Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Comunicare si PR

"Invatati sa comunicati, daca vreti sa reusiti in cariera!"

"As acorda o mai mare atentie artei de a pune intrebari si de a gandi decat pe cea a rafinarii strategiilor de comunicare. Nu degeaba se spune despre un om ca e istet dupa raspunsurile pe care le da. In schimb, putem spune ca un om este intelept daca-l judecam dupa intrebarile pe care le pune" -- Dragos Panainte, Senior Consultant al Cabinetului de avocatura CARP
dragos panainte

-- D-nule Dragos Panainte, sunteti Senior Consultant al Cabinetului de avocatura CARP, deci o persoana obisnuita cu dialogul, cu oratoria, cu retorica. Dupa parerea dvs, ce loc ocupa comunicarea intr-o relatie, fie ea de afaceri, interumana, intercomunitara?

--Pentru a oferi un raspuns complet la aceasta intrebare, as lua ca punct de plecare afirmatia lui Martin Luther King: Oamenii se urasc pentru ca se tem unii de altii; se tem pentru ca nu se cunosc; nu se cunosc pentru ca nu COMUNICA! Asadar, comunicarea este cosubstantiala existentei umane. Nu intamplator, Biblia debuteaza cu enuntarea unui Adevar Etern - La īnceput a fost Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. In limba latina, verbul comunicare inseamna a face comun (dand), a imparti ceva cu cineva, a impartasi idei, ganduri, trairi, a lua asupra sa. Din pacate, in spatiul public romanesc, constatam o lipsa a culturii dialogului si asistam mai degraba la un dialog al surzilor, principalul vinovat fiind regimul comunist, care a incurajat proliferarea limbii de lemn si a dublului discurs.

-- Ce se intimpla in absenta comunicarii?

-- Non-comunicarea nu exista, sustin reprezentantii Scolii de la Palo Alto si subscriu intru totul. In schimb, absenta comunicarii - tacerea e de aur - comunica suficiente informatii despre participantii la procesul de comunicare. Orice gest, orice inactiune ori actiune involuntara comunica, deci e de preferat o comunicare planificata si directionata pentru a nu genera confuzii in randul receptorilor nostri privind intelesurile unor afirmatii sau conduite comunicationale.

-- Cum ne putem imbunatati comunicarea?

-- In primul rand, exersand-o. Nimeni nu a evoluat niciodata facand aceleasi lucruri. Suntem suma a ceea ce facem zilnic, deci si comunicarea trebuie exersata si dezvoltata mereu. In plus, trebuie subliniat un lucru fundamental - comunicarea fara lectura intesiva nu se poate. As reformula, comunicarea fara o cultura solida, fara un background informational nu exista decat la televizor. Mass media este plina de talk-showuri de persoane inculte si fitoase interesate doar sa apara la televizor si neingrijorate de faptul ca nu au nimic de spus. Sa nu confundam galagia si zgomotul de fundal cu comunicarea.

-- Pentru foarte multe persoane, vorbitul in public este un handicap. Ce le recomandati tuturor in acest sens?

-- Dupa cum spuneam si cu alte prilejuri, romanii cred ca se pricep la toate: fotbal, politica si afaceri. Sa fim seriosi - nu toti vor ajunge sa vorbeasca in public, iar cei care o vor face trebuie sa aiba in vedere 3 lucruri: cultura, cultura si iar cultura. Nu intamplator, guvernatorul Mugur Isarescu afirma ca este necesara profesionalizarea dezbaterilor in spatiul public - "Urmaream niste emisiuni unde, cand se ajungea la probleme economice, moderatorul intrerupea discutiile si cerea pauze de publicitate. Trebuie sa incepem o ofensiva sa repunem in drepturi problemele economice pentru ca discutiile- din punctul nostru de vedere- sunt pe langa subiect".

Concluzia : pentru a vorbi in fata unui public trebuie sa ai in vedere cat de bine stapanesti subiectul, care e profilul publicului tau si modalitatea cea mai eficienta de a le transmite informatii relevante intr-un context cat mai atragator.

-- Cum ne putem imbunatati discursul? Ce loc ocupa discursul sau iscusinta de a-l aborda in cariera unei persoane?

-- Conform studiului realizat de catre Institutul de Tehnologie Carnegie, circa 85% dintre reusite se datoreaza factorilor de personalitate si capacitatii de a comunica cu ceilalti. Īn ceea ce priveste Universitatea Purdue, aici a fost efectuat, timp de cinci ani, un studiu referitor la inginerii care au plecat cu diplome. Ei au fost īmpartiti īn trei categorii: cei cu cele mai bune note, adica cei mai inteligenti, mai competenti īn materie de cunostinte; cei cu notele cele mai slabe; cei cu cel mai dezvoltat simt al contactelor umane, deci cei care comunica cel mai bine. Concluziile acestei cercetari arata ca exista mari disproportii īntre veniturile anuale ale diferitelor categorii. Iata aceste diferente: exista o diferenta de numai 2-3% pe an īntre cei care au avut cele mai bune si cele mai slabe note; īntre cei care au avut notele cele mai bune si cei care comunica cel mai bine, exista īn medie o diferenta de venituri suplimentare de 15%, īn favoarea celor din urma; īntre cei cu cele mai slabe note si cei care comunica bine, ultimii au venituri, īn medie, cu 33% mai mari.

Concluzia? Se rezuma īn urmatoarele cuvinte: īnvatati sa comunicati, daca vreti sa reusiti in cariera !

-- Sustineti ca pe timp de criza comunicarea este solutia. Puteti detalia? Solutia pentru ce? Cum poate sa ne scoata din impas o deschidere corecta catre oratorie?

-- In opinia mea, adevaratul remediu pentru traversarea actualei crizei il constituie COMUNICAREA. Am scris cu majuscule pentru a sublinia importanta unei solutii pe cat de simpla si la indemana, pe atat de greu de implementat la ora actuala din cauza neincrederii generalizate care se manifesta la intregul corp social, nu numai la nivelul mediului de afaceri romanesc.

Cu cine trebuie sa inceapa sa comunice antreprenorii si managerii locali ? In primul rand, cu cei care pot aduce plus valoare afacerii. Acum, mai mult ca oricand trebuie deschis canalul de comunicare cu mediul extern al firmei si apelat la expertiza profesionala a celor care pot securiza afacerea pe timp de criza: avocatii de business. De asemenea, nu trebuie ignorata nici comunicare interna cu angajatii: ei trebuie reconsiderati ca niste actionari ai firmei fiind pusi la curent cu situatia curenta a companiei, cu greutatile cu care se confrunta legate de clienti si furnizori etc.

Am ales sa ofer acest exemplu deoarece, in ultima vreme, majoritatea celor aflati la carma unei afaceri au intrat in silentio stampa - nu mai comunica nici cu avocatii, nici cu contabilii, nici cu angajatii, nici cu membrii familiei. Prefera sa sufere in tacere, sa preia asupra lor toate problemele curente si sa refuze cu incapatinare sa apeleze la ajutor din afara.

-- Ne puteti exemplifica o situatie in care comunicarea v-a scos din impas?

-- Sunt multe situatii cand apelul, mai degraba la ratiune, decat la emotii, m-au scos din impas. Din pacate, oamenii prefera sa atace persoana si mai putin sa incrimineze o situatie si sa ofere o solutie. Aici cred ca sta talentul unui bun comunicator - sa aduca la masa dialogului partile si sa incerce o rezolvare amiabila evitand, pe cat posbil,o escaladare a conflictului.

-- Va considerati un comunicator bun?

-- Imi place sa cred despre mine ca sunt pe drumul cel bun. Asa ca mai am multe de invatat, inclusiv in domeniul comunicarii.

-- Dragos Panainte. CV de invingator. Sfaturi, greseli, esecuri, planuri, vise, sperante, pasiuni. Ce iese daca puneti la cap acest puzzle?

-- Am ales sa ma ghidez in viata dupa principiul enuntat de avocatul si sociologul Mircea I. Manolescu: sa te iei la intrecere, in fiecare zi, nu cu ceilalti, ci cu tine insuti ! Sper ca acest puzzle sa fie unul castigator !

-- Decalogul comunicarii. Numiti zece functii ale unui discurs studiat/performant/corect.

-- Nu stiu daca sunt 10 sau 7 ori 5 functii. Cred, mai degraba, ca jumatate din problemele lumii sunt datorate neintelegerilor, iar cealalta jumatate sunt datoratei intelegerilor. Din acest motiv, as acorda o mai mare atentie artei de a pune intrebari si de a gandi, decat pe cea a rafinarii strategiilor de comunicare. Nu degeaba se spune despre un om ca e istet dupa raspunsurile pe care le da. In schimb, putem spune ca un om este intelept daca-l judecam dupa intrebarile pe care le pune.


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi