M-a sunat de curând un profesor și mi-a spus că, în toată cariera lui, n-a mai întâlnit așa ceva. Are în față liceeni care își fac temele aproape numai cu ajutorul algoritmilor, dar care, atunci când le cere să vorbească, abia leagă câteva cuvinte. M-a rugat să-i ajut să prindă glas, apoi mi-a pus o întrebare care mi-a rămas în minte: „Altfel, ce se va întâmpla, doamna Maura?”
M-am gândit la rezultatele testelor PISA și la cât de ușor se vede, într-o sală de clasă, ce înseamnă să te împiedici de un text. Le pui în față elevilor o pagină pe care o văd pentru prima dată, îi rogi s-o citească și să-ți spună ce au înțeles, iar mulți abia se descurcă. Îi rogi apoi să vorbească despre ei înșiși, un subiect pentru care n-au nevoie de manual, și îi auzi pe unii îngăimând câteva cuvinte. Cum se vor descurca în viață, când vor avea de cerut ceva, de explicat ce li s-a întâmplat sau de răspuns unei nedreptăți?
Avem elevi remarcabili, pe care îi întâlnesc și de care mă bucur, dar măsura unei școli o dă majoritatea. Ca s-o aflăm, trebuie să-l ascultăm și pe elevul din banca a treia, pe care nu-l cheamă nimeni pe scenă, să avem răbdare când se poticnește și să-l lăsăm să-și ducă ideea până la capăt. Tocmai peste exercițiul ăsta am început să sărim. Algoritmul îi face rezumatul, îi găsește argumentele și îi scrie până și opinia pe care o predă drept a lui. Iar aici mă apucă furia, fiindcă o pagină impecabilă poate primi o notă bună chiar și atunci când elevul abia poate explica o idee din ea. Îi punem nota și trecem mai departe. El învață că se poate și așa.
În școlile din perioada interbelică se preda dicție și citire expresivă. Știau oamenii vremii ce știau! Ce bine le-ar prinde și astăzi elevilor câteva ore de oratorie și declamațiune, în care să rostească un text în fața altora, să-și susțină o idee și să învețe să răspundă când cineva îi contrazice. Unii urmează astfel de cursuri (opționale), dar cei mai mulți nu.
Poți fi foarte bun la robotică, poți avea fler la afaceri sau poți găsi o soluție care altora nici nu le-ar trece prin cap. Mai devreme sau mai târziu, însă, cineva îți va cere să explici ce ai construit, să arăți de ce merită să investească în ideea ta sau să răspunzi la o întrebare pentru care nu te-ai pregătit. Ce vei face cu toate darurile tale dacă gura închisă le ține zăvorâte?
Dragi părinți, copiii de astăzi vor da legiile de mâine, vor conduce instituții, iar unii vor conduce chiar țara. Cum o vor face dacă se obișnuiesc de pe acum ca altcineva să le formuleze răspunsurile? Ce vor spune când oamenii le vor cere socoteală pentru o decizie care le schimbă viața?
Ajutați-i să-și găsească Vocea. Întrebați-i ce cred și aveți răbdare până își termină fraza, chiar dacă se bâlbâie sau vă contrazic. Încă au vreme să se poticnească și să încerce din nou. Mai târziu, când vor avea de susținut idei care ne privesc pe toți, tare mi-e teamă că noi vom privi neputincioși, iar algoritmii vor rânji.