O ciocolata calda si un ceai, într-o dupa-amiaza, cu Anca. E interesant cum dupa 8 ani de prietenie autentica ajungem în postura de a purta un dialog structurat dupa întrebari predefinite. Întrebarile ca întrebarile, dar cum as putea sa o prezint pe Anca asa cum o cunosc eu? Ne înfrânam amuzamentul si purcedem la treaba într-o maniera inginereasca.

Elevul anului, olimpic national la economie, coordonator de proiecte. Care este drumul spre succes?

De multe ori este un drum destul de complicat, dar, din fericire sau nefericire, este un drum care necesita parcurgere etapa cu etapa, nu îti permite sa sari peste anumiti pasi, deoarece scurtaturile, de cele mai multe ori, nu duc la succes, ci la esec. Este un drum care, pe lânga faptul ca necesita foarte multe resurse, te si învata multe lucruri. Si, zic eu, la un anumit nivel, lucrurile încep deja sa se lege între ele, iar totul decurge inertial.

Care sunt persoanele care te-au sprijinit cel mai mult în demersul tãu?

Citeam recent un articol despre un alergator de maraton care spunea ca în momentele critice l-au ajutat nu motivatia interna, ci faptul ca au existat oameni care sa-i spuna "go, go, go!". Si luând în considerare ce am reusit sa fac eu pâna acum, cred ca nu as fi reusit nici macar un sfert daca nu ar fi fost anumiti oameni lânga mine care sa ma sprijine. Si nu pot sa nu ma gândesc, în primul rând, la parintii mei, iar mai apoi la educatoarea mea, învatatoarea, profesorii si la diriginta, care a avut un rol fundamental în dezvoltarea mea nu doar în mediul educatiei formale, ci si în mediul educatiei nonformale. Au existat, evident, si oameni din mediul ONG-urilor care au contribuit foarte mult la ceea ce sunt eu acum. Primele persoane care îmi vin în minte sunt staff-ul de la British Council, staff-ul de la Asociatia ORICUM sau staff-ul de la Asociatia Junior Achievement si, mai recent, câteva persoane de la Youth Academy si AIESEC. Totusi, pe lânga acest grup din latura "oficiala" a vietii mele, nu pot sa omit prietenii si persoanele care au stiut sa faca cunostinta cu mine si ca prieten, si coordonator, si voluntar în proiecte.

Care sunt cele mai mari realizãri ale tale de pânã acum?

Cea mai mare realizare este Science Week. Este proiectul caruia, informal, i se spune "copilasul", pentru ca s-a nascut dintr-o nevoie a noastra, a unor pusti de clasa a X-a, de a vedea stiinta mai distractiva si a ajuns un proiect care a implicat 9 scoli, 25 de institutii educationale si din lumea afacerilor, a avut fonduri de aproximativ 9000 de euro, peste 2500 de elevi beneficiari, peste 50 de voluntari doar în 2009. Este un proiect care a crescut, spunem noi, destul de natural, pentru ca s-a simtit foarte mult nevoia lui. Cea mai mare satisfactie este ca am reusit sa lucrez cu atât de multe persoane, lideri în domeniul lor, care m-au ajutat sa gasesc ceea ce vreau sa fac mai departe.

În ce alte proiecte de voluntariat te mai implici?

Sunt voluntar British Council de doi ani si unul din lucrurile care m-a marcat cel mai mult a fost diversitatea oportunitatilor pe care mi le-a deschis. Am reusit sa colaborez cu institutii precum Asociatia ORICUM si, prin ei, sa coordonez Clubul de Film One World din scoala mea, un club de film cu traditie în peste 8 tari europene si care, la noi în Iasi, a avut un succes foarte mare, cel mai mare din toata tara.

Recent ai fost distinsã cu premiul "Elevul anului", acordat de Fundatia "Dinu Patriciu". Cum e viata de dupã gala decernãrii premiului?

Viata de dupa gala. la fel de interesanta ca si cea de dinainte. De fapt, se continua, pe cât posibil, la fel ca înainte. Nu pot sa neg însa faptul ca m-a ajutat sa ma mai maturizez putin, sa înteleg mai multe despre anumite persoane din viata mea, sa apreciez si mai mult ca am acesti parinti minunati, ca învat la Negruzzi, ca am profesorii, colegii si prietenii alaturi de mine. Adevarul e ca sustinerea si entuziasmul lor au fost si sunt extraordinare.

Cum e sã ai realizãri asa de mari într-o Românie unde lumea crede cã nu se poate face nimic?

Sincera sa fiu, când eram prin clasa a VIII-a si auzeam despre plecari în strainatate ma gândeam "Uau, oamenii aceia sigur au facut ceva important sa ajunga sa plece cu proiecte în strainatate". Când am plecat cu primul proiect la European Youth Meeting în Rimini, Italia am avut primul contact cu educatia nonformala si cu un mediu totalmente necunoscut, de oameni tineri si entuziasti care doreau sa faca mai mult pentru comunitatea din care proveneau. Apoi lucrurile au evoluat de la sine: am devenit voluntar British Council din pasiunea mea pentru limba engleza si dorinta de a ma implica în actiuni de voluntariat, datorita entuziasmului si puterii de munca, a dorintei de a experimenta cât mai mult în cât mai multe domenii. Am ajuns sa lucrez cu persoane care nu apreciau "impresiile" si buzunarul parintilor, cât apreciau capacitatea intelectuala. Si chiar cred ca în directia proiectelor lucrurile merg într-o zona cât se poate de pozitiva. Daca vrei sa te bazezi pe mami si pe tati si pe cât de mult te pot finanta ei pentru a face un proiect, fara nicio problema sunt sigura ca poti sa realizezi ceva. Dar daca vrei sa faci ceva cu adevarat de impact pentru comunitate îti trebuie mai mult decât atât. Si asta ia timp, presupune responsabilitate, respect si duce la construirea unei reputatii.

Se plãteste gloria prin compromisuri?

Evident ca la vârsta noastra nu se poate vorbi despre niste compromisuri "foarte compromitatoare" (râde). Dar da, dintr-un punct de vedere faci compromisuri, pentru ca având într-o zi de mers la scoala, de facut teme, de facut voluntariat în proiectul X, în proiectul Y, cu institutia Z, timpul îti este foarte bine programat. Nu au fost putine zilele în care ajungeam acasa terminata de oboseala si tot ceea ce voiam sa fac era sa dorm 24 de ore sa ma recuperez. Si nici putine nu au fost zilele în care am zis "nu conteaza cât de obosita sunt, eu azi ies în oras si ma simt bine" . E foarte important sa gasesti o balanta în viata ta si în lucrurile pe care le faci si, totusi, e la fel de important sa fii egoist din când în când si sa spui "nu, pauza, de aici încolo e timpul meu cu mine, sunt prioritatile mele si nu las lumea exterioara sa decida atât de mult ce fac eu".

Orice drum este condimentat cu greutãti, asezonat cu probleme. Le vezi drept obstacole sau provocãri pentru sondarea viitorului?

Sondarea viitorului nu se face doar prin "positive acting and thinking". Si da, au fost multe greutati pe parcurs, dar greutatile care în final au ajuns obstacole, adica nu au fost depasite, au fost acolo pentru un motiv, si am gasit o cale mai buna de a duce lucrurile la bun sfârsit. Faptul ca ele au aparut m-a determinat sa fiu mai creativa si mai "open-minded", mi-au influentat practic interactiunea cu anumite persoane. Atât timp cât înveti ceva din întâmplarea respectiva este, pâna la urma, ceva cât se poate de pozitiv.

Care îti sunt, în linii mari, planurile de viitor?

Pe termen scurt, vreau sa iau bacalaureatul cu nota cât mai mare. Mi-ar placea sa fiu admisa la o facultate în Marea Britanie si sa studiez stiintele managementului. Oricum, cariera mea va fi axata pe studiul economiei si informatica economica. Acum, chestiunea se mai pune: "unde?" si "cum?". Probabil ca în timpul facultatii voi face multe internship-uri sau suficient de putine, dar relevante încât sa simt ca îmbin partea teoretica cu cea practica. De exemplu, cât sunt în scoala, faptul ca am studiat economie si informatica si participarea la olimpiada nationala de economie, mi-au deschis apetitul pentru acea zona care le combina pe amândoua. Apoi au urmat proiectele si partea de "decision making" si management care m-au facut sa-mi dau seama ca daca vreau sa ma orientez pe partea foarte tehnica a managementului nu pot face asta fara niste date în spate. La facultate e important sa înveti nu doar din ce ti se preda teoretic, ci si din aplicarea practica.

Cine este, de fapt, Anca?

Pe lânga toate proiectele si viata de elev si voluntar, o alta componenta foarte importanta a vietii mele e calatoritul. Evident, nu îl practic atât de des pe cât as dori, dar sunt înnebunita dupa anumite orase în care calatoresc si virtual si prin diferite carti. Sunt o persoana foarte optimista, în general deschisa cu lumea de lânga mine, poate prea entuziasta, uneori naiva legat de anumite persoane, dar asta ma face cine sunt acum. Îmi plac foarte mult artele vizuale, îmi place sa citesc, sa ma întâlnesc cu prietenii.

Care e plãcerea pe care nu ti-o poti refuza la sfârsitul unei zile?

Recent, am descoperit ca cel mai bun lucru pe care îl poti face la sfârsitul unei zile extenuante este sa îti pui un Leonard Cohen si sa bei o cana de ceai.

În legatura cu ceaiul, prietenii mei stiu ca am o slabiciune pentru ceaiuri si ca orice moment al zilei ar fi, orice anotimp ar fi, Anca nu va refuza niciodata un ceai, iar eu niciodata ciocolata calda.

Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:
Email:		(nu apare in pagina )
Comentariu:
		Caractere disponibile
	Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra