Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Diaspora

TIBERIU CUNIA - 64 de ani in exil, o cariera stralucita si-un premiu "von Humboldt"!

S-a nascut la 10 ianuarie 1926 la Edessa, in Grecia, intr-o familie de aromani. La cateva luni dupa nasterea sa, familia lui paraseste Grecia refugiindu-se in Cadrilaterul romanesc, la Bazargic (in Bulgaria de astazi), unde raman pana in 1940, cand soarta le deschide drumul catre Constanta. Dupa studiile primare si gimnaziale pe care le absolva la Bazargic, urmeaza cursurile liceului "Mircea cel Batran" din Constanta.

Preocuparile din ultima vreme referitoare la viata romanilor care au parasit Romania imediat dupa instaurarea regimului comunist, constituind fara indoiala primul val de refugiati politic declansat cu repeziciune in anul 1948, m-au condus spre informatii interesante si la identificarea unor persoane cu istorii de viata palpitante. Destainuirile lui nea Mitica Sinu mi-au starnit curiozitatea de a afla cat mai multe lucruri despre viata si activitatea contemporanilor sai, a celor care asemeni lui au avut taria sa-si infrunte destinul, urmand calea exilului.

Asa am reusit sa intru in contact cu profesorul Tiberiu Cunia, aroman de origine, refugiat din Romania in toamna anului 1948. In prezent, la venerabila varsta de 85 de ani domnul Cunia vietuieste in statul New York si inca mai are preocupari care-l onoreaza. Este interesant de urmarit ascensiunea unui om pasionat de stiinta si nu numai, spre o cariera incununata de realizari impresionante, dar si de cunoscut preocuparile sale curente, privind pastrarea si conservarea culturii si limbii neamului sau, aromanii.

64 de ani de exil, urmand o traiectorie sinuoasa, presarata cu temeri si inedit, cu intristare si exaltare, cu reusite si esecuri s-au scurs intr-o maniera in care, optimistul si temerarul luptator a iesit invingator in fata tuturor piedicilor.

Dumitru Sinu are ocazia sa-l cunoasca pe Tiberiu Cunia in anii pribegiei, drumul sau spre libertate si implinire urmand o traiectorie comuna, pe alocuri, cu cea a profesorului Cunia. Si astazi cei doi pastreaza legatura si isi deapana la telefon mai ales, ore in sir, amintirile... Domnul profesor Tiberiu Cunia se bucura de un statut cu care putini dintre confratii nostri romani sau de alte nationalitati se pot mandri: detinator al Premiului von Humboldt pentru activitatea stiintifica desfasurata in domeniul silviculturii si membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice din Bucuresti. Drumul catre implinire profesionala nu a fost simplu, a necesitat munca, daruire, sacrificiu si rigurozitate, dar toate acestea nu aveau sanse de reusita daca nu erau facute cu pasiune si seriozitate.

Primii 22 de ani...

S-a nascut la 10 ianuarie 1926 la Edessa, in Grecia, intr-o familie de aromani. La cateva luni dupa nasterea sa, familia lui paraseste Grecia refugiindu-se in Cadrilaterul romanesc, la Bazargic (in Bulgaria de astazi), unde raman pana in 1940, cand soarta le deschide drumul catre Constanta. Dupa studiile primare si gimnaziale pe care le absolva la Bazargic, urmeaza cursurile liceului "Mircea cel Batran" din Constanta. Fiu de invatator de oras si in acelasi timp al unui neam cu o istorie zbuciumata, apartine unei clase sociale neagreate de regimul comunist de-abia instaurat, iar intrarea pe un loc fruntas (al doilea pe lista de admitere) la Facultatea de Silvicultura - pe-atunci parte integranta a Politehnicii bucurestene -, nu-i aduce decat necazuri. Inca din 1946 cand isi incepe studiile universitare, se raliaza miscarii de rezistenta anticomuniste, oripilat de alegerea sa injusta, in lipsa si fara a-si depune vreo candidatura, in structura de conducere a Uniunii Nationale a Studentilor Romani, organism controlat in totalitate de catre comunisti. Refuza categoric functia si devine un infocat luptator anticomunist: prin structura sa si prin apartenenta la neamul aromanesc, fiind in plus si-un "razvratit cu gura mare", atrage suspiciunea ce rezida in urmarirea de catre securitate a fiecarei miscari pe care o face.

Prigoana comunista il determina ca dupa 15 mai 1948, cand au inceput arestarile masive in randurile studentilor, sa se ascunda pentru o perioada in Bucuresti, pe la diverse rude sau prieteni ai sai si-ai familiei. Are curajul sa se prezinte la doua examene din sesiunea din vara a anului II universitar, dupa care se ascunde in muntii Arefului, in Arges, o scurta perioada. Cum securitatea avea peste tot informatori si se faceau descinderi si arestari in masa, precautia, flerul si, de ce nu, sansa il directioneaza din nou spre Bucuresti, unde-si pregateste de aceasta data plecarea peste granita. Grupul de studenti din care face parte alaturi de Genu (Eugen) Stefanescu, Sandu Ionescu (ambii prieteni si ortaci de pribegie ai lui nea Mitica Sinu) si Tiberiu Ionescu, toti colegi de facultate si prieteni nedespartiti, planuise sa treaca la sarbi pe la Turnu Severin, traversand Dunarea inot. Tiberiu Cunia insa nu stia sa inoate si cu toate ca prietenii sai incercasera sa-l pregateasca, va ajunge la sarbi pe uscat, trecand granita prin Banat, sprijinit de oamenii rezistentei.

Nesiguranta vietii ultimilor ani petrecuti in tara era urmata de-acum de un alt fel de nesiguranta, pentru ca perioada ce o va traversa se afla sub semnul pericolelor si al deciziilor ce trebuiau luate imediat, fara ezitare. Norocul isi putea spune cuvantul, dar la fel de bine putea fi inexistent. Insa Tiberiu Cunia a avut principii de viata bine determinate si fundamentate cu precizie de matematician, pe logica. Toate actiunile sale si reusitele lor au avut un important suport in exercitiul de vointa si acceptare, pe care l-a rezolvat intotdeauna cu demnitate. Si-a dorit o altfel de viata, si-a trasat liniile directoare, a urmat algoritmul pe care mintea sa stralucita si l-a plasmuit si a luptat pentru a-si realiza dezideratele: "Am acceptat rezultatele actiunilor mele fara sa ma plang. Ceea ce nu poti schimba trebuie sa accepti. Astfel, am avut totdeauna, ceea ce numim peace of mind, adica linistea sufleteasca. Acest lucru m-a ghidat intotdeauna. Cand am fost sfidat de problemele vietii, am incercat sa le schimb. In aceasta consta vointa omului".

Inceputurile exilului si supliciile lui in Iugoslavia

Inceputul anilor de pribegie se afla sub sceptrul unor elemente de gandire logica, care l-au ajutat sa patrunda increzator in universul unei altfel de lumi, sa inceapa lupta pentru o altfel de viata, pe care si-a dorit-o, si-acum avea posibilitatea sa construiasca, piatra cu piatra, caramida cu caramida, edificiul spre care tintea.

In Iugoslavia, domnul profesor Cunia petrece sase luni, in diferite lagare de concentrare si de munca fortata.

Dupa o perioada scurta de detentie la inchisoare la Varset si Biserica Alba, a ajuns in lagarul de concentrare de la Kovacica, de unde dupa aproximativ o saptamana a fost trimis cu un grup la munca, in minele de carbuni de la Banovici. Aici s-a intalnit cu doi dintre colegii de facultate – Genu Stefanescu si Tiberiu Ionescu – care reusisera sa treaca Dunarea inot (Sandu Ionescu fusese repartizat cu un alt grup, in alt lagar de munca).

Desi conditiile de lucru si traiul erau acceptabile, fiecare dintre cei aflati acolo se gandea la o modalitate de evadare si de urmare a drumului ce avea sa-i conduca spre prosperitate. "Oficialitatile iugoslave se purtau ca niste comunisti veritabili, convinsi" – relateaza profesorul Cunia, pentru ca de-abia italienii si francezii i-au considerat pe refugiatii romani "amici ideologici", in calitatea lor de opozanti ai comunismului.

Tiberiu Cunia reuseste sa evadeze, impreuna cu cativa colegi, dar sunt prinsi si inchisi la Tuzla.

Dupa o luna au fost mutati in Voivodina, aproape de granita cu Romania, la Zrenianin. Sederea la Zrenianin a fost mai lejera, ziua se puteau plimba in interiorul lagarului, puteau socializa, se puteau cunoaste mai bine. In lagarul de la Zrenianin cunoscuse o seama de oameni luminati, aproape de care timpul a trecut mai usor si o oaza de cultura regasita in prezenta unor persoane speciale, i-au facut viata mai usoara. Printre acestia se numarau: unul din discipolii lui Nae Ionescu - ilustrul mentor al titanilor Noica si Cioran - de numele caruia nu-si aminteste, ci doar de discutiile pe teme filosofice pe care le avusesera, avocatul Cristescu, cu care se stia din inchisoarea de la Tuzla, muzicianul Musat, Crihan, omul politic basarabean care avusese un rol decisiv in alipirea Basarabiei la patria mama in timpul Primului Razboi Mondial. La un moment dat Tiberiu Cunia este trimis cu un grup de refugiati la granita cu Italia, sa munceasca intr-o fabrica de caramida, la 30 de kilometri de granita italiana, langa Mala Bukovica. Sansa de a pleca mai departe spre Vest capata noi valente si grupul de romani face planuri de evadare.

Ramane in asteptarea unui moment favorabil, care vine de la sine intr-o buna zi, cand un lucrator de la fabrica ii ajuta sa paraseasca lagarul: "Am pariat din nou pe sansa si am castigat" – accentueaza domnul Cunia. Dupa ce granicerii iugoslavi ii deposedeaza de toate bunurile valoroase ce le mai detineau, ajung pe pamantul italian. Parca cineva din umbra manuise mersul lucrurilor asa fel incat refugiatii sa poata trece "bariera rosie" spre lumea libera. Sa fi fost o comanda politica a sarbilor? Sa fi fost o conditie pusa de Occident lui Tito? Nu se stia, important era faptul ca pentru prima data dupa sase luni de incertitudini, Tiberiu Cunia si camarazii sai se simteau liberi cu-adevarat.

Insa, pentru fatalistul Cunia incepea o perioada care statea sub semnul unei intrebari firesti: "De ce am ajuns aici? Ce voi face? Daca nu ma temusem de spaimele vietii de lagar, iti dai seama ca acum, cu atat mai putin, astfel de intrebari m-ar fi speriat. Iar acum, cu mentalitatea mea fatalista, ma pregateam sa infrunt o realitate pe care n-o puteam controla, desi stiam ca multe, multe lucruri pot depinde de mine! Vremea probei venise!"

Drumul spre vest: Trieste – Cinecitta – Grugliasco (Torino)

Se stia in cercurile intelectualitatii romanesti din diaspora ca Franta este idealul occidental pentru desavarsirea studiilor multora dintre refugiatii acelor timpuri. Sase luni de viata in lagarele iugoslave fusesera si pentru Tiberiu Cunia prilej de meditatie, atat cat se putea medita in acele conditii de incertitudine, pentru faurirea unor idealuri de viitor. Primul pas era facut: scapase de Iugoslavia si ajunsese in Italia, care nu era altceva decat o poarta deschisa spre viitor.

In Italia trece succesiv prin mai multe lagare, incepand cu cel de la Trieste, apoi la Cinecitta, langa Roma si, in fine, la Grugliasco, langa Torino. Era impreuna cu Genu Stefanescu si Tiberiu Ionescu – Sandu Ionescu facand parte din alt lot. Profesorul Cunia isi aminteste acest episod: "Intr-o seara, impreuna cu Genu Stefanescu si Tiberica Ionescu am luat trenul italian spre frontiera franceza; eu eram cu o mandolina in mana, ca sa aratam cumva, ca suntem turisti – mandolina pe care o cumparasem in Italia, la Trieste, cu banii primiti de la fratele meu din Viena. Am trecut prin spatele postului de observatie fara sa fim luati in seama, si, peste munti, urmand tot timpul directia spre vest, am ajuns la o sosea, in Franta. Haladuiam pe prima sosea franceza din viata noastra, in cautarea unei directii"...

Franta – proba de minte, inima si... noroc!

Ajunsesera in Franta, se simteau si mai liberi decat pana atunci. Sperantele tinerilor studenti romani atingeau acum alte valente pentru ca stiau ce doresc, isi cunosteau potenta intelectuala si doreau, mai mult ca orice, sa reuseasca. Trec cu bine etapele intocmirii documentelor de emigrare dupa ce stau 24 de ore in inchisoare, conform legilor franceze in vigoare, castiga simpatia granicerilor si politiei locale iar apoi, cu bilete de tren spre Paris in buzunar si cu o adresa unde puteau gasi sprijin in capitala franceza, urca in primul tren spre "orasul luminilor", faurindu-si planuri marete pentru un nou inceput.

Dupa doua saptamani petrecute in conditii insalubre, alaturi de "closarii' de pe malurile Senei, dar cu un acoperis deasupra capului si masa asigurate, tinerii au fost mutati din caminul apartinand "Armatei Salvarii" – locul care le fusese recomandat la intrarea in Franta -, intr-un alt gen de camin, cu conditii mult mai omenesti, unde au primit ajutoare de la IRO (International Refugee Organization) si au stat pana la plecarea la Nancy, pentru continuarea studiilor universitare. S-au bucurat de ospitalitatea franceza, au fost inscrisi la scurt timp la facultatea de la Nancy si au beneficiat de bursa – norocul a fost de partea lor, pentru ca era in valabilitate o intelegere intre Franta si Romania, anterioara venirii comunistilor la putere, prin care statul francez acorda un anumit numar de burse de studii tinerilor eminenti. "Romania care ne alungase si ne obligase sa trecem printr-un teribil purgatoriu, tara care, daca am fi ratat evadarea, ne-ar fi primit cu catusele pregatite – acum, ajunsi departe de ea si impotriva vointei sale, ne-a ajutat involuntar" – mentioneaza Tiberiu Cunia in amintirile sale.

Cu bune si cu rele in mijlocul diasporei franceze, tinerii studenti ai Scolii Superioare de la Nancy au ocazia sa intalneasca pe parcursul celor doi ani petrecuti intre Nancy si Paris, nume mari ale culturii Romaniei postbelice: "Noi romanii eram grupati in jurul bisericii ortodoxe romane de pe Rue Jean de Beauvais, in jurul centrului catolic de pe Rue de Ribιra, in jurul unui centru de ajutorare a romanilor refugiati etc. Nu vreau sa vorbesc despre dezbinarile si luptele fratricide din interiorul nostru; nici despre tulburarile ocazionate de casatoria fostului rege Carol cu Elena Lupescu si oficiata la Paris de catre parohul Martinian Ivanovici, ci despre relatiile cu romanii de acolo – ca marele savant Mircea Eliade, renumitul sculptor Brancusi, Printul Nicolae, politicienii Negruti si Penescu, profesorul Petre Sergescu (fostul rector al meu de la Politehnica din Bucuresti, care ne-a invitat de mai multe ori la el acasa), comandantul legionar Vasile Iasinschi si multi, multi altii de care nu-mi mai amintesc...". Tot la Paris se intalneste cu nume de seama ale diasporei aromane, cu care, 30 de ani mai tarziu, va pune bazele primului Congres International de Limba si Cultura Aromana.

Dar in aceasta perioada are loc un incident care-i lasa un gust amar: "Ora 25", romanul de succes al scriitorului roman Virgil Gheorghiu a fost lansat si la Nancy. Cei patru studenti "forestieri" romani – pentru ca la cateva saptamani dupa ce Tiberiu Cunia, Eugen Stefanescu si Tiberiu Ionescu ajunsesera la Paris, a aparut si fostul lor coleg, Sandu Ionescu, de care se despartisera in Iugoslavia -, bucurosi ca fusesera prezenti la lansare, l-au cautat pe Virgil Gheorghiu pentru a-l saluta. Erau mandri fiidca un roman avusese de un asemenea succes. Gheorghiu insa n-a vrut sa stea de vorba cu ei, le-a intins o fotografie cu un autograf si asta a fost tot: "...Te duci la cineva cu dragoste si te vezi respins! Ne-a lasat un gol in suflet. Noi, refugiatii romani dezvoltaseram in Franta un fel de esprit de corps, o mentalitate de clan, de simtaminte de frati. De aceea, primirea extrem de rece a lui Virgil Gheorghiu ne-a dezamagit extrem de mult. De altfel, am auzit mai tarziu de la cei din Paris care traisera cu el impreuna mai mult timp, ca dupa ce devenise celebru Gheorghiu se ferea sa-i mai vada..."

Student la Nancy

"Asa cum n-am intrebat destinul de ce ma persecuta, la fel nu-l intrebam nici de ce ma ajuta. Luam lucrurile asa cum erau. Stiam ca viata mea va fi plina de situatii necunoscute si-mi propusesem sa nu cheltuiesc energie gandindu-ma la ceea ce nu exista inca. Eram insa in permanenta pregatit sa raspund din punct de vedere psihic, in primul rand, oricarei situatii. Daca nu primeam bursa? Ei bine, nu stiu acum ce as fi facut, dar precis ca nu m-as fi speriat. As fi cautat o solutie si in mod cert as fi gasit-o" – frumos gandea Tiberiu Cunia la cei 23 de ani ai sai, cand devenise student bursier al Scolii Superioare din Nancy!

Student la Scoala Superioara din Nancy, tanar, optimist, liber si dornic de realizare, Tiberiu Cunia pune aici bazele viitoarei sale cariere. Era constient de sansa pe care o avusese dar la fel de bine stia ca drumul spre desavarsire profesionala nu va fi usor. Depaseste cu abilitate greutatile privitoare la limba franceza, pe care o stia binisor dar nu-i cunostea expresiile idiomatice. Nu-i este usor sa-si ia cursurile pentru ca la vremea aceea nu se gaseau sub forma tiparita, fiind nevoit sa copieze, seara de seara, cursurile de la colegii francezi.

Vacantele, fiind necuprinse in renta bursiera, era nevoit sa lucreze pentru a avea din ce trai, si astfel dupa primul an, in vara lui 1950 lucra langa Biarritz la o fabrica de cherestea, impreuna cu Tiberiu Ionescu, la debitarea manuala a scandurilor. Pentru un viitor inginer silvic era chiar utila aceasta practica, direct in productie. Si importanta acestor ani petrecuti in scoala franceza de silvicultura s-a simtit mai tarziu, dupa ajungerea in Canada. Astazi cati studenti gandesc, oare, asa? Si cati efectueaza o astfel de practica si nu duc la facultate doar dovada scrisa a trecerii lor printr-o fabrica, ajungand ingineri fara ca macar sa stie ce este acela un fierastrau?

Dupa al doilea an de studii si o luna de turnee prin marile paduri franceze, Tiberiu Cunia isi ia examenele de absolvire si, cu diploma in buzunar, se intoarce la Paris. Sansa, intr-adevar, fusese de partea lui si de aceasta data!

La rascuce de drumuri: "Alea jacta est!"

Odata revenit la Paris, Tiberiu Cunia se gandea la gasirea unui loc de munca. In domeniul forestier, Franta ii oferea prea putine variante, stiuse de la bun inceput ca aici va putea studia si mai putin se gandise sa ramana pentru a munci. Era un om liber, cetatean al lumii, cum ii placea sa spuna si era momentul sa-si aleaga drumul spre o cariera.

Impreuna cu colegii sai, se orienteaza spre FAO, forul international care repartiza specialistii din intreaga lume, spre tari mai putin dezvoltate. Depun documentele necesare si in final se hotarasc incotro s-o apuce: Tiberiu Cunia si Eugen Stefanescu pleaca spre Canada, Tiberiu Ionescu in Maroc, iar Sandu Ionescu ramane in Franta, dar nu va practica niciodata silvicultura, orientandu-se spre un alt domeniu, in care prospera si, mai tarziu, fiind casatorit cu o elvetianca, se muta in Elvetia, unde traieste si azi.

Uneori, in viata apar momente in care trebuie sa iei deciziile rapid, fara sa te gandesti prea mult la urmari. Tiberiu Cunia depusese la FAO solicitarea pentru obtinerea unui loc de munca si intre timp auzise ca americanii infiintasera la Strasbourg o universitate pentru studentii refugiati din Europa de Est. Profitand de oportunitate, se inscrie aici pentru un doctorat in matematici. Paradoxal, cand deja era cu biletul de vapor pentru Canada in buzunar si avea toate aprobarile pentru emigrare, primeste si de la Strasbourg instiintarea ca este acceptat cu bursa. Din nou se afla intr-un moment de rascruce: de unde sa stie care-ar fi fost decizia corecta?

"De multe ori ma intreb care mi-ar fi fost viitorul, daca acceptam bursa. Mi s-ar fi schimbat cariera, viata, casatoria, copiii, totul... Am plecat spre Canada si nu m-am mai uitat inapoi. Alea jacta est! - cum spunea latinul – zarurile au fost aruncate!" Canadian International Paper Co: "Te angajam, dar trebuie sa incepi de jos!"

Iata cum a fost intampinat tanarul Cunia in prima zi de munca la Canadian International Paper Co! Nu era o problema, era obisnuit de-acum cu sistemul occidental si stia ca este doar o perioada de provizorat, necesara pentru ca angajatorul sa se edifice asupra capacitatii sale intelectuale si profesionale.

Ajunsese in Canada, la Halifax, intampinat de prieteni cu care tinuse legatura. Socurile nu i-au lipsit, de cum a pus piciorul pe pamant nord-american. "De la Halifax, am luat trenul pana la Montreal unde, la gara, ne asteptau prietenii. Mi-aduc aminte cand la coborare i-am spus prietenului meu Stanciu ca vreau sa mergem intai la politie, sa ma inregistrez. El a ras si mi-a spus: Ce politie? Aici esti in America, unde oamenii nu se prezinta la politie si n-au nici macar un buletin de identitate!"

A urmat o perioada de cautari pentru a gasi un loc de munca in domeniul pentru care se pregatise, depunandu-si curriculum vitae la diferite companii forestiere. Intre timp, pentru a-si asigura cele necesare traiului, lucra ca om de serviciu la Spitalul "Sacre Coeur" din Montreal. Pana si-a facut un rost dormea pe la prieteni, cand la unul, cand la altul... Cum optimismul si increderea nu l-au parasit niciodata, iata ca norocul ii vine in ajutor si este angajat la sucursala canadiana a uneia dintre cele mai mari companii de celuloza si hartie de pe continentul american si chiar din lume, celebra CIP – Canadian International Paper Co.

Pionieratul in compania in care va munci multi ani de-acum inainte (1951-1968) si-l face in padurile canadiene, la Clova, una din cele 5 divizii forestiere ale companiei, in calitate de asistent-masurator. Aici incepe sa invete limba engleza si dupa 6 luni se descurca chiar bine. Din vara lui 1952 - prima sa vara canadiana, este transferat la un turn de observatie contra incendiilor, dupa ce in prealabil facuse un curs in acest domeniu. Lucra in echipa cu prietenul si colegul sau, Eugen Stefanescu: "A fost o perioada greu de uitat pentru mine. Nu doar pentru ca ea marca inceputul carierei mele de forestier. Dar mai mult pentru ca lunile petrecute la turn au fost luni de liniste sufleteasca, de reculegere, de meditatie intr-un mediu atragator, in mijlocul naturii. Eram departe de atmosfera incarcata din Europa, de consecintele marelui razboi. Singura legatura cu civilizatia era un telefon de padure (nu-mi aduc aminte sa fi avut si un radio!) si odata pe luna, un drum de-o zi intreaga, pentru a ne aduce proviziile." In al doilea an petrecut in padurile canadiene urca o treapta profesionala si devine asistent-verificator. Muncea cu constiinciozitate dar se saturase de plafonare, pentru ca tanarul inginer stia ca poate mai mult. Isi argumenteaza in fata conducerii nemultumirea si sustine ideea ca poate mai mult. Initiativa da roade si este repartizat pentru a face studii de productie, pe teren, in padurile canadiene.

Studii de productie, statistici forestiere si cercetari operationale

Perioada care urmeaza in viata domnului Tiberiu Cunia este una de munca asidua, de studiu efectuat pe teren, de calcule si analize carora le gaseste rezolvarea prin noi metode logice, matematice. Avea un atu considerabil in ascutimea mintii si inclinatia nativa spre matematica, reusind sa promoveze ideile sale la nivelul companiei si sa isi aduca o contributie substantiala la cercetarile de productie. Reusita testarilor efectuate in cadrul statiunilor de cercetare ale companiei, rezultatele obtinute, seriozitatea si ambitia tanarului inginer Cunia vor duce la urmatorul pas in cariera, transferarea lui la sediul central al companiei, la Montreal.

Cercetarile sale, sustinute si de un mediu de munca adecvat – pentru ca are sansa sa lucreze cu un sef exceptional, in persoana lui Greg Belcher –, dau rezultate care-i ridica enorm cota profesionala. Publica articole in revistele de specialitate, sintetizand rezultatele cercetarilor, participa la simpozioane si sesiuni de comunicari stiintifice, tine cursuri de specialitate despre metodele statisticii aplicate in silvicultura si cercetarilor operationale, in fata colegilor din toate cele cinci divizii forestiere, dar si a specialistilor din afara companiei. Se specializeaza si in domeniul informaticii - era perioada in care aparusera IBM-urile si implementarea noilor tehnologii era iminenta. Cu inclinatii certe spre matematica si logica, urmeaza cursurile facultatii de matematica la Universitatea McGill de la Montreal unde isi ia si masteratul.

Dupa o perioada de munca asidua si studiu intens, Tiberiu Cunia are nevoie de o vacanta si merge in Europa.

Vacanta in care m-am casatorit

Pleaca la Paris unde avea foarte multi prieteni si apoi la Viena, la fratele sau, Tascu, pe care nu-l vazuse de 16 ani, din 1941, cand acesta parasise Romania, cu destinatia Germania.

La Paris este intampinat cu bucurie de catre comunitatea aromana. Doarme in prima noapte la prietenul sau, Demostene Nacu, unde o cunoaste pe Florica Varduli, cumnata acestuia, venita la Paris sa-si ajute sora care avea doi copii mici. Nu se gandeste la casatorie, dar pe parcursul sederii la Paris prietenii il sfatuiesc ca ar fi cazul sa-si intemeieze si el o familie. Fiind o fata buna, cunoscuta de toti prietenii lui, o aromanca cinstita si demna, dedicata familiei, Tiberiu Cunia se hotaraste si o cere in casatorie, imediat dupa intoarcerea de la fratele sau. Totul se intampla cu repeziciune, fara a mai exista timp fizic pentru declaratii de dragoste si preambuluri, si Florica este ceruta de sotie de la cumnatul sau, Demostene Nacu. Accepta fara ezitare sa-i devina partenera de viata: "...am facut casatoria civila intai, la primaria satului unde locuia Florica, intr-o vineri dimineata. Duminica a fost oficiata casatoria religioasa la biserica romaneasca de pe Rue Jean de Beauvais. Am facut o nunta mare, fiindca aveam multi prieteni la Paris. In luna de miere am petrecut o saptamana la unul din hotelurile pariziene, aproape de Turnul Eiffel."

Dupa acesta vacanta, prelungita cu o saptamana si avand acordul conducerii companiei, Tiberiu Cunia impreuna cu tanara sa sotie revine la Montreal, pentru a continua seria cercetarilor si studiilor de care era legat atat de mult.

Un profesionist pentru care doctoratul nu conteaza

Revenit la Montreal Tiberiu Cunia reia serios munca de cercetare si studiu; incepe studiile de doctorat. Avand masteratul luat, se inscrie direct in anul II de studiu pentru a-si completa cunostintele in matematici avansate si statistici. Anul III si urmatorii ar fi fost necesari pentru elaborarea tezei de doctorat.

Evenimente neprevazute, independente de vointa domnului Cunia, aduc insa o rasturnare de situatie in planurile sale. Anul II este terminat cu succes de eminentul doctorand, insa ii moare indrumatorul de lucrare, ba mai mult, ii pleaca si profesorul de statistica din cadrul universitatii Mc Gill, unde studia. Erau putine cadre didactice specializate in acel domeniu atunci si pentru a continua trebuia fie sa schimbe tema de doctorat, fie sa se transfere la o alta universitate.

Alege varianta a doua si reia studiile doctorale la Universite de Montreal, unde de data aceasta face un an de statistici aplicate. Dar, ironia sortii face ca si pofesorul cu care studia aici sa plece pentru doi ani la Sorbona, in Franta: a ramas din nou fara profesor indrumator. "Dar acest lucru nu m-a deranjat prea mult. Toata viata am avut un defect: nu am fost ambitios. Nu ma interesa doctoratul in sine. Ma dusesem la universitate sa invat. Si s-a intamplat bine, pentru ca am invatat si baza teoretica, si cea a aplicatiei in domeniul in care ma consacrasem. Am promis la universitate ca la intoarcerea profesorului de la Sorbona, ma voi apuca de teza" – dar n-a mai facut-o niciodata.

Statistician desavarsit, cercetator de seama si descoperitor al unor metode statistice care l-au facut celebru in domeniu, domnul profesor Cunia scrie nenumarate articole despre inventarele forestiere si metodele statistice de analiza, unele fiind clasificate ca niste contributii majore in domeniu. Pasionat si dedicat muncii sale, iata ca inginerul roman care sosise la 23 de ani pe pamant american, ajunsese intr-un timp relativ scurt intr-o pozitie privilegiata in lumea stiintifica forestiera din Canada, gratie inteligentei sale si seriozitatii cu care se implicase in munca. Primul departament de Cecetari Operationale din industria forestiera din lume este infiintat de catre Tiberiu Cunia si seful sau, Greg Belcher, in aceeasi perioada.

Intre 1965-1966, a predat timp de zece luni cursuri de biometrie forestiera si cercetari operationale ca profesor-invitat, la Universitatea Yale din New Haven, Connecticut, aceasta etapa de viata profesionala constituind primul sau contact cu mediul universitar.

Sesiuni stiintifice, simpozioane, articole de specialitate publicate in diverse reviste stiintifice de prestigiu, prelegeri si cursuri din domeniul in care devenise senator de drept, ii aduc profesorului Cunia satisfactie si implinire profesionala. Dar nu se va opri aici, pentru ca acumularile substantiale il indemnau sa le impartaseasca si celor care se pregateau pentru domeniul forestier.

"Forget the doctoral studies!" sau profesor universitar fara doctorat

Primele oferte de a imbratisa profesoratul au venit in perioada 1963-1967, de la mai multe universitati americane. Din motive personale, refuza, continuandu-si munca de cercetare care-i oferea atatea satisfactii.

Insa acumularile masive rivalizau de departe cu ale oricarui cadru universitar. Din toate partile veneau semnale care-i atrageau atentia ca o cariera universitara era urmatorul segment spre care trebuia sa se indrepte. Faptul ca un profesionist ca Tiberiu Cunia nu avea doctoratul constituia un paradox pentru altii, in timp ce pentru dansul era nesemnificativ. Personalitati stiintifice ale lumii forestiere, precum Harold Young – profesor de biometrie forestiera la Universitatea din Orono-Maine - se straduiesc sa-l convinga sa-si indrepte atentia spre catedra si sa-si finalizeze teza de doctorat, oferindu-i terte variante. Tiberiu Cunia este insa neclintit in convingerile sale. Peste tot, la toate universitatile la care Young intervine, pentru a-si continua doctoratul trebuia sa mai urmeze un an cursurile, or domnul Cunia avea deja un numar considerabil de cursuri si diplome, care nu erau la indemana oricui. Erau chestiuni mai mult formale, dar pe care Tiberiu Cunia nu le accepta. Si totusi, gratie unui concurs de imprejurari, in anul 1967, este solicitat la Universitatea Syracuse… La insistentele decanului Colegiului Silvic Syracuse, merge la o discutie, fiind asigurat ca nu se va discuta problema doctoratului: "Forget the doctoral studies! – uita de studiile doctorale, i-a spus decanul.

Nu se putea desparti de Montreal, de comunitatea romaneasca de-acolo, unde avea foarte multi prieteni. S-ar fi simtit complet dezradacinat pentru ca intre prietenii sai romani si aromani avea sentimentul acela de "acasa" si nu-si mai dorea o noua desprindere de cei cu care se simtea "acasa"... Dumitru Sinu imi povestise de toate intalnirile si petrecerile lor, pentru ca era un grup bine inchegat, in care prietenia facuse minuni. Isi dorea ca urmasii sai sa poata invata si frantuzeste, si englezeste, dar sa nu uite nici limba romana, nici aromana. Si totusi tentatia exista...

Dupa ce se sfatuieste cu sotia si se intalneste cu decanul universitatii respective, fiindu-i acceptate toate conditiile puse - inclusiv un salariu mult peste cel al decanului - ia hotararea de a se muta impreuna cu familia la Syracuse. Intampina greutati cu obtinerea vizei, dar reuseste si de aceasta data si, in ianuarie 1968, cu cateva luni intarziere fata de data din contract, isi incepe cariera universitara. De-aici inainte, Tiberiu Cunia se va adanci si mai mult in munca de cercetare impreuna cu masteranzii si doctoranzii sai, pentru ca devenise profesor universitar plin, indrumator de masterate si doctorate, organizator si coordonator de actiuni stiintifice in America si in intreaga lume, paradoxal, fara a avea doctoratul.

Dupa 30 de ani, din nou "acasa" – congresul IUFRO la Bucuresti

A facut parte din mai multe asociatii de forestrie si biometrie forestiera (statistica si cercetari operationale), nationale si internationale, unde a desfasurat o activitate intensa: SAF - Society of American Foresters si ASA - American Statistical Association din SUA si CIF - Canadian Institute of Forestry din Canada, sau internationale - IUFRO - International Union of Forest Research Organizations. "Numarul adunarilor si al congreselor pe care le-am organizat personal sau al celor in a caror organizare am fost direct implicat este de aproximativ 30-40. In special, ca leader de Subject Group de la IUFRO, am organizat reuniuni internationale (in domeniul biometriei si inventarelor de paduri) in mai multe tari ale lumii".

Astfel, organizeaza primul congres international dedicat inventarierii forestiere nationale, la Bucuresti. Se intalnise cu colegii romani inca din 1971, la Gainesville, si acolo se nascuse ideea de a organiza si in Romania o astfel de manifestare. Cu toate greutatile intampinate in perioada premergatoare desfasurarii lui, congresul a fost o reusita. Peste 100 de participanti de pe mapamond si-au prezentat lucrarile in fata unei audiente de elita, organizarea intrecand asteptarile tuturor.

"Organizarea congresului a fost foarte buna. ICAS-ul (Institutul de Cercetari Agricole si Silvicultura) s-a intrecut pe sine insusi"- povesteste domnul Cunia. Atat sedintele zilnice cat si activitatile recreative, inclusiv excursia pe teren in padurile de pe Valea Prahovei, au fost foarte bine organizate. "Gandurile ma duceau la circumstantele in care am plecat si la faptul ca daca ma prindeau atunci, acest congres nu ar fi avut loc..." – spune Tiberiu Cunia.

Relatia Domniei Sale cu institutul roman de specialitate continua si se intensifica dupa acest eveniment, deschizand specialistilor romani portile spre stiinta forestiera mondiala. In preajma iesirii la pensie, dat fiind faptul ca atentia profesorului Cunia avea sa se indrepte inspre un alt domeniu, face o donatie substantiala institutului bucurestean: "Am facut vreo 50 de pachete mari de carti, reviste si alte publicatii, cam de vreo 20-25 de kilograme fiecare, si le-am trimis cu posta la Bucuresti. Biblioteca ICAS-ului s-a marit cu peste 100 de carti de matematici, statistici si cercetari operationale; numerele din ultimii 30-40 de ani de la cinci-sase reviste de specialitate si copii dupa multe articole. La biblioteca institutului, ICAS-ul a amenajat o incapere speciala cu materialele primite de la mine, pe usa careia au scris: Biblioteca Prof. T. Cunia".

Ca dovada a recunostintei pe care stiinta silvica romaneasca o poarta domnului profesor, in 1994 ii este decernat titlul de Membru de onoare al Academiei de Stiinte Agricole si Silvice "Gheorghe Ionescu Sisesti" – cea mai mare cinste de care se poate bucura un silvicultor. "La sfarsitul sedintei, cativa participanti au venit sa ma felicite si mi-au spus ca, daca nu se insala, este pentru prima data cand cineva care a primit diploma de membru de onoare a vorbit si despre altceva decat despre silvicultura"- Tiberiu Cunia vorbise prea putin despre silvicultura, ci atinsese in special problema culturii si limbii aromane, care va constitui preocuparea sa de baza in anii ce vor urma.

FAO si experienta birmaneza

In ceea ce priveste activitatea profesorului Cunia in cadrul Food and Agriculture Organization (FAO) – ramura a Natiunilor Unite, care asigura asistenta si ajutoare, printre altele, in domeniul agriculturii si silviculturii tarilor mai putin dezvoltate, aceasta a fost relativ limitata, dar a existat. Participa la un proiect amplu in Birmania, un contract incheiat de Colegiul Syracuse cu FAO, care avea ca obiectiv acordarea asistentei necesare infiintarii unui institut de cercetari forestiere la Yezin. A mai existat un contract, de aceasta data incheiat de catre profesorul Cunia in nume propriu, a carui tinta era elaborarea unui plan esantional pentru un nou sistem de inventar forestier national, bazat pe metodele moderne de statistica. A fost o experienta profesionala si personala interesanta, de care Domnia Sa isi aminteste cu placere. Porneste singur, fara familie, in "aventura birmaneza", cum mai poate fi numita aceasta perioada din viata distinsului domn Tiberiu Cunia.

Pe langa misiunea stiintifica, pentru care profesorul Cunia plecase in Birmania si de care se achitase cu profesionalism, aceasta experienta i-a creat posibilitatea de a cunoaste inca o tara, inca un popor, inca o cultura, mult deosebite de cele intalnite pana atunci.

Pe parcursul carierei universitare si, implicit, a celei de cercetare stiintifica, Tiberiu Cunia face o serie de turnee profesionale, participa la multiple schimburi de experienta, simpozioane si congrese, fiind una dintre cele mai cunoscute personalitati din domeniul stiintelor silvice din lume.

"Nu faci nimic, ei ti-l dau fara sa-l ceri!" - Premiul von Humboldt

Premiul von Humboldt reprezinta cea mai inalta distinctie de apreciere a activitatii stiintifice a savantilor americani din partea Germaniei: "Este raspunsul cavaleresc al Germaniei la planul Marshall prin care America a ajutat intreaga Europa Occidentala – dar in primul rand Germania – sa se refaca economic, dupa devastatorul razboi al II-lea mondial. Nasul sau este fostul cancelar german Willy Brandt. Spre deosebire de bursele von Humboldt, care sunt deschise pentru merituosii din toata lumea, premiul este decernat dintr-un fond special, administrat numai de von Humboldt, si se adreseaza in exclusivitate savantilor americani. Statutul sau de exceptie, scopul sau special, acela de stimulare a raporturilor stiintifice dintre Germania si America, au facut ca premiul sa se bucure de anumite privilegii. De exemplu, el nu este taxat de statul american asa cum se face cu orice alt premiu. In al doilea rand, propunatorul e un om de stiinta german. In cazul meu, a fost vorba de decanul facultatii de silvicultura din Freiburg, Dieter Pelz, care-si facuse doctoratul cu mine, in America. In al treilea rand – si deosebit de important – este faptul ca strategia premiului nu sunt banii, ci tratamentul special care se acorda laureatului. Acesta este invitat 6-12 luni in Germania, pe cheltuiala statului german si cu un program extrem de generos si atragator in ceea ce priveste contactele cu lumea germana, cu Germania reala. Esti un fel de invitat de onoare al Germaniei" – explica domnul profesor.

Primeste aceasta distinctie in anul 1983, insa, datorita unor probleme de sanatate, nu poate onora invitatia Germaniei decat un an mai tarziu. Stagiul oferit de nemti il va efectua in doua etape: in primavara lui 1984 si apoi, pe timpul verii anului 1985, cand organizeaza, impreuna cu decanul Universitatii Freiburg, al doilea congres pe tema inventarelor forestiere. Perioada petrecuta la Freiburg se remarca printr-o activitate de indrumare si colaborare directa cu profesorii si studentii acestei institutii de invatamant, dar nu este lipsita nici de activitati extraprofesionale, vizitand o mare parte a Germaniei si facand cateva incursiuni in Franta.

In plus, aici i se va accentua dorinta de a contribui nemijlocit alaturi de confratii sai, la conservarea si pastrarea culturii si limbii aromane. Participa la primul Congres International de Limba si Cultura Aromaneasca, organizat la Universitatea Manheim de catre profesorul Vasile Barba, un alt intelectual de marca, cu care va colabora foarte mult in anii ce urmeaza, in domeniul ligvistic.

La intoarcerea in Statele Unite, un coleg american de-al domnului profesor a facut imprudenta sa il intrebe: Cum ai facut sa capeti premiul von Humboldt? Amuzat, Tiberiu Cunia i-a raspuns simplu si elegant: "Foarte usor, nu faci nimic! Ei ti-l dau fara sa-l ceri".

"Sangele nu se face apa!" – Un aroman dedicat neamului sau

"Spre sfarsitul vietii mele, m-am consacrat unei alte activitati, diferite, intr-un domeniu cu totul nou, devenind lingvist amator (nu autodidact, cum spun eu, pentru ca nu am studiat deloc lingvistica si legile ei). De mult timp ma preocupa ideea ca neamul nostru aroman e pe cale de disparitie. Raspandit in cinci tari balcanice, cu parti din neam complet izolate - contactele fiind extrem de rare intre aromanii dintr-o tara si alta -, prigoniti in fiinta lor nationala, fara scoli, caci ele au fost inchise - o parte dupa razboiul balcanic din 1912-1913 si restul dupa ultimul razboi mondial din perioada 1939-1945 - fara o limba literara, fara carti, fara activitati culturale la radio sau televiziune, existenta poporului aroman, ca etnie separata, era intr-o stare precara, menita unei disparitii rapide" – motiveaza Tiberiu Cunia aplecarea sa spre lingvistica.

Cativa intelectuali de origine aromana aflati in strainatate sunt din ce in ce mai preocupati de situatia precara in care se gasea cultura si limba etniei din care proveneau si, incepand din 1976-1978 cand s-au reintalnit, dupa 30 de ani, in Romania, au pus bazele unei initative a carei tinta era mentinerea si conservarea culturii si limbii aromane.

Mai tarziu, Tiberiu Cunia se afla la Freiburg, gratie premiului von Humboldt si, impreuna cu Vasile Barba, initiaza si organizeaza cursuri de limba aromana, la universitatea din Freiburg, pe care le frecventau tineri aromani adusi din Balcani. Profesorul Vasile Barba, "motorul' angrenajului ce se formase din acest inimos grup de intelectuali aromani, organizeaza in 1985 primul Congres International de Cultura si Limba Aromana, in Germania, la universitatea din Manheim. Un al doilea congres este organizat la Bridgeport, Connecticut, in Statele Unite, in 1986, de catre Tiberiu Cunia si profesorul Aurel Ciufecu.

Impreuna cu Vasile Barba si cu doi lingvisti, A. Caciuperi si N. Samarandu, profesorul Cunia initiaza un alt proiect: standardizarea sistemului de scris aroman si eliminarea diacriticelor, pentru facilitarea editarii de materiale si carti in limba aromana. Aceasta ortografie fara semne diacritice este astazi cea folosita in mod exclusiv, de aromanii din Serbia, Macedonia, Bulgaria si Albania, si de majoritatea celor din Romania si din Grecia.

In 1988 Tiberiu Cunia infiinteaza la Syracuse Editura "Cartea Aromana", iar primele carti sunt publicate in anul 1989. Sub semnatura profesorului Cunia, apare Dictionarul roman-aroman, cuprinzand in jur de 25.000 de cuvinte, structurat pe baza unui dictionar similar, al lui Tache Papahagi. Editura "Cartea Aromana" a publicat pana in prezent peste 150 de carti, brosuri si reviste (in forma de carte de 170-220 de pagini), aproape toate in limba aromana. Cativa ani mai tarziu, infiinteaza "Rivista di Litiratura si Studii Armani", care apare de doua ori pe an, in forma de carte cu 160-250 de pagini.

Predarea limbii aromane in scoli din diferite tari si tiparirea de carti si reviste in limba aromana, carti scolare si de literatura, pentru uzul copiilor la scoala si al parintilor, acasa, cere o anumita standardizare a limbii literare aromane si a ortografiei. In acest sens, la Congresul International de Limba si Cultura Aromana din 1996 (Freiburg) si ulterior la Bitolia, in Macedonia (1997) - unde a fost organizata o intalnire a scriitorilor, editorilor si filologilor aromani din fiecare stat balcanic -, s-a decis intocmirea unui indreptar ortografic si ortoepic al limbii aromane. Acesta este ultimul proiect la care s-a angajat Tiberiu Cunia.

Dictionarul Explicativ al Limbii Aromane este in curs de finalizare. De curand, printr-un mesaj personal, domnul profesor Cunia mi-a vorbit putin despre acest proiect de anvergura: cuvantul aromanesc neaos - pentru ca exista putine neologisme in limba aromana - este prezentat cu pronuntia lui, prin despartirea cuvantului in silabe si cu accentul aratat pe silaba in care cade. Este apoi explicat sensul cuvantului in limba romana, apare o lista cu sinonimele fiecarui cuvant, sunt date exemple in care se arata contextul si forma in care acel cuvant se foloseste, expresii idiomatice aromanesti, in care intelesul cuvantului se schimba si, in final, traducerea cuvantului aromanesc in limbile romana, franceza si engleza.

"Este un dictionar masiv, ce va avea, probabil, vreo 2.000 de pagini, comparabil DEX-ului romanesc, publicat de Academia Romana – mentioneaza domnul profesor -. Dictionarul propriu zis, care se intinde pe 1.600 de pagini, este terminat si verificat. Acum am inceput sa scriu o prefata, iar mai tarziu voi adauga doua anexe (una asupra sistemului de scris, cu toate regulile lui, diferite de regulile de scriere romaneasca, si o anexa cuprinzand gramatica limbii aromane). Acestea, probabil, vor ocupa inca cel putin 400 de pagini. Sper sa-l termin inainte de iarna ce vine, pentru a fi tiparit inainte de venirea verii 2012. Dictionarul va putea fi consultat si online, daca voi gasi un tanar care s-o faca; il avem deja in computer si va fi distribuit prin internet catre toti aromanii. Fiind in computer, va putea fi corectat sau imbogatit prin adaugiri de cuvinte noi, introducere de neologisme etc. In plus, se pot face dictionare mai mici, scolare sau de buzunar, si cuvintele pot fi traduse, gratie facilitatilor oferite de computer, si in alte limbi balcanice (greaca, albaneza, bulgara etc). Posibilitatile sunt nenumarate".

Intrebandu-l despre posibile proiecte, profesorul Tiberiu Cunia mi-a raspuns: "Proiecte? Am multe! Dar timpul este scurt si nu stiu daca voi mai putea face multe…"

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando pechora tulip internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi