-Profesor, autor de carte, inspector scolar, directorul prestigiosului Colegiu "Costache Negruzzi". Cine semneaza acest CV?

-Camelia Gavrila, un nume care acopera mai multe fatete. Sper ca toate acestea sunt intr-o anumita armonie, pentru ca atunci cand ai crescut intr-o lume senina, intr-un univers familial armonios, cu respect pentru carte si cu preocuparea parintilor pentru educatia copilului, cu foarte multa dragoste si sustinere, sigur ca si armonia launtrica a venit treptat. Eu sunt profesor, in timp am devenit sotie si mama. Sunt si diriginta si am fost alaturi de copii nu numai didactic vorbind, ci si cu preocuparea pentru devenirea si implinirea lor complexa, ca personalitate, ca suflete adevarate, curate si rationale. In timp, evolutia profesionala m-a dus si spre ipostaza de inspector general, de director, cand experienta adunata s-a putut concretiza si in altceva, spre o viziune a educatiei ca ideal.

-Ati decis sa serviti comunitatea prin cuvant, ca profesor de limba si literatura romana. Cum ati ales acest parcurs?

-Mergand spre geneza, as spune ca am urmat modelul mamei, ea insasi profesor de limba si literatura romana. Apoi, toate discutiile purtate inca din anii copilariei despre literatura, despre poezie, toate cartile din jurul meu, profesorii buni si seriosi pe care i-am avut la engleza si literatura romana, la franceza si filosofie si-au lasat amprenta. Grefate pe fondul unei sensibilitati structurale, au venit dorinta si decizia de a urma profilul engleza-romana in anii in care te confruntai cu spectrul unor repartitii dramatice, in adancul satului romanesc. In anii aceia, optiunile erau, in general, pentru politehnica, pentru ca repartitia era clar in oras, iar tatal meu, inginer, si-ar fi dorit sa fac o facultate tehnica sau medicina. Este, insa, si o noblete a profesiei de dascal pe care am simtit-o intuitiv si am vrut sa o duc mai departe.

-Ati fost curajoasa.

-Am fost curajoasa, am fost ambitioasa, am fost ferma in decizii. Am fost formata intr-o scoala (Liceul "Garabet Ibraileanu" - n.r.) care experimenta, in acel moment, proiecte lingvistice de anvergura. Se predau, in premiera, limbi straine inca din clasa a II-a. Am fost primele generatii care au pornit foarte devreme pe acest traseu al invatarii limbilor straine. A existat si preocuparea parintilor mei de a-mi asigura, inca de cand aveam cinci ani, lectii particulare de engleza si de franceza. Probabil ca toate s-au adunat intr-o apropiere de zona umanista. Daca as lua viata de zece ori de la capat, as face acelasi lucru. Am sentimentul ca dincolo de tot ce inseamna rigoarea stiintei si abstractiile matematice necesare, dincolo de aspectul material mult mai facil pe alte domenii de activitate, tinerii au nevoie de sensibilitatea pe care o aduc arta si cartea. Profesorul de limba romana sau profesorul umanist are o menire aproape sacra. Vorbesc despre apostolat, despre vocatie si despre modelarea de personalitati. Le prezinti elevilor epoci culturale, formulezi definitii in zona morfologiei, a sintaxei, comunici despre universul literar al scriitorilor, dar in acelasi timp faci mai mult decat atat -- ii inveti sa se apropie de obiectul estetic, fie ca este o piesa de teatru, o poezie, un film sau o pictura. Ii inveti cum sa foloseasca instrumentele receptarii estetice, le formezi un bun gust si de aici vin sensibilitatea si dragostea pentru cuvant si pentru frumos.

-Aveti o relatie speciala cu lectura inca din copilarie. Care au fost primele carti citite, cartile care v-au influentat viata si ce le sugerati elevilor sa citeasca?

- Au fost basmele copilariei, dar si Dickens, Jules Verne, Mark Twain sau Jack London. Copiii de astazi sunt intr-o relatie mai sumara cu basmele, le invata la orele de limba romana, dar sunt atrasi mai mult spre literatura magica de tip "Harry Potter". Cred ca si receptarea literaturii trece, pentru liceeni, prin ceea ce Eugen Lovinescu numea in critica "mutatia valorilor estetice". Tinerii au alte optiuni si gusturi literare. Nu este rau, dar este, in acelasi timp, menirea profesorilor de a-i intoarce spre reperele adevarate ale culturii, ale literaturii, de a le oferi informatia necesara despre tot ceea ce a fost temeinic si valoros in istoria literaturii, mergand de la Homer, la Dante, la Shakespeare si de a-i aduce apoi in contemporaneitate. Rolul nostru, al profesorilor de limba romana, este de a sta cumva intre timpuri, intre epoci si de a aduce valorile trecutului in prezent, in acelasi timp asigurand si deschiderea elevilor spre orizontul cultural al prezentului. Legat de primele lecturi, foarte devreme i-am descoperit pe Mihai Eminescu, pe Octavian Goga, George Bacovia, apoi pe Lucian Blaga. In anii de scoala am fost foarte pasionata de filosofie. De fapt, cred ca nu se poate face literatura fara filosofie, fara psihologie si mitologie. A urmat periplul prin literatura, iar faptul ca studiam si alte limbi straine mi-a permis apropierea de culturile engleza, franceza si americana. Daca ar fi sa aleg piloni ai literaturii care m-au marcat si pe care ii transfer ca repere si spre elevii mei, cred ca as pleca de la Dostoievski, de la forta epica a lui Tolstoi, ar urma apoi romanul analitic deschis de Proust, absurdul lui Kafka si nelinistea din teatrul sartrian. Nu poti intelege complexitatea literaturii secolului XX fara a urma traseul mitico-alegoric din romanele lui James Joyce, fara feminitatea analitica a Virginiei Woolf, fara realismul magic al lui Marquez sau fara tensiunile si reconfigurarile mitice ale teatrului american, ma gandesc la O'Neil si Arthur Miller. Tinerii vor citi Dante sau Homer, dar se vor regasi mai mult intr-un roman modern si atunci trebuie ca lista de lecturi pe care le-o oferi sa deschida niste porti, nu sa fie doar o obligatie. Cand vorbim despre "lista de lecturi obligatorii", termenul e deranjant. E rigid pentru ca tendinta este ca adolescentul sa refuze impunerea, obligatia. El trebuie condus spre cultura, literatura, atras prin dialog si prin invitatie. Deschizi o poarta, povestesti un inceput, vorbesti despre ierarhii in lumea literaturii, despre magia lecturii si apoi cu siguranta va veni dupa tine.

-Pentru lucrarea de doctorat ati ales ca tema miticul si magicul in lumea lui Blaga. De ce lumea imaginara?

-Lucian Blaga a fost una dintre primele pasiuni. In anii de liceu, in facultate am explorat mai mult scriitorul, apoi m-am apropiat de filosoful culturii, de filosoful cunoasterii, de toate relativitatile de cunoastere pe care agnosticul Blaga le ridica. Toate m-au fascinat si am incercat sa gasesc o cheie de lectura inspre poeziile si teatrul blagian, venind dinspre expresionismul european si dinspre pictura expresionista, cum este cea a lui Edvard Munch, al carui "tipat" tradeaza o intreaga drama a unui secol in deriva. Incercand sa gasesc acest drum intre avatarurile poeziei lui Blaga, intre structurile dramatice moderne de teatru expresionist, de teatru experimental, cu ecouri din Ibsen si Strindberg, incercand sa gasesc o coerenta filosofica intr-o poezie a carei zona mediana este extrem de tragica, m-am apropiat de Blaga pentru a studia miticul, magicul textelor sale, cat si intalnirile difuze dintre metafizica si literatura.

-Ati vorbit despre adolescentii rebeli. Cum erau ei in timpurile in care Camelia Gavrila era liceeana?
-Rebelii din timpul liceului meu erau mai mult in vorba, in curajul unor opinii, rostite insa pe un ton mai asezat, mai prudent. Era o tendinta de a pleca de la ore, de a da un raspuns mai provocator unui profesor prea rigid, dar toate se incadrau intr-o scoala extrem de limitativa si destul de apasatoare, pentru ca erau rigiditatile comunismului. Un sistem ideologic filtra tot ce inseamna cultura, filosofie sau literatura, erau reguli dure, era uniforma care ma exaspera, matricola care parea ca ne inseriaza, dar pe care am pastrat-o in cutia mea de amintiri, alaturi de carnetele de note din anii de scoala, primele scrisori de dragoste si alte simboluri ale adolescentei. Mi-am spus ca niciodata, ca profesor, nu voi impune decat regula bunei cuviinte si a respectului reciproc, ca voi incerca sa fiu prietena lor mai mare, sa fiu un fel de mentor care le pune intrebari, "moseste" adevaruri in spirit socratian. Ii lasa si pe ei sa puna intrebari si sa primeasca raspunsuri de la profesori. Eu cred in modelarea reciproca. Am invatat de la elevii mei, am invatat de la studentii pe care i-am avut la ore, de la colegii mei de la Colegiul National "Costache Negruzzi". A fost un transfer de cunoastere si de sensibilitate dintr-o parte intr-alta. Rebeliunea de astazi este mai agresiva, adolescentii au un acces mai mare la informatie, un orizont cultural foarte deschis, un curaj al opiniei mai accentuat si poate uneori mai putina masura intr-o lume a paradoxurilor si a rupturilor de nivel.

-Putem vorbi despre modernizarea sistemului de educatie?

-Fireste. Cand vorbim de modernizarea culturii sau de europenizarea acesteia, imi doresc sa preluam de la civilizatiile occidentale mai multa deschidere spre gandirea critica a copiilor. Acolo opinia lor conteaza mai mult decat citatul critic, decat autoritatea profesorului sau a unui nume. In schimb, imi doresc sa pastram bunacuviinta, masura, informatiile asezate si chiar un anume mod traditional, didactic de a preda disciplinele diferite, care asaza, construiesc temeinic. Inainte de a formula o opinie, inainte de a fi creativ, trebuie sa existe la baza piramidei respective o cultura solida pe care scoala romaneasca a asigurat-o si o mai asigura si acum in anumite cazuri. Sunt trista cand este acuzat sistemul in totalitate si se spune ca este neperformant sau ineficient sau produce esecuri, pentru ca nu este asa peste tot. Dar trebuie sa recunoastem ca invatamantul romanesc este paradoxal si contradictoriu. Are zone de excelenta, are scoli foarte bune, atat in zona rurala, cat si in zona urbana. Nu putem anatemiza invatamantul rural in totalitatea lui, dupa cum nu putem idealiza invatamantul citadin. Am vazut scoli rurale in care sunt proiecte europene, in care exista o atmosfera de lucru exceptionala, cu elevi olimpici. Sunt insa si scoli deprimante, unde nu se ating nici macar acele minime obiective ale programei, in care elevii nu stiu sa scrie, nu citesc, nu comunica. Devianta comportamentala, dublata de tot felul de indiferente, absenteism si atitudini agresive, creeaza un peisaj deprimant, care are nevoie de o interventie educationala serioasa. Exista cadre necalificate, scoli modeste, o saracie a comunitatii, realitati dureroase si incontestabile.

-Revenind la literatura, cochetati cu scrisul si altfel decat ca si autor de carte?

-Am scris carti de critica, carte metodica, didactica, un compendiu de literatura, alaturi de colega mea Mihaela Dobos, carte care a stat in topurile vanzarilor ani la rand. Am explorat critic opere si texte literare, am scris carti de limba si comunicare. Am colaborat de-a lungul timpului si cu profesorii Mariana Chirila si Cezar Zaharia prin lucrari publicate la prestigioasa Editura Polirom. Ar mai fi lucrarea de doctorat aparuta la Editura Junimea, o editura care este un simbol autentic al culturii romanesti. Nu am publicat inca poezie sau proza, dar exista scrieri de sertar, de suflet, carora nu le-am dat drumul in lume , poate din rigoarea filologului care totdeauna a fost extrem de critic si cu sine, poate dintr-un sentiment de vulnerabilitate. Am considerat ca scriitorul are drumul lui, iar profesorul intra intr-un rol anume, destul de formalizat. Poate ca timpul, maturitatea, care se apropie de un amurg al reflectiilor, ar putea sa dezvaluie si o alta fateta, cea a unei personalitati sensibile si imprevizibile.

-Pentru dumneavoastra ziua de 22 decembrie are o dubla semnificatie. Este ziua de nastere si ziua in care a cazut comunismul. In ce relatie sunteti cu libertatea?

-22 decembrie a fost momentul genezei mele ca fiinta. Sunt un Capricorn adevarat, care se regaseste total in datele zodiei. Sunt ambitioasa, sociala si foarte responsabila in ceea ce fac, o persoana pe care te poti baza, care sta alaturi de toti cei in care crede, de prieteni, de colegi, de colaboratori, care isi urmareste cu tenacitate idealurile. In acelasi timp, sunt sentimentala, dar cu o anumita discretie, neafisata ostentativ, sunt un familist desavarsit. Acest 22 decembrie este pentru mine un timp al schimbarii, al solstitiului si al nasterii, un timp al intrarii in lume. Ca moment al libertatii a fost intr-adevar o surpriza. Pe 22 decembrie 1989 eu imi sarbatoream ziua mea de nastere alaturi de colegi, aveam 28 de ani la momentul acela. Ma bucur pentru ca, intr-un fel, ziua mea a fost legata de un moment al descatusarii, al libertatii. L-am simtit in plan personal, pentru ca desi eram adaptabila sistemului, cum eram toti, trebuia sa gasim si o forma de a supravietui. Imi cucerisem o libertate interioara prin cartile pe care le puteam citi, am avut ocazia sa calatoresc in Occident si inainte de 1989, stiam lumea respectiva, o cunosteam si nu era pentru mine o surpriza sau un mit. Oricum, toti aveam nevoie si de o libertate adevarata exterioara, a cuvantului, a scrisului, a plecarilor spre lumi necunoscute. Ca au fost dezamagitoare evolutiile, ca societatea romaneasca a mers pe un drum sinuos, ca au fost jumatati de masura si s-a intarziat mult cu ceea ce ar fi putut sa se intample este un revers al monedei. Sunt regrete inevitabile si se pare ca istoria noastra este inca tulbure. La portile Orientului lucrurile se cam amesteca, suntem cumva prinsi intre imperii, intre interese, intre mentalitati si prejudecati rigide. Eu am trait o istorie vie. Colegii si prietenii mei uneori glumesc si spun ca anumite date legate de persoana mea sunt dublate de anumite "fatalitati". In momentul in care imi sustineam teza de doctorat, in 2001, pe 11 septembrie, cadeau turnurile gemene din New York, iar de ziua mea se schimbau regimurile.

Urmarea in Pagina 2