Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Psihologie / Spiritualitate

Un impuls spre Eternitate

"Drumul pana la miezul dulce al vietii este usor si lin, cu fiecare raza, cu fiecare strop de ploaie deschizandu-mi-se noi si noi universuri ce par aparute din vid, care imi confirma si intaresc dorinta si setea de cunoastere, de stapanire, de dominare... Acest carusel continuu de simtiri si culori ma face sa imi amintesc telul pentru care am pornit in aceasta calatorie muta, pe care, fara sa-mi dau seama, l-am gazduit in interiorul fiintei mele dintotdeauna, insa nu am gasit puterea de a-l elibera."

MOTTO: "Ma simt asa de bine, inlantuit intre parantezele lui plus si minus infinit..."

De multe ori, realizand cat de mica si nedreapta e lumea ce ma inconjoara, incerc sa ma desprind din aceste tipare monotone grafate in nisipurile timpului, sa am curajul si puterea sa schimb universul material in ceva extravagant, unic, mai presus de noi, oamenii. Acest sentiment nou si ciudat este asemeni dragostei. Ma atasez treptat de corpul si de fiinta mea si imi spun ca pot s-o fac, ca sunt demna de o alta viata si ca destinul sta in mainile mele mici, care scriu acum aceste randuri. Si, in ridicolul acestui vis pueril, temporar, chiar cred si simt cum pamantul imi fuge de sub picioare la vibratiile inimii mele, si imi deschid subtil aripile diafane de curcubeu, de a caror prezenta am fost intotdeauna constienta, si imi incep zborul spre eternitate, puritate, esenta...

Nu simt emotia unui inceput de drum si nici speranta unui miracol, ci numai increderea in pasii fermi pe care ii am de purtat de-a lungul secolelor, pe care imi las toata greutatea si suflul de copil amortit, oprit din devenire, ramanand asadar goala in interior, fara resurse, fara imbolduri...

Drumul pana la miezul dulce al vietii este usor si lin, cu fiecare raza, cu fiecare strop de ploaie deschizandu-mi-se noi si noi universuri ce par aparute din vid, care imi confirma si intaresc dorinta si setea de cunoastere, de stapanire, de dominare... Acest carusel continuu de simtiri si culori ma face sa imi amintesc telul pentru care am pornit in aceasta calatorie muta, pe care, fara sa-mi dau seama, l-am gazduit in interiorul fiintei mele dintotdeauna, insa nu am gasit puterea de a-l elibera.

Porti deschise, scari de marmura, imbratisari fugare si saruturi scurte cu gust de ciocolata... Sunt toate acestea partase la viata mea? Poate... Desi, in adancul si profunzimea lor mistica, fac parte din vieti diferite, din parti diferite ale sufletului meu, care, mai devreme sau mai tarziu, se vor uni, pentru a-mi oferi posibilitatea de a-mi lasa urma pentru prima data pe potecile neatinse ale acestui imens labirint de litere si simboluri, cu pretentia sau cel putin speranta de a schimba ceva la felul in care este vazuta lumea.

Pamantul, pe de o parte, reprezinta, in infinitatea sa de plusuri si minusuri, o cale de autocunoastere si progres, el intrunind singurele elemente ce ne motiveaza existenta. Poate fi considerat asadar, ego-ul fiecaruia dintre noi, originea, de la care pleaca toate celelalte ramuri ale vietii.

Pe de alta parte, insa, Pamantul este si un motiv de a nu ne limita la ceea ce avem, la ceea ce suntem, ci de a ne autodepasi, de a descoperi in noi forte si intruchipari noi ale vesniciei, de a reliza ca, de fapt, asa cum spune Mahatma Ghandi, suntem chiar noi schimbarea pe care vrem sa o vedem in lume.

In lunga mea cautare pentru simplitate, mi-am dat seama ca, odata cu trecerea timpului, nu numai Universul se schimba, ci si eu, odata cu el. Sunt inlantuita intre parantezele lui si ma dezvolt in ritmul lui, orice pas avandu-si urmarile in viitorul lui, orice suflare prinzand radacini in trecutul lui. Stau, deci, tremurand neputincioasa, ingenunchiata in fata acestei imagini, dependenta de aceata lume si de acest destin, care este in mainile mele si reprezinta doar un imbold spre fericire.

Las aceste vieti obositoare pe care nici macar nu le traiesc sa curga inainte si inapoi prin fiinta mea ravasita. Le las sa ma domine ca o aura benefica, sa alunece usor pana in varful degtelor si sa-mi controleze miscarile si gandirea. Dar pentru cat timp? Si de ce?

Intrebari. Intrebari aproape retorice, la care voi incerca sa gasesc raspunsuri mai tarziu, avand in vedere ca zborul meu de abia a inceput. Ma simt ghidata de mugurii de viata pe care i-am sadit in trecut, iar acum gasesc in sfarsit acea lumina legendara despre care se spune ca seamana cu fericirea. Dar nu este. Este poate doar urma unei posibile fericiri viitoare.

Deja imi simt capul greu de ploaie sau poate lacrimi, remuscari pentru fapte ce nu mai pot fi schimbate, pentru ganduri sau intentii pe care nici macar nu le-am avut, pentru ca, la urma urmei, raman tot una din aceste fapturi oribile, fara suflet, care traiesc intr-o lume materiala, fara miez si fara gust. Sunt, sunt sigura ca sunt o faptura din acestea.

Si totusi, de ce simt ca am puterea si darul de a depasi granitele timpului si devenirii si de a-mi grava numele in bolta nesfarsita care ma inconjoara? De ce vreau sa sorb cu pofta din dulceata profunda si sincera a melodiilor angelice ce par uneori provenite dintr-o harpa micuta, imaginara, a unui mic Orfeu, tot imaginar? Pentru ca exist. Si de vreme ce o fac, am dreptul si forta necesara pentru a uni eu insami toate aceste dorinte, toate aceste vise pescuite din sufletul de copil, toate aceste vieti extraordinare ce ma bantuie in nestire... Par atat de ireale. Dar stiu ca nu sunt.

Le simt in mine, strigandu-ma, trosnindu-mi oasele, inspirand si expirand viata, lasand dragostea pentru Univers sa intre si sa iasa din mine. Stiu acum, ca odata ce imi voi inchide aripile de muselina, voi fi un alt om. Unul mai bun, mai adevarat, pentru ca am gasit puritatea, vesnicia si esenta pe care le cautam. Sunt si au fost mereu chiar in mine. Chiar langa inima mica si fragila, in care pulseaza fericire si lumina. Nu cred ca mai am nevoie de altceva. Mi-am dat seama ca intreaga mea poveste si felul meu de a fi sunt doar impulsuri scurte si sincere spre Eternitate...

Alexandra Patrau este eleva la Colegiul National "Costache Negruzzi" din Iasi


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi