Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Diaspora

NICHITA TOMESCU – Reprezentant juridic al Canadei la ONU, avocat al mafiotilor si poet al Baraganului

Agreat de unii, controversat din punctul de vedere al altora, avocatul Nichita Tomescu a fost o figura proeminenta a Diasporei romane, reusind sa ajunga reprezentant juridic al Canadei la Organizatia Natiunilor Unite, dovedind un incontestabil profesionalism si in acelasi timp, desfasurand o bogata activitate in cadrul organizatiilor si asociatiilor romanesti din afara granitelor.

Dumitru Sinu, alias Nea Mitica, neobosit in dezvaluirea celor mai strasnice momente din viata lui din exil, nu-si revarsase nici pe departe sacul plin cu amintiri. Ma avertizase inca de la prima noastra intalnire ca viata lui este un adevarat roman si iata ca spusele lui imi dovedeau ca avea dreptate!

Neintrecut artizan al detaliilor, fascinant si jovial, stia intr-un mod aparte sa iti starneasca curiozitatea, sa te transpuna in momentele despre care vorbea si sa-i descreteasca fruntea, presarand cu abilitate cate-o glumita aleasa cu grija, astfel incat timpul petrecut in prezenta lui sa ti se para mereu prea scurt. Asa s-a intamplat si atunci cand mi-a vorbit despre Nichita Tomescu, un personaj interesant, care a avut rolul lui bine determinat in viata lui Dumitru Sinu.

Agreat de unii, controversat din punctul de vedere al altora, avocatul Nichita Tomescu a fost o figura proeminenta a Diasporei romane, reusind sa ajunga reprezentant juridic al Canadei la Organizatia Natiunilor Unite, dovedind un incontestabil profesionalism si in acelasi timp, desfasurand o bogata activitate in cadrul organizatiilor si asociatiilor romanesti din afara granitelor.

"De acum sa-mi spui unchiule, iar eu iti spun nepoate"

Inchisoarea Panciova din Iugoslavia a fost locul de unde viata lui nea Mitica a inceput sa-si schimbe cursul si sa serpuiasca sinuos pe cararile necunoscutului… Aici l-a intalnit pe Nichita Tomescu, un avocat din Bucuresti care reusise sa scape din ghearele comunistilor si pornise in lumea larga pentru a-si fauri o noua viata.

De cum l-a remarcat pe nea Mitica, Nichita l-a privit indelung cu ochi scrutatori si ageri, cautand sa-i patrunda fiinta; s-a apropiat de el si l-a intrebat: De unde esti? "Din zona Sibiului" – i-a raspuns calm, Mitica Sinu. Aha, banuiam eu ca esti ardelean! - si a continuat pe un ton intrebator si foarte circumspect: Cine sunt astia? Sunt comunisti? "Nu, sunt refugiati. Pe noi ne-au trecut legionarii granita" – a venit raspunsul prietenului meu. Surprins, Nichita Tomescu l-a intrebat imediat: Pai, legionarii te treceau granita? "Da", i-a raspuns zambind nea Mitica. Lovindu-se cu palma peste frunte si parca reprosandu-si pentru aceasta lipsa de informare, avocatul a rostit cu o unda de regret in glas: Oooo, cum n-am stiut asta?! Ca sa ajunga in Iugoslavia el se aruncase in apele Dunarii de pe puntea vaporului care-l ducea spre Moldova Noua si inotase spre malul sarbesc. Dupa primele minute de conversatie, intuind caracterul puternic si cinstit al lui nea Mitica, l-a batut pe umar si i-a spus zambind: Auzi, tu, de-acum, mie sa-mi spui «unchiule», iar eu iti voi spune «nepoate». Nu se stie cand vom mai avea nevoie unul de altul" . Si asa au facut!

Cea mai buna meserie

Profesorul Ionescu, un alt bucurestean care era impreuna cu nea Mitica in inchisoarea din Panciova, l-a intrebat intr-o zi: Mai, Mitica, dar cum ai devenit tu nepotul lui Nichita, tu, din Transilvania, iar el din Bucuresti? "Pai el m-a facut nepotul lui", i-a raspuns zambind Dumitru Sinu. Atunci profesorul a facut lumina in privinta lui Tomescu, cel cu care ii era dat sa se reintalneasca si in alte imprejurari pe meridianele exilului:

Cu asta inveti cea mai formidabila meserie. Asta joaca la cai! Asa a aflat ca avocatul Tomescu era foarte cunoscut prin faptul ca aranja cursele de cai in Bucuresti, sport practicat in timpul liber de catre cei bogati. Nichita Tomescu ii platea pe cei care aveau potential sa castige si paria pe calul care stia ca o sa iasa invingator. Era de o agilitate rar intalnita si de un curaj nebunesc, iar ceea ce isi propunea, realiza intotdeauna.

Nea Mitica si Nichita s-au reintalnit in Franta, la Paris. Acolo s-a constituit o asociatie a studentilor romani (care avea in jur de 700 de membri), iar Nichita Tomescu era presedintele acesteia. Cunoscut in toate cercurile diasporei pariziene, activa cu sarg in cadrul asociatiei, care nu era altceva decat strigatul exilului romanesc catre cei ce nu-si uitasera obarsia, neamul si valorile culturale.

Neuitandu-si hobby-urile, si in Franta, Nichita a inceput sa joace la cursele de cai; punea pariuri pe cai, asa cum facea odinioara la Bucuresti. Intotdeauna cu adrenalina in concentratii maxime, avocatul isi vedea de drum luptand pentru telul ce isi propusese si in acelasi timp amintindu-si mereu de radacini, de tara in care se formase ca om si profesionist.

Desi Parisul nu se compara cu niciun alt loc din lume, el oferind fiecaruia posibilitatea realizarii, atat pe plan profesional, cat si pe taram spiritual, o mare parte dintre romanii refugiati acolo, care au luptat cu mijloacele pe care le-au avut la indemana impotriva comunismului, au decis sa paraseasca Franta in momentul in care a inceput razboiul din Coreea. Principalul motiv care i-a determinat sa ia aceasta decizie a fost teama de extindere a comunismului in Europa. Asa ca, au traversat Atlanticul plecand inspre Canada, zona Quebec, mai exact la Montreal, unde se vorbea tot franceza. Printre cei care au parasit atunci Franta au fost, bineinteles, nea Mitica si unchiul sau, avocatul Nichita Tomescu…

Tainele prieteniei si secretele "succesului"

Inceputa in Iugoslavia la inchisoarea din Panciova si continuata la Paris, prietenia lui nea Mitica cu avocatul Nichita Tomescu s-a intensificat dupa ce au ajuns pe continentul nord-american, la Montreal.

Nea Mitica mi-a vorbit multe ore despre acest personaj controversat, care stia sa ajunga acolo unde isi dorea, pe care il fascina intotdeauna ineditul si risca totul, stiind sa-si directioneze actiunile spre zona tintita. Asa a ajuns Nichita Tomescu sa practice avocatura, la Montreal. Devenise un avocat recunoscut, neintrecut in meseria sa. Jurnalele canadiene au scris mult despre el ca fiind cel mai bun avocat din Montreal. A avut clienti din toate sferele sociale, cazuri delicate, rezolvate toate in mod profesionist. Beneficiind de o minte ascutita, care in tandem cu flerul sau de invidiat rezolvau cele mai complicate si ciudate cazuri, ii creste cota profesionala si ajunge avocatul celebru din Montreal.

Nichita avea doi prieteni apropiati: pe nea Mitica si pe Radu Bumbaru. Cand ieseau cu el la o cafea sau la o cina, le povestea ore in sir despre secretele succesului sau. Cel mai greu este sa platesti un judecator - le spunea el -. Daca nu stii cum sa o faci, poti sa-ti pierzi meseria. Si Nichita le povestea ca pentru a mitui un judecator el cauta oameni din anturajul acestuia pentru a-i studia preferintele si pentru a afla ce ar putea accepta. Cand identifica pe unul care accepta mita, el apela la prietenii acestuia pentru a-l contacta si a-si atinge scopul. Niciodata nu oferea direct cadourile celui vizat pentru a-si rezolva cazurile, era inteligent si agil, si astfel faima lui a crescut si clientela s-a extins si in randurile mafiotilor.

De exemplu, trei italieni furasera un vagon care transporta rom. Unul dintre ei a fost arestat. Mafiotii l-au contactat pe Nichita si i-au spus: Nu conteaza cat ne costa. Noi vrem sa-l scoti afara pentru ca trebuie sa dam o alta lovitura mai mare, in alta parte, si numai el ne poate ajuta . Si Nichita a fost angajat!

"Bine, mai, Nichita, dar cine plateste?"

Sirul destainuirilor lui nea Mitica despre avocatul bucurestean a continuat. Pe masura ce discutia noastra se adancea, imi dadeam seama cat de mult si-a pus amprenta asupra vietii lui Dumitru Sinu, personalitatea lui Nichita Tomescu.

"Mergeam cu el la restaurant si ne spunea sa comandam ce dorim" - a continuat nea Mitica -. Noi intrebam: "Bine, mai, Nichita, dar cine plateste? - la care avocatul raspundea cu un zambet complice: Lasa, ca este deja aranjat! Cand am plecat din restaurant, la o masa de langa iesire erau niste mafioti care, la vederea noastra, s-au ridicat in picioare si l-au salutat, facand o reverenta in fata lui... Vedeti, mai, cine a platit? " Mafiotii ii plateau masa lui Nichita Tomescu ori de cate ori mergea la un restaurant de lux din Montreal, era, doar, aparatorul lor preferat.

"Unde-s banii?"

Nea Mitica s-a oprit un moment din povestit; l-am vazut cum se lumineaza la fata si izbucneste intr-un hohot de ras. Amintirile se derulau cu repeziciune in mintea lui si nu reusea sa-mi povesteasca in ritmul in care isi aducea aminte cate ceva. L-am urmat si eu cu un zambet, asteptand nerabdator sa aud continuarea povestii lui Nichita Tomescu.

Isi amintise de un roman, pe nume, Radu, poreclit Radu Spital pentru ca era prieten apropiat cu directoarea celui mai mare spital din Montreal, unde lucrau zece romani, printre care si nea Mitica.

Radu Spital imprumutase bani cu dobanda de la un evreu, avocat de profesie. Imprumuta cate 1.000 de dolari, apoi 5.000, apoi 10.000, apoi 50.000 cu dobanda mare, pe termen scurt si ii returna la timp. Pana i-a castigat increderea! La un moment dat i-a spus evreului ca are nevoie de 250.000 de dolari. Evreul i-a dat suma de bani solicitata, iar Radu a disparut cu banii. Autoritatile canadiene l-au prins si l-au bagat in puscarie. Nichita Tomescu a fost angajat sa-l apere. Ajungand la tribunal, evreul l-a acuzat pe Radu de escrocherie. Cand si-a inceput Nichita Tomescu pledoaria in favoarea acuzatului, s-a ridicat in picioare, calm si cu un zambet plin de carisma, a vorbit destul de scurt, iar la finalul pledoariei a adresat retoric, o intrebare completului de judecata: Pai dansul, ca avocat, nu stia ca nu are voie sa imprumute bani cu o asemenea dobanda? Si astfel l-a scapat Tomescu pe Radu Spital de ani grei de puscarie.

Inainte de proces insa, Nichita Tomescu l-a intrebat pe Radu: Bine, bine, eu te scot din puscarie, dar unde-s banii? Radu i-a raspuns spasit: Mai, Nichita, tu ma intrebi asa ceva? Doar de la tine am invatat: «pe ei, pe ei, pe ei »!" (adica pe cai). I-am cheltuit la cursele de cai...

"De atunci a ramas o vorba printre noi, romanii din Montreal: Unde-s banii?" , mi-a spus zambind nea Mitica, incheind episodul Radu Spital din povestea despre Nichita Tomescu: "Nichita miza uneori pe sume exorbitante, cea mai mare ridicandu-se undeva pe la 100.000 de dolari. Erau bani foarte multi la vremea aceea..."

Si Nichita fusese un mare jucator la cursele de cai. Era o patima care durase foarte multi ani. Intr-o zi insa a spus: Gata, de acum n-am sa mai joc! Si n-a mai jucat!

