Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Business

Lumea lui ISO – "Toti cei care se uita la tine atunci cand dansezi trebuie sa vada forta, sa isi doreasca sa te aiba ca partener, sa retina numele si ce esti, sa doreasca si ei sa invete acesti pasi"

" Se spune ca demult, Frederick cel Mare facea o plimbare prin periferia Berlinului, cand s-a intalnit cu un om foarte batran care mergea in directia opusa.
-- Cine esti? a intrebat Frederick.
-- Sunt un rege! a raspuns batranul.
-- Si peste ce regat domnesti?
-- Peste mine insumi ! raspunse cu mandrie batranul. Consider ca a domni peste tine insuti cere autodisciplina.
Nu putem oferi calitate in nici unul din domenii pana nu dobandim noi insine acea calitate, pe care practic o datoram tuturor celor cu care intram in contact"

-- De ce ar avea nevoie o firma de un sistem de management al calitatii sau al sigurantei alimentului ?

-- Orice firma care isi doreste progres vrea sa aiba o cultura organizationala. Este un drum la care se incumeta multi, dar rezista putini caci, asa cum spunea marele nostru poet, «n-a fost minte priceputa si nici lume s-o priceapa» de aceea am sa dau explicatii cat mai usor de inteles a cerintelor din standarde care par aride la prima vedere si greu de pus in practica, daca nu privesti holistic pasii pe care trebuie sa ii parcurgi. Toti cei care se uita la tine atunci cand dansezi trebuie sa vada forta, sa isi doreasca sa te aiba ca partener, sa retina numele si ce esti, sa doreasca si ei sa invete acesti pasi.

Atunci cand incep o afacere multi spun ca motivul pentru care o fac este ca vor sa faca bani si incep sa calculeze investitia, profitul etc...GRESIT! Cum??? ar spune un intreprinzator! De la bani pleaca totul! Mai ales acum cand totul se rezuma la plus si minus.....

Draga intreprinzatorule , Aritmetica lui ISO tine cont de investitie si de profit, dar are doar semnul plus: spirit inovator (cati bani poti sa faci sau cum sa reduci cheltuielile daca stii sa il exploatezi) are in plus o logica a analizei proceselor care permit sa elimini riscuri financiare, juridice, legislative, noncalitatea, inocuitatea produselor alimentare este asigurata, elimina incompetenta profesionala sau cel putin te informeaza despre aceste lucruri. Tine de tine sa exploatezi aceste lucruri in favoarea sau in defavoarea ta !

Aplicarea corecta a pasilor din "Lumea lui ISO" (care este lumea gospodarului ce isi iubeste si ingrijeste casa si familia) cum imi place mie sa numesc aceste standarde, consta in urmatoarele etape care pot eficentiza intreaga activitata, pot reduce multe cheltuieli sau pierderi ulterior si mai ales, ceea ce se pierde din vedere in Romania, genereaza continuu performanta si abia atunci profitul tau va fi de lunga durata si consistent. Daca sunteti pregatiti, putem incepe:

Pasul 1: Previzionare

Viziunea este o arma de pret pentru orice inceput, fiind o imagine nestructurata a viitorului bazata pe intuite si dorinte, care constituie baza pentru o dezvoltare durabila ulterioara.

De aceea o vom folosi pentru a creiona obiective cuantificabile in raport cu dimensiunea organizatiei si tipul activitatilor desfasurate, complexitatea proceselor si interactiunea dintre ele, cerinte cu privire nivelul de competenta a personalului, mediul de lucru intern si extern.

Putem face exercitii simple, clare si la obiect cum ar fi :

Ce vreau sa fiu?

Ce vreau sa produc?

Cu ce scop?

Ce pot sa ofer clientului mai mult decat concurentii mei din acest sector de activitate ?

Care sunt cerintele legislative din acest sector ?

Care sunt resursele de care dispun?

Infrastructura pe care o detin sau pe care vreau sa o construiesc intruneste cerintele din acest sector de activitate?etc

La acest prim pas este nevoie doar de identificarea cerintelor reale din domeniul de activitate ales in raport cu dorintele dvs si poate fi precum sita care cerne graul de neghina.

Daca indicatorii obtinuti va satisfac mergem evident mai departe.

Pasul 2: Planificarea

Acest lucru presupune sa intocmesti proceduri, instructiuni in conformitate cu cerintele standardele adoptate (nu voi intra detaliat in acest subiect, dar este o munca pentru care cel care o face trebuie sa aiba instruirea si experienta necesara unui proces atat de vast) acestea stabilind care este scopul, domeniul de aplicare, definitiile si abrevierile, documentele de referinta, responsabilitatile, descrierea procesului, care sunt inregistrarile prin care se monitorizeaza procedura respectiva precum si anexele.

Avem nevoie de aceste proceduri pentru a stabili astfel pentru fiecare etapa din proces cunoasterea si indeplinirea cerintelor legislative (eliminand asfel o multime de neplaceri), cum trebuie sa se lucreze in acea etapa, cum eliminam sau controlam riscurile din acea etapa.

De exemplu: cum ne selectam furnizorii, care este modul in care analizam gradul de satisfacere a clientului, care este modul de aprovizionare, cum exploatam utilajele, cum si cand controlam aparatele de masura si control care ne pot afecta calitatea produselor/serviciilor, cum ne selectam, instruim, evaluam personalul, cum comunicam intern si extern, cum procedam in caz de urgenta (incediu, retragerea produselor de pe piata), cum intretinem spatiile, cum le igienizam si cu ce, cum eliminam riscul contaminarii incrucisate, controlul produsului neconform, cum se desfasoara si care sunt indicatorii analizelor efectuate de management.

Toate acestea fiind duse la bun sfarsit ne duc la implementarea efectiva a sistemului de management.

Pasul 3 : Implementarea sau "Faci cum scrie si scrii ce faci in fiecare zi!"

"Lumea lui ISO" cere indiferent de pas o munca de echipa, iar instruirea echipei dar si capacitatea ei de a intelege ca fiecare are un rol important este esentiala.

Ar putea parea ca daca faci cum scrie si scrii ce faci in fiecare zi implica multa rutina si asta, se stie deja, ca duce la neperformanta, secretul de a nu cadea in esec consta in comunicare, implicare si onestitate a tuturor angajatilor, furnizorilor, clientilor, autoritatilor si de aici putem castiga. Pentru a castiga din spiritul inovator trebuie sa tii cont ca este strans legat de felul in care mediul reactioneaza fata de ceea ce vrei sa faci si ca atare, daca rotita comunicarii functioneaza in parametrii optimi, fiecare participant va lucra in avantajul firmei, cautand mereu solutii pentru optimizarea propriei activitati, va dispune de o statistica a evolutiei sau involutiei din compartimentul respectiv, care ii va permite imbunatateasca continuu propria activitate si de aici intreaga activitate a firmei, dar in mod deosebit intervine si in educarea intregii societatii si abia de aici putem vorbi de cultura organizationala.

Asa cum percep eu acest pas este unul care diferentiaza «calitatea firmelor» care au implement sau certificat un sistem de management al calitatii, pentru ca resursa umana este motorul intregii civilizatii. Sunt tari care stiu sa exploateze si sa motiveze aceasta avere, sunt tari care ignora ca o au......asa este si in mediul de afaceri. Un alt subpunct important in acest context este acuratetea si transparenta cu care se executa cerintele si monitorizeaza inregistrarile specifice fiecarei proceduri si care tine iarasi de calitatea resurselor umane detinute de angajator.

Pasul 4 : Verificarea si analiza datelor

Deci am previzionat, am planificat, am implementat….si totusi cand am implementat, evident ca am conceput si o procedura prin care am stabilit prin ce metode, teste sau alte evaluari in plus fata de monitorizare vom determina daca sistemul este eficient. Asadar in acest punct putem stabili ce facem bine, ce facem prost, nu este precum o inspectie ci o introspectie, deoarece aici nu se primesc amenzi .

Este cel mai interesant pas caci este cel ce te poate face sa te intorci la pasul 1 sau la subpuncte ale pasilor si te face sa observi ca nu ai avut suficienta experienta, instruire sau suficiente informatii, ca nu ai investit in ceea ce trebuia in trecut sau au aparut tehnologii mai moderne, produse/servicii care au o mai mare atractivitate, sau toate acestea te perfectioneaza in ceea ce faci.

Inca o dovada in plus ca "Lumea lui ISO" te tine in permanenta miscare evolutiva raportata fidel la schimbarile lumii, caci asa cum o definesc creatorii ea este orientata catre client, iar clientul la randul lui isi perfectioneaza cerintele .

In final, am sa va relatez o scurta povestioara pe care am citit-o intr-o carte cand invatam despre managementul calitatii:

" Se spune ca demult, Frederick cel Mare facea o plimbare prin periferia Berlinului, cand s-a intalnit cu un om foarte batran care mergea in directia opusa.

-- Cine esti? a intrebat Frederick.

-- Sunt un rege! a raspuns batranul

-- Si peste ce regat domnesti?

-- Peste mine insumi ! raspunse cu mandrie batranul. Consider ca a domni peste tine insuti cere autodisciplina. Nu putem oferi calitate in nici unul din domenii pana nu dobandim noi insine acea calitate, pe care practic o datoram tuturor celor cu care intram in contact."

A invata pasii de mai sus, a ii pune in practica cer intr-adevar multa autodisciplina dar te transforma intr-un dansator imbatabil tocmai pentru ca te antreneaza continuu intr-un mod profesionist.


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi