Wines - Recomandarea Paharnicului • 2012 An Olimpic - La un taifas cu olimpicii Arte - Diana Condurache Universitaria - TrainsFormation • Business - Naive • Familie si sanatate - La un taifas cu sufletul • Psihologie - Karyn Taulescu • Diaspora Dezvoltare personala - Nora Prutianu • Ambient - Nicolae Palaghiu • Beauty Astrologie

astrologie reiki adrian chelariu
Psihologie / Spiritualitate

Ura – sentimentul vietii neimplinite

„Nu uita niciodata ca unii te pot uri, dar cei care te urasc nu te inving decat daca ii urasti si tu. Si cand o faci, te distrugi” -- R.M. Nixon

Am gasit pe internet scris despre ura: „Eu zic ca vine din educaţie. Cel puţin eu pana la varsta de 18 ani nu am facut altceva decat sa invat cum sa urasc cu adevarat... iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ura pentru orice... si nu oricum.. acum o fac cu profesionalism”. Poate a glumit, m-am gandit pentru o clipa! Dar daca a vorbit serios? Intr-un ziar citesc titlul: „Vremea razbunarilor”. Asa sa fie oare? Asta ne dorim?

Ura fiind un sentiment al vieţii neimplinite, dupa cum spunea un psiholog, filozof umanist german, nascut la inceputul secolului XX-lea, poate duce chiar la moarte si aceasta deoarece starile sufletesti sunt cele care ne imbolnavesc trupul. De ce sa nu ne traim viata in iubire, in daruire desavarsita, asa cum ne invata Hristos? De ce nu-i urmam sfaturile si de ce lasam ca raul sa ne distruga incetul cu incetul; de ce ne alegem drumul spre o moarte vesnica? Religia cuprinde aceste invataturi, dar pe buna dreptate se intreba Benjamin Franklin: „Daca oamenii sunt atat de rai avand o religie, cum ar fi daca nu ar avea-o?” Raul trebuie evitat in viata, nicidecum „invatat”, intrucat el se opune binelui; natura noastra umana intra in contradictie cu raul care nu face altceva decat sa ne provoace o stare de inconfort, putand ajunge la disperare, revolta si chiar moarte.

Carl Gustav Jung, in cartea sa „Puterea sufletului”, ne avertizeaza asupra faptului ca privelistea uratului suscita uratul in suflet: „E netagaduit faptul ca rautatea celuilalt devine neintarziat propria ta rautate, caci raul trezeste raul din propriul tau suflet”. Dar, este tot atat de adevarat ca ura isi gaseste uneori motivaţii, asa zise raţionale, fara sa ne dam seama ca ea ajunge in „imediata vecinatate a raului”.

Adusa problema in vremurile pe care le traim, ura a cuprins cu fervoare societatea romaneasca inca de pe vremea comunismului; cei care am trait in acea perioada am cunoscut „ura de clasa”, considerata de comunisti „combustibilul motorului progresului”. Ura ne-a fost inoculata si de atunci sufletele unora a fost schilodite. Prin diferite metode sadice a fost ucisa intelectualitatea romaneasca, au fost ucisi oamenii deveniti incomozi societatii instaurate; se spalau creiere, se dorea un om nou care, de fapt, a aparut ceva mai tarziu, in vremurile post-comuniste, nascut din ura si razbunare, mostenitor al certificatului de om al urii si al razbunarii.

Nimic nu-i mai face placere, il deranjeaza totul, i se pare ca toti se opun idealurilor sale de pura materialitate, pentru el vointa inseamna in primul rand dorinta de putere si lupta cu arme care ranesc si ucid oamenii corecti, blanzi, sensibili, nevinovati. Lev Tolstoi considera ca raul vine din faptul ca oamenii isi inchipuie ca sunt imprejurari in care se pot purta cu semenii lor fara iubire. Foarte adevarat!

Intrebat Parintele Galeriu in ce consta mai precis raul?, acesta a raspuns: „S-a spus ca este o stare si nu un principiu sau substanta. O stare a vointei pervertite. Sfantul Vasile cel Mare defineste raul ca o instrainare de Dumnezeu. Cum s-a produs instrainarea? Prin ispita adorarii de sine, prin stralucirea eului. Fiecare cand gandim acum parca intuim ceva din aceasta constiinta de sine a existentei proprii, un fel de a fi al incantarii. Deci Lucifer cade in aceasta adorare de sine, facand din eul lui o realitate existenta prin sine…” Intelegem cum ideologia marxista, straina de Dumnezeu a dorit sa produca acel om nou!
Cred ca lumea de astazi, are nevoie de un idealism care sa-i redestepte constiinţa legaturilor sale profunde cu universul, cu Lumea superioara a spiritelor, cea care conduce destinele realitaţii vazute si nevazute. Prea ne-am obisnuit a privi numai pe orizontala si a nu ridica ochii spre cer!

Materialismul a ignorat viata spirituala, a aruncat, dupa spusele lui Alexis Carrel – chirurg si biolog francez –, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina in 1912, o „cortina” intre fenomenele materiale si cele spirituale, intre vizibil si invizibil, intre om si Dumnezeu. Caci, stiut este, ca tot ce se petrece in mintile noastre vine din sufletele noastre, de aceea trebuie sa ingrijim de suflet, daca vrem sa ne fie in buna stare trupul.

Apartinem cu totii societatii in care traim, dar gandim diferit si ne manifestam diferit, fiecare dupa pornirile naturale ale sufletului sau, si atunci este normal sa existe si oameni carora orice nedreptate sa le trezeasca in suflete nemultumirea, revolta, sa fie inclinaţi spre a lua o atitudine morala sau imorala. Sinele lor nu se afla in deplin acord cu ceva, cu cineva, incep sa urasca pentru ca acesta este impulsul inimii, un impuls puternic si care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate incepe lent cu blazare, dispret, judecata stramba, barfa, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stari trec neobservate, ca „boli mai usoare, dar netratate” (spune frumos cineva), cu timpul ele se agraveaza, se cronicizeaza si omul nu mai poate fi vindecat; el este stapanit de orgoliu, lacomie, de rautate si ura, contaminand pe cei din jurul sau. Iata de ce aceste „mici pacate” nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate in seama dintr-un inceput si aflata cauza care le provoaca. Efect-cauza, cauza-efect!

Marcu Ascetul, admirator al Sfantului Ioan Gura de Aur, ne  indemna: „Lupta-te cu raul in prima faza, si nu-ti zice: el nu va birui in mine! Pe masura ce tu te antrenezi, esti deja invins.”
Incepi sa urasti de cele mai multe ori atunci cand ti se face o nedreptate, pentru ca ura este produsul unei vieti ranite. Cand ne sunt tradate sperantele, incepem sa uram tradarea si tradatorii. Iar cand se face dreptate din timp, ura dispare. Este binele care ii ia locul si odata cu dreptatea dobandita, iubirea si speranta lumineaza sufletul nostru, intunericul dispare. Dar pentru a se face dreptate, este nevoie de curaj, de lupta. Aceasta lupta se da in interiorul nostru, apoi in exterior. Cel mai nobil mijloc de lupta in exterior este cel al dialogului dus cu bun simt, gasirea unui factor comun al discutiei, raţiunea in felul acesta stapanind pornirile salbatice, animalice. La ce ne poate folosi agresivitatea animalica?

Socrate spunea: „Intre a face rau cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ţi-ar face cineva.” Da, dar pe cel care a gresit nu trebuie sa-l ajutam sa vada greseala? Oare nu trebuie sa cautam radacina greselii lui care ne afecteaza si pe noi, pentru a aplana o nedreptate, un rau? Pentru ca raul sa nu continue a exista, ar trebui sa se tina seama de legile dumnezeiesti si cele omenesti, adica de cele morale si cele juridice, iar acestea din urma ar trebui bine intocmite, bine cunoscute si respectate, pentru ca societatea sa funcţioneze pe principii sanatoase. Pentru filozoful Spinoza, a avea acces la ele, trebuie folosita ratiunea, care „ne conduce inevitabil la perceperea adevarului si a greselii”.

In legile bisericesti sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere crestinului sa dezradacineze din suflet sau orice urma de manie si de ura fata de semen si sa rasplateasca raul cu binele. Apostolul Pavel spunea ca legea morala e inscrisa in inima omului; Dumnezeu ne-a inzestrat cu constiinta, lasandu-ne libertatea invatarii cunoasterii a ceea ce-i bine si a ceea ce este rau. Psihologii merg pe caile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia ca anumite categorii ale gandirii ne sunt date aprioric, adica inaintea oricarei experiente de viata, ele ivindu-se simultan cu primul act de gandire.

Ca in orice activitate din aceasta viata, este necesar a se actiona cu curaj si demnitate in cautarea greselilor si indepartarea raului. Lipsa curajului duce la suferinta si la intretinerea ei; se stie doar ca oamenii lipsiti de curaj, oamenii lasi, se tarasc toata viata, ca viermii pe pamant; iar cand actionam, sa ne ferim de a ne folosi de legea Talionului (dinte pentru dinte) care este, cu siguranta, dreptatea celor nedrepti, razbunarea care fericeste doar pentru o clipa. Unii spun ca suntem oameni si trebuie sa admitem ca suntem imperfecti, deci ar trebui sa fim toleranti... Da, dar cat de imperfecti suntem si cum ne afecteaza aceste imperfectiuni, conteaza! Chiar daca nu am facut nici o fapta rea, ne putem simti responsabili de raul din jurul nostru. Si cu cat suntem mai indiferenti in fata raului, cu atat suntem mai departe de prezenta binelui in viata noastra.

De multe ori tergiversam interventiile, deciziile, lamentam sau chiar nu luam in seama oamenii care aduc nepasarea, golania, marlania, necinstea in viata noastra de toate zilele si nu luam in seama nici pericolul declinului societatii in care traim sau, incepem sa-i judecam tarziu, de multe ori in lipsa, atunci cand ei nu mai sunt printre noi, spre a ne aduce argumentele lor, a-si ispasi pacatele. Si resemnati, spunem: „Dumnezeu sa-i ierte!” Este bine ca invocam aceasta iertare crestineasca pentru cei care ne-au facut si ne fac viata un iad, dar de ce sa nu luam atitudine atunci cand ei sunt printre noi si cand se mai pot mantui, iar noi sa indreptam lucrurile, sa putem rasufla usurati ca s-a facut dreptate la timp si sa mergem cu curaj si speranta inainte in aceasta viata? Unii cred ca sentimentul acesta al urii apara uneori societatea de distrugere prin exacerbarea anumitor instincte, ura fiind considerata in acest caz, ca o lupta pentru dreptate, pentru apararea celor „sfinte” dobandite de-a lungul generatiilor. Poate au dreptate!? Dar aceasta lupta nu o putem duce cu armele binelui? Cu siguranta nu avem dreptul sa dormim!

Este tot atat de adevarat ca pentru unii, ura constituie o adevarata placere, o hrana a sufletului. Romanticul poet englez George Gordon Byron spunea ca „oamenii iubesc in pripa, dar urasc linistit pana la moarte”. Si-atunci, sa fim buni, iubitori sau sa uram? Sa alegem a trai cu iubire, sau cu ura si razbunare? Pitagora, considerat unul dintre cei mai mari legiuitori ai antichitatii grecesti spunea de pe atunci ca viata cumpatata, in slujba binelui si a dreptatii, trebuie sa stea la baza alcatuirii politice a unui stat.

Din Scriptura aflam ca Dumnezeu este plin de bunatate, Dumnezeu este iubire! El fiind sursa bunataţii, bunatatea Lui ajunge la noi prin rodirea Duhului, prin comunicarea si impartasirea caracterului lui Hristos in noi, pe care o face Duhul Sfant. „Cine se scalda in sfera bunatatii, a iubirii macar pentru cateva clipe, simte o stare de fericire, de mulţumire, de linistire…”Cu toţii am simtit bunatatea, iubirea, am simtit cum aceste stari inalta spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar sa ducem o lupta cu noi insine si cu cei care ne violeaza comportamentul moral cu un tupeu nemaipomenit si cu ignorarea normelor religios-morale dar si a celor juridice; sa avem in vedere totodata armonia care exista intre bunatate, iubire si dreptate, din gesturile lui Iisus Hristos care a plans pentru oameni, a murit pentru noi, dar tot El a luat biciul in Templu si nu a ezitat sa-i numeasca pe unii ,,morminte varuite”. Si… sa acceptam lipsa contradicţiei intre bunatate si pedepsirea onesta a raului, pentru ca ,,Domnul este bun si drept”, iar acestea doua se gasesc intr-o perfecta armonie in natura divina: ,,Dreptatea si pacea se saruta (Psalm 85.10b).

Pr. Prof. dr. Nicolae V. Dura vorbind despre Normele juridice si Normele religios-morale intr-o carte a sa, arata ca „legatura osmotica intre drept si morala, intre ce este drept si ce este bine (bun), intre drept si religie etc. este adeverita nu numai de realitatea istorica a vietii umane, de ieri si de azi, cat si de unii teoreticieni ai dreptului, de unde deci si concluzia fireasca: nu trebuie sa existe drept fara morala, fara afirmarea principiilor unei morale umaniste, sanatoase, care sa aiba intotdeauna in vedere binele, dreptatea si echitatea, valori scumpe umanismului…”

Imi amintesc, da, mergeam pe drum... Fusese ultimul drum facut in tara mea… Era seara unui anotimp care-si dezbracase frumusetea, aratandu-si goliciunea stranie... Strada avea trotuarele inguste, masinile parcate inghesuit, nereglementar, ingustand si mai mult aspectul strazii, arborii desfrunziti, cu crengile ciunge, trunchiurile rasucite, totul dand impresia de boala, de sfarsit de viata... Și fulgii albi cadeau din cer ca o compensatie a uratului din preajma... Ningea in acea luna a iernii… Era haosul ninsorii, asemeni haosului din inimile semenilor, iar dupa acest haos se poate asterne un strat minunat, unitar de zapada, imi spuneam… Comuniunea fulgilor, a inimilor noastre... Dreptatea, binele, armonia in care trebuie sa ajungem sa traim, caci stiut este ca numai ea aduna, pe cand discordia, ura, nu fac altceva decat sa dezbine.

O lumina se aprindea in mintea mea obosita: Un crestin nu trebuie sa-si piarda speranţa... Emil Cioran o numea „astrul inimii”! In „Jurnalul de idei, Constantin Noica exprima poematic: „In mitul Pandorei ramane speranţa, ca ultim demers uman, cel mai adanc. In fundul cutiei Pandorei este tresarirea la viaţa, o palpaire, o palpitatie.” Și-n fata ochilor imi aparea figura severa si totodata blanda, privirea patrunzatoare a lui Octavian Paler, rostind convingator: „Speranta se organizeaza, nu se asteapta!”


Comentarii (0)

Adauga comentariu:

Nume:

Email:

(nu apare in pagina )

Comentariu:

 

Caractere disponibile

 

Cod antispam - introduceti in cimpul de mai sus cele 3 caractere de culoare neagra


sanando scoala de astrologie fidelia pechora tulip vox iasi internet broadcast studio astrolog carolina mancos ilikeiasi