiv particulele de timp se opresc din mers si il asculta pe cel ce doreste sa infaptuiasca mereu ceva frumos.

Opinii ce apartin lui Laszlo Fulop puteti gasi si aici: http://www.astrolight.ro/category/autori/laszlo-fulop/
http://www.astrele.ro/category/articolele-autorilor/laszlo-fulop/

Interviul a fost realizat in urma Simpozionului National de Astrologie desfasurat la Iasi, pe 23 si 24 martie 2013


1

Comentarii:2


1# Scris de

Carolina Mancos

in data de:

18/04/2013 06:43

Se simte echilibrul in discurs...de-a dreptul hranitor spiritului!


2# Scris de

Emese

in data de:

09/04/2013 12:07

Este o BINECUVANTARE acest interviu cu Laci Fulop.Am avut onoarea sa-l cunosc la Iasi personal, desi auzisem lucruri frumoase despre el,am avut prilejul sa discut face to face si m-a uimit realmente faptul cat poate fi de modest un om atat de valoros cum este Laci.Este de remarcat si in acest interviu seriozitatea si responsabilitatea fiecarui cuvant rostit.Asa astrologi sa tot avem.Felicitari, Laci!


Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi