În fiecare an, odată cu luna martie, Revista Glare oferă în dar, în semn de prețuire, interviuri cu femei care au ridicat proiecte îndrăznețe și au schimbat, prin muncă și consecvență, lumea din jurul lor. Astăzi stăm de vorbă cu Irina Elena Teslărașu, managerul Sigm Home Project Iași, despre forță, feminitate, maternitate și rădăcinile care o țin dreaptă.
Într-un domeniu al preciziei, al presiunii și al deciziilor care lasă urme durabile, Irina Elena Teslărașu vorbește cu luciditate și eleganță despre ce înseamnă să conduci fără să-ți pierzi căldura interioară. Managerul Sigm Home Project Iași conturează, în acest dialog, portretul unei femei pentru care adevărata putere nu stă în duritate, ci în echilibru, responsabilitate și capacitatea de a construi cu sens.
– Ați construit într-un domeniu care cere precizie, rezistență și mult sânge rece. Ce v-a cerut acest drum despre forță?
– Acest drum mi-a cerut, înainte de toate, responsabilitate reală. În construcții și în proiectare nu lucrezi doar cu planuri, cifre sau termene, ci cu siguranța oamenilor, cu investiții care trebuie să reziste în timp și cu decizii care influențează comunități întregi. Dincolo de muncă și ambiție, a fost nevoie de disciplină interioară, de răbdare și de capacitatea de a rămâne lucidă atunci când presiunea este mare și când ceilalți caută în tine direcție și siguranță. Am învățat că forța nu înseamnă rigiditate. Nu înseamnă să ridici tonul și nici să pari de neclintit în orice clipă. Pentru mine, forța adevărată a ajuns să însemne echilibru. Înseamnă să poți duce mult fără să îți pierzi claritatea. Înseamnă să rămâi calmă, dreaptă și responsabilă atunci când lucrurile devin dificile. Construcțiile m-au învățat că responsabilitatea nu se măsoară în metri pătrați, ci în vieți. Iar forța adevărată este liniștea interioară care îți permite să rămâi lucidă atunci când toți ceilalți caută răspunsuri în tine.
– Cine sunteți atunci când nu mai trebuie să demonstrați nimic?
– Atunci când nu mai trebuie să demonstrez nimic, rămân, de fapt, lucrurile cele mai importante din mine. Sunt mamă, sunt soție, sunt fiică, sunt un om care iubește viața în formele ei simple și adevărate. Îmi plac momentele în care casa este plină, mesele în familie, râsul copiilor, serile în care timpul încetinește și nu mai există agendă, termene sau responsabilități publice. În aceste clipe nu mai există funcții și titluri. Există doar viața, așa cum este ea: sinceră, caldă și vie. Cred că tocmai această parte nevăzută mă ține întreagă. Pentru că, dincolo de tot ce construim în exterior, fiecare dintre noi are nevoie de un loc în care să se întoarcă firesc la sine. Cariera te învață să construiești proiecte. Familia te învață să construiești viață. Iar pentru mine, aceasta este partea care dă sens tuturor celorlalte.
– Ați simțit că trebuie să apărați dreptul de a rămâne feminină într-un domeniu dur?
– Da, am simțit uneori această presiune. Există încă reflexul de a asocia autoritatea cu o anumită duritate, cu rigiditatea sau cu o formă de răceală. Iar într-un domeniu tehnic, competitiv și foarte exigent, sensibilitatea este uneori privită greșit, ca și cum ar diminua forța. Eu nu am crezut niciodată în această alegere. Nu cred că o femeie trebuie să renunțe la eleganță, la feminitate, la sensibilitate sau la atenția pentru frumos ca să fie respectată. Dimpotrivă. Cred că tocmai capacitatea de a le păstra și de a le așeza firesc lângă fermitate și competență dă autenticitate unui lider. Eleganța nu este slăbiciune. Empatia nu este slăbiciune. Atenția la detalii nu este slăbiciune. Toate acestea sunt forme de profunzime, de inteligență și de coerență interioară. Nu cred că o femeie trebuie să devină mai dură pentru a conduce. Cred că trebuie să fie suficient de sigură pe sine încât să rămână întreagă. Iar adevărata forță este să poți fi în același timp fermă și profund umană.
– Cum v-a schimbat maternitatea felul de a înțelege succesul?
– Maternitatea schimbă tot. Schimbă ritmul interior, schimbă prioritățile și, mai ales, schimbă felul în care înțelegi succesul. Înainte de a fi mamă, succesul poate fi foarte ușor definit prin rezultate, obiective atinse, recunoaștere profesională, creștere. După ce devii mamă, înțelegi că adevăratul succes nu este doar despre ceea ce obții, ci despre ce reușești să păstrezi viu în jurul tău: echilibrul, prezența, iubirea, răbdarea. Copiii te învață o formă de adevăr pe care nimic altceva nu ți-o poate da. Te învață că nu trebuie să fii perfectă ca să fii puternică. Te învață vulnerabilitatea, pentru că în fața lor nu funcționează măștile. Și te învață răbdarea, pentru că iubirea adevărată nu se măsoară în eficiență, ci în prezență. Având doi copii în etape atât de diferite ale vieții, înțeleg și mai profund că fiecare vârstă cere altceva de la tine. O altă formă de grijă, o altă formă de ascultare, o altă formă de iubire. Iar asta te face mai atentă, mai prezentă, mai așezată. Copiii sunt cea mai sinceră oglindă a ta. Și poate cea mai frumoasă lecție de adevăr. Ei m-au învățat că a fi de neclintit nu este întotdeauna o virtute. Uneori, cea mai mare putere este să fii caldă, prezentă și adevărată.
– Ce vă ține dreaptă atunci când apar oboseala sau singurătatea?
– Da, există astfel de clipe. Și cred că ele fac parte din adevărul oricărei vieți trăite cu multă responsabilitate. Sunt momente în care nu te mai țin nici imaginea, nici performanța, nici rolurile pe care le duci zi de zi. În acele momente, rămân doar rădăcinile. Pentru mine, familia este ancora cea mai puternică. Oamenii care mă cunosc dincolo de funcții, dincolo de reușite, dincolo de tot ce se vede. Oamenii în fața cărora nu trebuie să demonstrez nimic. Ei sunt locul în care mă reașez. Credința are și ea un loc profund în viața mea. Sunt momente în care o rugăciune, câteva minute de liniște sau simplul fapt de a mă întoarce spre interior aduc mai multă claritate decât orice analiză. Există o putere tăcută în credință și în iubire, una care nu face zgomot, dar care te ține în picioare. În astfel de momente înțelegi că puterea reală nu vine din poziții, ci din rădăcini. Din familie. Din credință. Din iubirea care îți amintește cine ești atunci când oboseala încearcă să te facă să uiți.
– Când se iau jos toate straturile, antreprenoarea, liderul, mama, ce rămâne?
– Când se iau jos toate straturile, rămâne un om care iubește să construiască. Dar nu doar clădiri, proiecte sau companii. Rămâne dorința de a construi lucruri care pot dura cu adevărat: valori, echipe, relații, sens. Rămâne o parte foarte vie, foarte sensibilă, care încă crede în frumusețe, în bunătate, în eleganță și în puterea de a face bine, chiar și într-o lume grăbită și adesea foarte dură. Rămâne credința că munca nu are valoare doar prin rezultate, ci prin urma pe care o lasă în viețile oamenilor. Visele mele sunt, în esență, legate de acest sens. Să construiesc în continuare lucruri care contează. Să las în urmă nu doar proiecte bune, ci și oameni care au crescut, echipe care au devenit mai puternice, comunități care trăiesc mai bine și mai sigur. Fiecare construcție lasă o urmă în timp. Mi-ar plăcea ca urma mea să fie aceasta: că prin munca mea am contribuit la locuri mai sigure, mai bune și mai demne pentru oameni. În profesia mea am învățat că fiecare proiect începe cu o idee, dar se împlinește prin responsabilitate. Iar în viață am învățat că adevărata forță nu este cea care impresionează, ci cea care rămâne dreaptă, caldă și lucidă. Dacă, peste ani, oamenii vor putea spune că ceea ce am construit a făcut viața comunităților mai sigură și mai bună, atunci voi ști că drumul meu a avut sens.