Sunt sigura ca nu-i pentru toti o stire dar pe internet au aparut, mai mult sau mai putin recent, referate scolaresti despre... iubire. Ati zâmbit? Asta recunosc, fost si prima mea reactie. Dupa, însa am admis sa ma înfrupt din verdictul lor contemporan pe de o parte cu nesat, pe de alta, cu nedisimulata uimire. Daca experienta în sine ar pretinde prin absurd un rezumat el ar suna foarte probabil asa:

Intram în subiect cu o definitie neutra "sentiment de dragoste fata de o persoana de sex opus" si alte doua net negativiste în genul "un rau necesar" sau "nimic altceva decît o meserie"; dezvoltam în aceesi maniera si... încheiem brusc (din fericire) interludiul, cu o eticheta constatatoare "tema literara foarte vasta si importanta" sau dupa preferinta o asigurare pertinenta "iubirea nu va muri niciodata". Si? Si în acest punct ai trei posibilitati. Fie te amuzi si depistezi inadvertentele (chestia cu sexul opus e ar spune unii rautacioasa si învechita, raului necesar îi zic pas, daca se poate profesa în domeniu reclam de urgenta adresa institutiei de gen, la faza cu literatura îti vine în minte ca nici celelalte muze surori n-au prea ocolit subiectul si sfârsesti prin a-ti dori -daca iubirea ar însemna fie si pentru o clipa tot ce s-a scris mai sus -sa fie datoare cu o moarte. Fie, te autosugestionezi ca totul e bine, energiile pozitive curg, oamenii sunt fericiti (apropo da' fericirea ce e?) si liberi la urma urmei sa aiba astfel de obiceiuri rafinate precum atacul abisurilor filosofice. Sau lasând gluma la o parte, devii trist. Foarte trist!

Cortina lasata peste o mare traire doare.

Sa admitem, sunt lucruri care doar simtite prind contur si-n a caror prezenta lumea uita de definitii... Interesant e ca pâna si cei care au fost mângâiati cu harul de a cânta, cauta, invoca sau respira epifania iubirii s-au marginit în a lasa mostenire omenirii doar un set de amprente. Iubirea e fara doar si poate simptomatica. Poti încerca sa spui eventual ma simt ca si când , cred ca sau as vrea sa. Alteori în scop narativ, un stop cadru sau o amintire dezmortita în timp te-ar putea ajuta.

Frumusetea sentimentelor rare, pe care n-ar trebui sa uiti sa le celebrezi sta în forta lor de metamorfozare, în cascada de conotatii si fatete.

Recent iubirea mi s-a predat odata în plus într-un loc aparent imprevizibil. Între papusi. La teatrul de papusi. Am banuit-o pe rând când în impulsul matern de tandrete al parintelui ce-si vede copilul fascinat, în dorinta celui mic de-a intra în rol , în bucuria de-a încuraja prin orice mijloace personajul pozitiv, în energia de-a se opune celui negativ, în ochii mânuitorului de papusi si magia ce-i sta în putere de-a transforma trei piese de decor prafuit în tipsia de aur a unei povesti, o alta realitate alternativa în fond.

Cuvântul cheie ar fi emotie. Ea cred ca lipseste. Nu e aproape hilar cum lucrurile despre care credem ca stim totul, în jurul carora ne învîrtim si ne pliem existenta le întelegem în fapt cel mai putin?

E drept si ca sunt la mijloc secole de cînd, pentru o mai buna memorare, ne straduim sa le reducem la absurd. Suntem o societate pragmatica gata sa striveasca sub talpa pledoarii arhiepale despre echilibrul lumii si-a miilor de imagini, instantanee sau semne ce predica iar si iar setea de afectiune.

Necredinciosi ca Toma reclamam dovezi stiintifice si tratate bine detaliate care sa disece elocvent, cu profunzime si deplin angajament, orice sentiment ce ne-ar putea lua prin surprindere.

Minunea e ca unora Divinitatea chiar le permite sa puna mâna... iar daca si-au adjudecat parabola, ei, sunt cei vindecati prin iubire.

Restul ramânem cu multumirea diforma a unei acuplari sexuale sau în cel mai bun caz cu din ce în ce mai scurt mirajul ce duce pâna la ea.

Apoi ne facem datoria si serbam cu fast comercial prilejul autofabricat al unor sarbatori zis speciale. Dupa însa, ne refugiem linistiti în cotidian, ne ordonam în agende responsabile zilele si ne spunem ca pâna la proxima ocazie, iubirea asta sau ce o fi fiind, e cazul sa mai astepte. Între timp un corp fata de care dezvoltam practice principii fiziologice (si ne scuteste la rindu-i indiferent de luxul dovezilor suplimentare de atentie), un meniu bogat, un chef cu galagie multa sau versuri mai proaste decât definiitiile iubirii si într-un final ritualul mirean al unei alte sarbatori golite explicit de "bunele sale intentii" ne sunt arhisuficiente. Sunt?

Îmi place sa cred ca de teama neantului iubirea s-a refugiat, dar nu oriunde ci a ales sa o faca tot în noi. Pe cei ce vor sa-i scurteze penitenta îi provoc sa caute cheia. Celorlalti daca lectura continua sa le fie indiciul necesar le propun întoarcerea la esente. Cântarea Cântarilor de pilda s-ar putea dovedi un foarte reusit început. Autenticitatea i-o confera probabil apropierea în timp de... sursa. Sursa iubirii si-a tuturor trairilor ce conteaza oricum.