"Tu nu stii nici cine a fost Cicero!"

Un interesant episod din relatarea lui Dumitru Sinu a fost cel in care mi-a povestit cum Nichita i-a tras o palma logodnicei lui pentru ca fata i-a spus: Mai, Nichita, tu nu stii nici cine a fost Cicero! Indignat, Nichita i-a raspuns, rosu de furie: Eu am dat lucrarea de licenta din Cicero si tu ai neobrazarea sa ma insulti si sa-mi spui ca nu stiu cine a fost Cicero? , si i-a tras o palma zdravana, ca sa-l tina minte.

Fata l-a dat in judecata si, la proces, judecatorul ii zise: Domnule Tomescu, am inteles ca v-ati revoltat ca v-a spus domnisoara ca nu stiti cine este Cicero. Va rog sa ne spuneti ce stiti dumneavoastra despre Cicero. Atat i-a trebuit! Nichita Tomescu a vorbit mai mult de o ora despre marele filosof. Judecatorul a fost impresionat: O astfel de pledoarie nu am auzit pana acum , iar Nichita, cu tupeul de care nu ducea lipsa, slava Domnului, i-a raspuns zambind: Pai unde ai fi vrut sa auzi? La Montreal? Asa ceva nu auzi decat in Europa . Era un tip foarte spontan si indraznet. Apoi, judecatorul s-a intors catre fata, spunandu-i contrariat: Sa stii ca ai scapat ieftin cu o palma. Cum ti-ai permis sa spui ca acest om nu stie cine a fost Cicero?

"Toata lumea in genunchi!"

La un moment dat, nea Mitica s-a oprit din povestit. Simteam ca va fi palpitant ce imi va spune. Calm, cu o atitudine sobra, nea Mitica mi-a relatat o intamplare de suflet, petrecuta in locul de inchinare al romanilor ortodocsi din Montreal, biserica pe care o frecventa cu regularitate si el si avocatul bucurestean. Era locul in care se intalneau, cand le permitea timpul, si isi povesteau bucuriile si necazurile pe care le aveau, inevitabil, fiecare dintre ei.

Intr-o zi in care se afla in acea biserica alaturi de cativa confrati romani, la un moment dat, Nichita Tomescu a strigat: Toata lumea in genunchi! In dimineata aceasta aveti in mijlocul vostru un sfant. Lumea a amutit pentru cateva secunde si toti cei care erau in biserica au cazut in genunchi. In mijlocul lor se afla poetul Aron Cotrus, deja la o varsta venerabila si care a ramas stupefiat de atitudinea lui Nichita. Avusese placerea sa-l cunoasca pe onorabilul domn Cotrus pe vremea cand facea liceul la Brasov. Toti romanii din Montreal il cunosteau pe Tomescu, asa ca nu au fost prea surprinsi de gestul sau. Stiau ca, in ciuda faptului ca era plecat de ani buni din Romania, ramasese un adevarat patriot si un mare iubitor de cultura.

"Cand plecam din lume, nu luam cu noi nici greutatea scamei"

Trecusera deja cateva ore bune de cand stateam si povesteam cu domnul Dumitru Sinu. Nici n-am simtit cum a trecut timpul si cum povestile adevarate ale prietenului meu m-au facut sa traiesc alaturi de el emotia amintirilor.

"Nichita Tomescu era un tip foarte cult si vorbea franceza mai bine decat canadienii. In momentele lui de liniste, scria. Avea niste poezii extrem de sensibile. Imi pare rau ca nu i le-am cerut. Imi aduc aminte ca una din ele spunea: Cand plecam din lume nu luam cu noi nici greutatea scamei... Era un om puternic!" Nea Mitica nu s-a gandit vreodata ca unchiul din lagarul titoist al anilor '48 va fi prietenul sau aproape 30 de ani...

"Dar din uitare, cine-o sa ma cheme?"

Povestea lui Nichita Tomescu m-a impresionat si m-a incitat, starnindu-mi curiozitatea de a afla mai multe despre el. Am incercat sa gasesc amanunte pe care nu le auzisem de la nea Mitica, pe de-o parte din pura curiozitate jurnalistica si pe de alta, ma gandeam ca daca Nichita Tomescu scrisese poezii, este imposibil sa nu descopar macar una din creatiile sale. Asa am ajuns la un articol scris de profesorul Ioan Man despre Nichita Tomescu, gasindu-l in numarul 6, din luna iunie 2007 al revistei ialomitene de cultura, Helis , care apare lunar.

Singurul material din care-am reusit sa completez informatiile referitoare la ilustrul avocat roman, articolul intitulat "Nichita Tomescu – poet valoros al Baraganului", vine ca un raspuns al consatenilor sai, reprezentati de insusi autorul, in persoana profesorului Ioan Man, la intrebarea cu care avocatul-poet incheie unul din frumoasele sale poeme: Dar din uitare, cine-o sa ma cheme?

Nichita Tomescu - reprezentantul Canadei la Natiunile Unite

Nichita Tomescu s-a nascut in inima Baraganului in anul 1919, la 23 august, in localitatea cunoscuta in acele timpuri sub numele de Principesa Maria, astazi Ioan Roata, in familia arendasului si negustorului de cereale, Marin Tomescu. Harnic si foarte inteligent, tatal lui Nichita a fost cel mai bun primar al comunei, in perioada interbelica. Avea o avere considerabila si a donat primariei tot salariul sau de primar, contribuind la constructia unei cladiri a primariei, care mai tarziu a devenit sediul politiei locale.

Trei copii i-a adus pe lume Ioana, sotia sa: pe Nichita, Misu si Lucretia. Dupa terminarea studiilor primare la scoala din sat, Nichita Tomescu isi continua studiile la Liceul "Andrei Saguna" din Brasov si urmeaza apoi cursurile Facultatii de drept din Bucuresti.

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial aduce multe necazuri si durere in familia Tomescu: Marin Tomescu este decretat chiabur , i se confisca mare parte din avere, si traieste sub continua amenintare a comunistilor. Nu o data este persecutat si batut de securitate. Neplacerile datorate originii nesanatoase s-au rasfrant si asupra baietilor familiei Tomescu. Misu devenise medic, iar Nichita, avocat. Satul de urmarirea securitatii si de permanenta teama de a nu fi arestat, in toamna lui 1948 paraseste Romania intr-un mod original, dupa cum a relatat nea Mitica. Dupa popasul pe malurile Senei, Nichita pleaca spre Canada, unde se stabileste definitiv.

In Canada, cunoaste o ascensiune profesionala pe care nici el n-ar fi putut-o banui, dar inainte de toate este nevoit sa reia studiile juridice, pentru ca cele absolvite in Romania n-au fost recunoscute de catre canadieni. Castiga procese grele si se remarca in avocatura, astfel ca la un moment dat este numit reprezentant juridic al Canadei la Natiunile Unite.

Avea o cariera stralucita, se casatorise cu o canadianca de origine franceza, cu care a avut trei copii. Doi dintre ei s-au stabilit ulterior in Franta. Era un om implinit pe toate planurile: si familial si profesional.

Este de remarcat faptul ca, desi in Canada se realizeaza pe deplin, nu uita nicio clipa ca este roman si, alaturi de alte nume de seama ale diasporei romane din tara frunzei de artar , pune piatra de temelie a Asociatiei Romanilor din Canada, numarandu-se printre membri ei fondatori.

Insa o puternica criza hepatica ii curma viata, fulgerator, la numai 58 de ani. In data de 29 decembrie 1977, se stinge din viata departe de tara, asa cum parca intuise dupa ultima vizita pe care o facuse in Romania... In numarul din ianuarie 1978 al revistei romanilor din Canada, "Le courier roumain", un coleg de pribegie al lui Nichita Tomescu marturisea: L-am ascultat cum isi declama singur versurile, fericit de a-si fi regasit radacinile, satul lui, pamantul lui, credinta lui. Cand a terminat, m-a intrebat: «Oare ne vom mai intoarce vreodata? Eu nu mai pot crede»!"

A fost inmormantat in Canada, departe de satul din Baragan care-i fusese atat de drag. In semn de pretuire, consatenii i-au ridicat un monument funerar alaturi de mormintele parintilor sai, pe care-i iubise atat de mult...

Poeme adunate in "Genuni"

Imi povestise nea Mitica despre talentul literar al lui Nichita Tomescu si-acum, iata ca am avut ocazia sa citesc cateva din poeziile sale. Majoritatea au fost scrise inca din anii de liceu si adunate intr-un volum intitulat "Genuni", tiparit in anul 1939, in 500 de exemplare.

Toate poarta-n ele amprenta dragostei de locurile natale si de oamenii lor, constituind parca un preambul al cartii exilului de mai tarziu. Insusi titlul imi inspira acest lucru: "Genuni"! - odata ce-ai pasit pe drumul exilului, nu poti sa stii niciodata spre ce prapastii te indrepti sau pe ce culmi te poti inalta. Daca in Canada cunoscutul avocat a atins inaltimile in cariera, prapastia din suflet ramanea aceeasi - departarea de locurile si oamenii pe care i-a iubit dintotdeauna.

"Sunt un baiat firav, cu parul de lan / Cu ochii pierduti, cu fruntea de ceata. / In fiecare dimineata / M-a fugarit fata Morgana-n Baragan" – spune Nichita in prima strofa a poeziei "Eu", o adevarata radiografie a sufletului sau, daltuit din lutul Baraganului. "Pe pieptul salcamului plangeam in vant / Noaptea-mi arata Calea Robilor. / Pe buze simteam bucuria stropilor / Cand sarutam flori si papusi de pamant" – ce dovada mai clara a legaturii cu locul in care a fost plasmuit, vrem, oare? Mai bine sa-i deslusim framantarile ce transpar din urmatoarele versuri: "Anii m-au fugarit si m-au pierdut in vreme./ M-am imbatat cu picurari de flaut / Ca intre stele si ceruri sa ma caut, / Dar din uitare, cine-o sa ma cheme?"

Intr-un alt poem, evoca intr-un mod absolut original, mostenirea dobandita din trairile inaintasilor sai: "Mosii mei vanau dropiile tacerilor / Din radvanul singuratatii....//...au murit intr-o pagina / Din cartea amintirilor...", dar, "...peste mine aplecati / Sapa nostalgii in a inimii mele paragina. // Ei mi-au daruit setea de ceruri si pustiu / Si mi-au tors peste inima, departarea" ("Atavism"). Frumos, profund si foarte trist, in acelasi timp.

Din majoritatea poeziilor acestui volum razbate catre sufletul cititorului dragostea poetului fata de satul din Baragan, respectul si pretuirea fata de cei in mijlocul carora s-a nascut si a crescut, pe fondul trairilor sale intense de etern neinteles... " Nimeni nu ma-ntelege, tata. / Pentru asta mi-e teama ca odata / Am sa plec din sat, de n-o sa mai ma-ntorc / Si din inima toate durerile o sa-mi storc." ("Scrisoare tatii")

Din pacate, multe dintre creatiile lui Nichita Tomescu au ramas necunoscute, pentru ca se afla risipite prin diverse publicatii din tara si strainatate si nu stiu daca vreodata, cineva le va aduna intr-un volum.

In necrologul aparut in revista romanilor din Canada in ianuarie 1978, scria:

"Joi, 29 decembrie 1977, avocatul Nichita Tomescu a trecut la cele eterne...In ultimii zece ani, fiind suferind, ii era greu sa se mai consacre si activitatilor romanesti, motive din care, omul si poetul Nichita Tomescu a fost mai putin cunoscut decat avocatul distins al cauzelor, asa zise, dinainte pierdute dar pe care el stia cum sa le castige.

Totusi, Nichita, chiar din aceasta «retragere» continua sa simta si gandeasca romaneste, pentru el si pentru noi. Chiar cu cateva saptamani inainte de a muri mi-a trimis un poem pentru «Curierul Roman», de sarbatori, purtand chiar acest titlu: «De sarbatori», in mijlocul carora el ne-a parasit pentru totdeauna!

Si, citind asa, mai multe dintre poemele lui Nichita ne-am simtit purtati intr-o alta lume pe care n-o poti atinge decat cu aripile sufletului. Si Nichita a fost un om de suflet!


Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi