Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Interviurile Glare

“Daca ar fi dupa mine, sincer si cu toata responsabilitatea va spun, as dezlega Justitiei panza care ii acopera ochii” - dialog cu dl Gheorghe Spaiuc, procuror la CENTRUL DE APLICATII OPERATIONALE AL PROCURORILOR din cadrul DIICOT, un botosanean adoptat de Iasi si acaparat de Bucuresti

“Si totusi, desi imi place profesia pe care o am, sincer, dintotdeauna mi-am dorit sa dam faliment noi, cei din domeniul justitiei, un faliment datorat lipsei cauzelor deduse anchetei si judecatii, un faliment pentru ca toti am devenit buni, drepti, intelegatori unul cu celelalt, credinciosi, cu suflet, prietenosi, zambitori…”

“Sunt un nebun dupa natura, dupa munte, padure, iubesc poezia si sper sa si public ceva la un moment dat; cat despre muzica, o, Doamne, cred ca e cel mai minunat dar pe care ni l-a putut face Divinitatea. Iubesc toata muzica!”

Un taifas despre justitie si alte lucruri cu dl Gheorghe Spaiuc, procuror la CENTRUL DE APLICATII OPERATIONALE AL PROCURORILOR din cadrul DIICOT, un botosanean adoptat de Iasi si acaparat de Bucuresti.

– De obicei, un interviu incepe cu o intrebare adresata de catre reporter. Noi ne vom permite sa incalcam aceste reguli jurnalistice si sa inversam rolurile. Cum s-ar spune, dvs veti deschide balul. Care ar fi prima intrebare pe care ati adresa-o unui reporter?

– Dansati?

– Si ce ati raspunde?

– O, daaa, dar sa stiti ca o sa va calc in, pardon, pe… picioare…

– Si pentru ca am sarit o etapa importanta, poate ar trebui sa spunem cititorilor cine este dl Gheorghe Spaiuc. Ce ati trece intr-un CV pentru prieteni? Dar intr-unul pentru necunoscuti? Ori pentru subalterni?

– CV pentru prieteni: ma cunoasteti mai bine decat ma cunosc eu, va cunosc mai bine decat va cunoasteti voi… CV pentru necunoscuti: lumea e mica, e vorba doar de timp sa ajungem sa ne cunoastem… CV pentru subalterni: aici chiar nu stiu ce sa scriu, pentru ca nu am avut niciodata subalterni, ci doar colegi, carora le am spus simplu ca ma cheama George…

– Procuror, om al legii. De ce ati ales acest drum? Credeti ca lumea are nevoie de justitie?

– Niciodata, dar absolut niciodata nu am acceptat si nu voi accepta nedreptatea, iar procurorul nu numai ca este primul care trebuie sa respecte legea, dar este chemat sa vegheze la respectarea ei si de catre ceilalti cetateni, de la „vladica” pana la „opinca”.

Categoric lumea are nevoie de justitie, dar de o justitie dreapta (n-o fi pleonasm?!), de o justitie in care nimeni sa nu fie mai presus de lege (desi uneori, uneori chiar deseori, si legea lasa de dorit, fiind parca anume facuta cu dedicatie pentru cineva!!!). Si, daca ar fi dupa mine, sincer si cu toata responsabilitatea va spun, as dezlega Justitiei panza care ii acopera ochii. Indiferent ce s-ar spune, nu poti sa judeci cu ochii legati, nu judeci lucruri, judeci oameni.Ca sa nu mai spun ca, uneori, nici daca ai ochii deschisi nu poti fi sigur ca vezi.

Si totusi, desi imi place profesia pe care o am, sincer, dintotdeauna mi-am dorit sa dam faliment noi, cei din domeniul justitiei, un faliment datorat lipsei cauzelor deduse anchetei si judecatii, un faliment pentru ca toti am devenit buni, drepti, intelegatori unul cu celalalt, credinciosi, cu suflet, prietenosi, zambitori…

– Dar este este justitia, dle Spaiuc?

– Cred ca mult mai usor este sa discutam despre injustitie decat sa dam o definitie justitiei. Ce sa va spun eu in doar cateva cuvinte despre justitie?! Este cunoscut faptul ca in ziua de azi, daca nu chiar dintotdeauna, justitia nu s-a bucurat ea de prea multa incredere. Imi permit insa sa subliniez ca nu intotdeauna pe drept a suferit de aceasta lipsa de incredere. Si aceasta intrucat pentru o mare parte de cetateni, justitia inseamna mereu si in primul rand doar dreptul lor si nu si al celorlalti, ei presupunand ca la fiecare cerere este doar un singur „raspuns”, cel potrivit cu gandurile si interesele lor. Justitia nu trebuie inteleasa insa ca un automat in care introduci cererea si automat, imediat justitia iti da ceea ce ai cerut si ceea ce tu consideri ca este dreptatea ta. Justitia poate fi un scut pentru toti cei care alearga la ea doar daca ei poarta intr-adevar in ei esenta ei, respectiv justul, masura, echilibrul, corectitudinea.

Cicero spunea despre justitie ca este gloria incoronata a virtutilor. E greu sa incoronezi pe cineva, dar nu imposibil. Si poate n-ar trebuie sa uitam niciodata ca justitia este sau ar trebui sa fie adevarul divin in actiune, ca nu exista justitie superioara adevarului.

– Botosanean adoptat de Iasi si acaparat de Bucuresti. Care au fost principalele momente ale celor trei franturi de drum din viata dvs? Ce amintiri va leaga de Botosani si de Iasi si ce trairi va tin la Bucuresti?

– Exteriorizez ori de cate ori am ocazia bucuria de a fi crescut acolo unde s-a nascut vesnicia, adica la tara si nu oriunde, ci intr-un sat din judetul care a dat cei mai mari Oameni ai tarii, Botosaniul inimii mele si Oamenii sai: Eminescu, Enescu, Luchian, Iorga si altii, si altii, si altii. Am urmat Liceul Pedagogic la Botosani si am avut-o ca diriginta pe poeta Maria Baciu, un Om care, desi eram in plina glorie comunista, ne-a invatat Cuvantul. N-am intrat din prima la facultate, dadusem la Istorie, fapt pentru care in toamna lui ’89 m-au luat cu arcanul in armata, la Bucuresti, unde m-a prins si Revolutia din decembrie. Dupa un an de armata, an pe care-l consider un an pierdut din viata, caci in armata din acea vreme nu aveai in nici un caz ce sa inveti, am revenit in sat si am fost profesor suplinitor de limba si literatura romana la scoala in care si eu candva fusesem elev. Nimic mai inaltator, am spus-o si o voi spune mereu, decat profesia de dascal. Iar mai apoi, am devenit boboc la Facultatea de Drept din Iasi, unde inca am prins o generatie de profesori de elita. Si dupa patru ani de studii, de Copou si de Junimea, m-am retras din nou in Botosani, ca tanar procuror stagiar. Desi eram deja in anul 1995, deci un cincinal dupa Revolutie, repartitia nu tinea cont de media de absolvire, ci de locul de bastina. Am revenit in „Iasul meu drag, oras minunat” in 1998 si am ramas aici pana in 2007, cand m-am mutat cu familia in Bucuresti.

Doamne, si inteleg cu atat mai mult acum cat rau ne-a facut comunismul, ce micut-mare Paris ar fi fost Bucurestiul daca n-am fi avut si acea perioada „multilateral-dezvoltata”. Ce case frumoase are Capitala, ce locuri istorice, ce Oameni si-au purtat pasii, visele si dorintele pe stradutele sale. Daca vii in Bucuresti doar in treacat, nu are cum sa-ti placa, dar daca stai in el, incepi sa-l cunosti, la pas, pas cu pas. Si peste tot si toate, chiar daca unii vor spune ca sunt putin plecat de acasa, eu simt spiritul viu al Mariei Sale, Cuza Voda, romanul nostru, moldoveanul nostru care a reusit atunci sa uneasca cele doua tari surori. Si stau acum si ma intreb, noi oare chiar nu putem aduce Basarabia acasa?!

– Nu stiu daca este bine sa intram in amanuntele meseriei, dar exista in viata dvs cazuri instrumentate si care v-au impresionat? Exista situatii de la care puteti spune ca ati simtit ca se poate trai si altfel decat pe baricade?

– In noiembrie implinesc 15 ani de activitate ca procuror. Am fost, pe rand, procuror, procuror criminalist, procuror sef sectie urmarire penala si criminalistica, prim procuror. Vrei, nu vrei, de piatra sa fii si tot n-ai cum sa ramaii imun la cazurile pe care le instrumentezi. Cel mai tare ma doare la romani betia, la betie se intampla cele mai oribile fapte: viol, incest, violente domestice, crime. Nu pot uita un tata, garbovit de ani, dar si de bautura care si-a injunghiat mortal singurul baiat, cu care de altfel bause in noaptea cu pricina. Cand s-a trezit dimineata din bautura si a constientizat ceea ce a facut a inceput sa planga, dar si sa ma roage sa-l las sa-si mai vada macar o data feciorul; sau fetita de doar cinci anisori, suspusa de tatal vitreg la anume perversiuni sexuale, careia in timpul audierii i-am adus o sticla de suc si cateva prajiturele. A baut doar putin din sticla, a mancat doar o prajiturica sau doua, dupa care le-a strans si le-a pus din nou in sacosa, spunandu-mi si mie si psihologului prezent la audieri ca le va duce acasa, unde are un fratior de doi ani, sa-l ajute sa creasca mare, caci daca fratiorul ei va fi mare, cu siguranta o va apara de tot ce e rau. Ca sa nu mai spun de o batranica venita la audiente si care la finalul intrevederii si-a scos batista innodata din care voia sa-mi dea cateva monede „mita” ca am lamurit-o cu privire la problemele sale, spunandu-mi ca ea asa stie ca trebuie sa procedeze.

– Si daca tot suntem pe domeniul profesiei, cate dosare ati instrumentat? Ce trairi aveti atunci cand puneti NUP? Sau cand trimiteti mai departe o persoana catre instanta?

– Cate dosare am instrumentat in 15 ani de activitate?! Nu stiu exact, dar pot spune ca mult, mult mai multe decat ar fi trebuit sa instrumentez in 8 ore de serviciu pe zi. In parchete, ca si la instante, schema de personal este totalmente sub limita admisibila, se lucreaza aproape non stop, si sambata si duminica si tot suntem in urma in ce priveste solutionarea cauzelor, spre nemultumirea justificata a justitiabililor. Dar subliniez, daca s-ar lucra numai 8 ore de program, cum e si normal si legal, de altfel, Doamne, ar fi chiar dezastru.

NUP-ul (adica neinceperea urmaririi penale) este o solutie procesuala ca toate celelate solutii procesuale. In mare parte, ma bucur sincer cand dispun NUP, intrucat in mare parte din cazurile in care se dispune NUP, nu exista fapte antisociale, nu exista vinovati si nu putem fi decat fericiti si noi in asemenea situatii, inseamna ca totul e bine, ca nu s-a incalcat nici o norma sociala. Bine, alte sunt trairile cand dispun NUP ca s-a prescris raspunderea penala din cauza ca impreuna cu organele de politie n-am reusit, din motive totalmente obiective, sa identificam, de exemplu, autorii necunoscuti care au comis infractiunea. Cel mai mult imi place, insa, cand dispun NUP in conditiile in care legea permite impacarea partilor iar eu reusesc sa mediez conflictul.. Traiesc atunci bucuria ca doi sau trei sau patru sau mai multi oameni pleaca de la mine impacati, ca s-au iertat, ca nu poarta dusmanie, ca se vor saluta a doua zi. De altfel, am militat si militez pentru posibilitatea legala ca partile sa se poata impaca raportat la cat mai multe infractiuni, inclusiv in cazul furtului, infractiune care duce cei mai multi oameni dincolo de gratii. Care e interesul meu ca Stat ca procesul sa continue daca cel care a furat o gaina i-o returneaza proprietarului si pe deasupra ii mai da si un cocos si cativa pui, iar proprietarul nu mai vrea continuarea anchetei?!

Raportat la trimiterea in judecata, chiar daca voi avea si critici din partea unor cititori ai Dumneavoastra, o spun cu toata sinceritatea ca nu am trimis niciodata in judecata cu zambetul pe buze. Inteleg ca partea vatamata a suferit un prejudiciu, material, moral, psihic sau chiar corporal, ii sunt alaturi in tot timpul anchetei, dar nu ma pot indeparta nici de autorul faptei, in conditiile in care este lesne de inteles, cel putin in unele cazuri (si din pacate nu putine!), ca si el este o victima, o victima a educatiei primite, a mediului in care s-a nascut, in care a crescut, a sistemului, la urma urmei. Trimit in judecata facandu-l pe inculpat sa inteleaga ca nu eu sunt cel care-l trimite in judecata sau dupa gratii, ci el este cel care se trimite singur prin fapta comisa. Nu sunt patimas in ancheta. Sunt un om al dreptatii si incerc sa fac dreptate in limita atributiilor conferite de lege.

– Dle Spaiuc, ce simte un om cand ajunge dupa gratii? Mi-e imposibil sa cred ca nu rezonati cu cei aflati departe de libertate. Unii sunt vinovati pentru fapte grele, altii pentru greseli mai mici...

-Lasati-ma sa cred ca este falsa afirmatia din popor cum ca sunt oameni care savarsesc infractiuni doar pentru a putea ajunge dupa gratii intrucat aici au asigurat macar un pat si trei mese pe zi. Un om care ajunge dupa gratii simte ca s-a prabusit cerul peste el, nu?! Simte ca i-a venit sfarsitul! Si daca nu as fi fost doi ani de zile director la Administratia Nationala a Penitenciarelor, calitate din care am putut admira profesionalismul celor care lucreaza cu carte de munca dupa gratii, as fi crezut si eu ca lucrurile stau cam asa: Ai gresit, esti in puscarie, gata, esti terminat. Nu este insa asa. Nu este nici un sfarsit, este poate un nou inceput sau trebuie sa fie musai un nou inceput. In masura in care nu-i impuscam pe cei pe care instanta de judecata ii condamna la pedeapsa inchisorii cu executare, si slava Domnului ca a fost abolita pedeapsa cu moartea, si in masura in care vrem sa intelegem ca detinutii nu sunt ai penitenciarelor, ca ei vin din societate si tot in societate se vor reintoarce la un moment dat, atunci ne va fi mult mai usor sa-i intelegem si pe ei si sa-i ajutam sa se recupereze, sa redevina cel putin cei care au fost inainte de comiterea faptelor. Cu mana pe inima si cu bucurie in acelasi timp tin sa va spun ca detinutii sunt inca oameni si ca pot fi readusi pe drumul cel bun, pe Calea cea stramta, dar dreapta. Trebuie doar sa fie bagati in seama, redescoperiti ca oameni.

Am gasit printre ei oameni de o deosebita valoare, oameni cu talente ascunse in ale poeziei, teatrului, filmului, picturii, oameni care in momentele de cumpana au renuntat la portia lor de paine si au trimis-o sinistratilor, oameni care au confectionat diverse obiecte si le-au vandut, iar cu banii obtinuti au incercat salvarea vietii unor semeni de-ai lor de dincoace de gratii, oameni care s-au oferit voluntar in atatea activitati in comunitate, in caz de inundatii, incendii, impaduriri, reconstructii etc. Si cu durere in suflet trebuie sa o spun ca atunci cand ies din spatele gratiilor, nimeni nu-i mai baga in seama, iar mai apoi ne intrebam cum de ajung inapoi dupa gratii. In masura in care rupem de la gura noastra, a celor liberi, o bucatica de paine si pentru ei, cei de dupa gratii, fara doar si poate ca trebuie sa facem ceva in privinta lor si dupa ce ei se reintorc printre noi. Altfel, munca extraordinara a celor care lucreaza cu ei in penitenciare va fi in zadar. Si e pacat, mare pacat!

– Ati fost coordonatorul Administratiei Penitenciarelor. Pot sa spun ca ati fost omul care inchide si deschide libertatea? Ce v-a impresionat la cei condamnati?

– Ehe, ce usor e sa spui ca tu esti cel care inchizi si deschizi libertatea. E o imensa responsabilitate, care in mare revine judecatorului pentru ca mai toti detinutii se elibereaza inainte de termen, conditionat, iar liberarea conditionata o dispune judecatorul. Rolul penitenciarului este reeducarea detinutului. Stiu, este un termen parca demodat, parca si comunist, dar asa stau lucrurile. Omul respectiv trebuie reeducat, trebuie facut sa constientizeze gravitatea abandonarii, chiar si pentru o clipa, a conditiei sale de om. Intervin aici educatorii din sistemul penitenciar, psihologii, asistentii sociali, preotii, indiferent de confesiune, putini la numar, extrem de putini la numar cu totii, dar care pun atata pasiune si atata responsabilitate in ceea ce fac si care se intristeaza de fiecare data cand cei eliberati revin dupa gratii si cand comunitatea, pe nedrept, da vina pe ei ca nu si-au facut treaba cum trebuie. De fapt, singura vinovata, imi cer scuze ca o spun, e comunitatea care, desi cheltuie niste bani cu detinutii, si nu putini, nu se preocupa mai deloc atunci cand acestia revin in libertate.

La cei condamnati m-au impresionat enorm talentele pe care le au ascunse in ei si care, din pacate, abia in puscarie le sunt descoperite, pentru ca in viata de zi cu zi suntem mult prea grabiti in ultima perioada sa mai fim atenti si la cei de langa noi. Detinutii sunt oameni ca si noi, au nevoie si ei de compasiune, de intelegere; sa nu uitam mai ales minorii, tinerii si femeile aflate dupa gratii. Daca ati putea sau daca ati vrea sa vedeti schimbarile ce intervin in viata unui detinut, remuscarile, descoperirea sau apropierea de Dumnezeu… Devin cu totul alti oameni.

Am raspuns in cei doi ani si de segmentul de reeducare, am organizat inclusiv expozitii cu obiecte realizate de detinuti, i-am ajutat sa urce pe scenele teatrelor din tara si din Bucuresti, am organizat mese rotunde pe tematici specifice la care inclusiv ei au sustinut prelegeri si stiti deja ce bine au fost primite toate acestea de comunitate. Am avut minori de la penitenciare care au obtinut Ursul de aur si de argint la Berlin in domeniul filmului. Vreau si tin sa va spun, si asta o fac nu ca sa ma laud, departe de mine acest gand, dar vazand ca cineva ii baga si pe ei in seama, au inceput sa-mi scrie, sa ma felicite ca ii ajut sa devina publici, transparenti, ca pot sa se arate in fata comunitatii si altfel decat ca simpli infractori.

– Credeti ca pedeapsa cu inchisoarea il poate aduce pe un om pe calea cea buna?

Un om care iubeste ca pe propria sa viata libertatea cu siguranta va putea fi reeducat si prin inchisoare. Insa militez pentru aplicarea doar in cazuri grave a pedepsei cu inchisoarea, pentru ca inchisoarea este traumatizanta indiferent de conditiile pe care le ofera. Militez mai degraba spre pedepse cu munca in folosul comunitatii si amenzi, cred ca sunt mult mai reeducative, mai de efect, mai utile.

– Schimband registrul si trecand in plan personal, cine este omul Gheorghe Spaiuc? Ce pasiuni are? Ce muzica asculta? Ce masini prefera? Tinute casual ori clasic?

– Omul George Spaiuc este o persoana care se conduce dupa zicalele batranesti, spuse de tatal sau, „a fi domn nu-i lucru mare, a fi Om e de mirare” si „ bine faci, bine gasesti”. Sunt un nebun dupa natura, dupa munte, padure, iubesc poezia si sper sa si public ceva la un moment dat; cat despre muzica, o, Doamne, cred ca e cel mai minunat dar pe care ni l-a putut face Divinitatea. Iubesc toata muzica! Surprinzator pentru unii, firesc pentru mine, iubesc inclusiv folclorul, muzica noastra populara, dar si muzica clasica si, in general, muzica mai veche, necomerciala. Dar n-o sa ma auziti pe mine vreodata spunand ca sunt impotriva manelelor sau a muzicii nu stiu de care gen pentru ca sunt adeptul principiului ca gusturile nu se discuta, ci, eventual, se educa. Cum poti fi impotriva manelelor, de exemplu, cand tu nu faci nimic in ceea ce priveste educatia muzicala a ascultatorului, dimpotriva, ii oferi ore intregi de emisie la Tv numai cu manele sau alte genuri asemanatoare de muzica?! Cred ca si haina il face pe om. Raman la ideea ca e bine sa porti haine in care sa te simti bine, lejer, nu neaparat haine de firma, eventual si cu etichetele la vedere.

La serviciu port o tinuta clasica, in care, de ce sa nu recunosc, ma simt si bine; in afara orelor de program, o, Doamne, as merge descult prin iarba, ca in copilarie. Poate parea paradoxal, dar nu am permis de conducere. Inca! Asta nu inseamna ca nu am masina si ca merg doar cu bicicleta sau cu rolele, desi poate ca asa ar trebui sa facem cu totii, macar cate sapte zile pe saptamina, ne-am ajuta pe noi insine si am ajuta si biata noastra planeta.

– Vorbiti-ne despre familia dvs.

-Sunt casatorit din 2002 si avem o fetita minunata, Anastasia, absolventa deja a clasei I. Daca ar fi dupa ea, in fiecare an ne-am muta cu casa in alta parte, in alt oras. Ii plac si ei foarte mult calatoriile, exploreaza tot ce este nou, iubeste culoarea si zilnic, cand ne intoarcem acasa de la serviciu, si eu si sotia suntem intampinati de cate cel putin doua desene de fiecare, pictate de ea. Le pastram frumos intr-o mapa si pentru ca vrem sa le avem acolo cand ea va fi mai mare, dar si pentru ca uneori vrea sa mai faca diverse modificari la ele si trebuie sa stim de unde sa le luam pentru a i le pune la dispozitie.

Mosteneste frumusetea mamei sale, frumusete de Bucovina, si spiritul artistic de Botosani al tatalui. Tot din familie mai fac parte o catelusa rasa Westie, cu numele de Hannah (de la Hannah Montana, cum altfel!), o broasca testoasa romaneasca, ce poarta cu mandrie numele de Sucevita, pe care am avut-o si la Iasi si care a tinut musai sa ne urmeze si-n Capitala, si o hamsterita alba cu ochii rosii, botezata Primula.

Ehe, si suntem in tratative serioase, si eu, si fiica-mea, cu sotia pentru inca cel putin un copil, daca nu chiar doi, un fratior sau o surioara, dar bucovinencele din ziua de astazi sunt mai greu de convins.

– Ce dorinte ascunse ale Gheorghe Spaiuc? Le putem deconspira publicului?

– George Spaiuc nu are dorinte ascunse sau, daca le are, le tine acolo, ascunse si lucreaza cu sarg la implinirea lor. Imi doresc sanatate pentru mine si familia mea, pentru parintii nostri, pentru tatal meu mai ales, care acum, in august, va face 85 de ani, imi doresc liniste si, sincer, un trai mai bun pentru romani.

– Daca ar fi sa incredintati Universului o unica dorinta spre implinire, care ar fi aceea?

– Cand va veni sfarsitul lumii, macar atunci sa gaseasca o planeta curata, fara peturi, fara pungi, fara pampersi aruncati pana pe cele mai inalte varfuri de munte si pana in cele mai adanci pesteri. Vreau verde curat pe pamant si-albastru curat in cer!


1 2

Comentarii:6


1# Scris de

croky

in data de:

25/07/2010 09:02

Exista doua feluri de oameni: oameni ca specie si oameni ca suflet. George Spaiuc se incadreaza in cea de-a doua categorie, si o demonstreaza in fiecare cuvant.De multe ori cuvintele sunt o imagine a sufletului. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabila, blanda, pentru fiecare creatura, ceea ce e o calitate aproape divina. Lumea inca nu e acordata pe sensibila lungime de unda a lui.


2# Scris de

croky

in data de:

24/07/2010 21:12

Exista doua feluri de oameni:oameni ca specie si oameni ca suflet.George Spaiuc se incadreaza in cea de-a doua categorie, si o demonstreaza in fiecare cuvant.De multe ori cuvintele sunt o imagine a sufletului. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabila, blanda, pentru fiecare creatura, ceea ce e o calitate aproape divina. Lumea inca nu e acordata pe sensibila lungime de unda a lui.


3# Scris de

bianca

in data de:

20/07/2010 13:11

felicitari!un om deosebit,cu un suflet deosebit,mandretea familiei si a tuturor moldovenilor.Sa ne ajute D-zeu ca pamantul sa fie plin de minti luminate asa cum este Gheorghe Spaiuc.Bravo,ne bucuram ca existi si ca pe pamant mai avem oameni care cred in dreptate si cred in adevar.


Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi