În viaţa academicianului Mihai Şora (103 ani) nu există cultura răului, chiar dacă a avut şi momente în care lumina părea mult prea îndepărtată. Născut cu doi ani mai devreme decât România Mare, a militat pentru pentru binele făcut din inimă, pentru responsabilitate şi pentru misiunile conştient îndeplinite. Sosit la Iaşi la invitaţia Universităţii „Petre Andrei”, filosoful şi eseistul Mihai Şora a prezentat publicului şi filmul autobiografic „Video quod dicis – Drumul luminos al însoţirii”. „Lucrul cel mai de preţ pe care un învăţăcel îl primeşte de la un mai-ştiutor nu este ştiinţa acestuia, după cum nu este nici lista de cărţi pe care ar trebui să le citească ori să le cunoască pe dinafară; nu este un set de reguli, precepte, norme de repetat şi respectat. Nimic din toate acestea nu are o mai mare cuprindere decât chiar drumul pe care cei doi – învăţăcel şi maestru – îl fac împreună. Ei se sprijină şi se conduc unul pe altul, iar timpul pe care îl petrec laolaltă este luminat, din bun început, de vibraţia fiecăruia; ei se mişcă în acelaşi plan, nu pe niveluri diferite, sunt pe aceeaşi cărare, pe aceeaşi orbită. Cuvântul-cheie al legăturii dintre cei doi este cuvântul însoţire: fiecare îl însoţeşte pe celălalt”, a spus Mihai Şora. Am discuat cu distinsul oaspete al Iaşului despre mentorat, despre misiune şi bucuria de a trăi…
– Domnule Şora, vorbiţi mereu despre modele. De ce avem nevoie de modele?
– Un model poate fi asemuit cu o ţintă. Este o facilitate care ţi se oferă, care te ajută să faci paşii necesari pentru a-ţi împlini destinul, misiunea. Nu toţi au norocul să aibă un model şi atunci trebuie să îl găsească singuri, dar e mult mai greu şi nu oricine poate să facă faţă unei astfel de situaţii. Aici apare rolul mentorului, care are o statură mai înaltă, pe care îl văd ca pe un însoţitor. Calea vieţii este plină de tentaţii, lumea în care trăim are multe nuanţe, inclusiv întunecate, şi tine de fiecare să aleagă lumina.
– Dvs sunteţi un model inclusiv, inclusiv pentru Piaţa Unirii. Ce v-a scos în stradă? Ce vă nemulţumeşte?
– Un impuls. Nu puteam să nu protestez în condiţiile în care se întâmplau multe lucruri. De la omul public se aşteaptă să aibă să aibă un simţ al datoriei faţă de porţiunea de realitate pe care o administrează. Trebuie să i se dăruiască, să nu o utilizeze în profitul lui personal, ci să se străduiască din răsputeri că să o ţină mereu la suprafaţă, iar când nu se întâmplă apar nemulţumirile
– Ce vă motivează pentru acţiunile dumneavoastră?
– Un sentiment de apartenenţă care izvorăşte din datorie. Aparţin acestui popor, acestei ţări şi am datoria faţă de ea de a-i sări în ajutor, de a face tot posibilul pentru ca ea să înflorească nu peste puterile mele, dar până la limita lor, da. Este important să nu mă mulţumesc niciodată cu mai puţin şi, în orice caz, să nu suport ca drepturile ei la plenitudine să nu fie respectate, să fie călcate în picioare.
– Ce anume din România vă face să fiţi mândru?
– Strămoşii ei glorioşi, cei care şi-au dăruit viaţa pentru ca să o facă frumoasă şi au reuşit şi al căror model şi crez mă însufleţesc.
– Sunteţi în topul oamenilor care vor influenţa Europa în 2019, top stabilit anul trecut de Politico. Cum vedeţi România în viitor?
– Eu o văd aşa cum mi-o doresc. Şi mi-o doresc strălucitoare şi fericită atât cât pot oamenii cu străduinţa şi bunăvoinţa lor să o facă fericită, dar ar trebui ca dăruire să nu fie drămuită, să nu fie dată cu zgârcenie. Nu sunt de acord cu atitudini de genul Dau, dar să vadă ce-mi iese. Ideea este să dau, şi dacă dau, să o fac din toată inima.
– Aţi fost primul ministru al Educaţiei după 1990. Dacă aţi relua acum acest portofoliu acum, ce aţi schimba în beneficiul sistemului?
– Mi-e greu să mă răspund pentru că nu o cunosc în amănunt situaţia aşa cum o cunoşteam pe atunci. Primul lucru pe care l-aş face ar fi să cunosc sistemul în amănunt şi să ridic nivelul în orice sector. Suntem o ţară europeană, cu o populaţie foarte deşteaptă şi deci capabilă, în principiu, dacă avem şi bunăvoinţa şi străduinţa de care avem nevoie, să o ridicăm la nivelul cel mai înalt. Fără îndoială că noi înşine vom beneficia, în primul rând bucurându-ne de ceea ce am făcut, dar un lucru este să beneficiezi de statutul ridicat al ansamblului şi alt lucru este să îţi ridici doar ţie statutul, neinteresându-te deloc lumea care te înconjoară.
– Sunteţi o persoană foarte activă. De unde vă luaţi această energie?
– Cred că de la strămoşi, nu este meritul meu. Este meritul părinţilor care m-au educat şi care la rândul lor au fost educaţi de către părinţii lor. Mergând aşa, din fir în fir, este vorba despre strămoşii mei care mi-au lăsat moştenire nişte daruri pe care nu trebuie să le risipesc, ci să le fac să rodească, să le pun în valoare. Este o datorie elementară nu să te ridici peste propria statură, dar să o împlineşti până la capăt, să nu laşi spaţii goale, să nu spui Dom’le, aş mai putea, dar mi-e cam lene. Azi mă culc pe-o ureche. Nu trebuie să ne culcăm niciodată pe o ureche.
– Aţi crezut mereu în speranţă şi în şansă. Ce ar trebui să facem pentru a schimba imaginea mai plăcută a ţării, acea imagine legată de sărăcie, de abandon şcolar?
– Să ne străduim, punct cu punct, în măsura în care întâlnim astfel de situaţii, să le modificăm în bine. În primul rând, să luăm măsuri în ceea ce priveşte abandonul şcolar pentru că este vorba despre viitorul copiilor. Ei nu au încă răspunderea actelor pe care le fac şi trebuie ca, încetul, cu încetul, să-i învăţăm această răspundere. De fapt, este şi o posibilitate de a le creşte mândria, o dată ce vor fi trecut de toate obstacolele. Vor avea mândria faptului că au izbutit, dar şi bucuria rezultatelor pe care le vor obţine la capătul acestui efort.
– Nu sunteţi pentru prima oară la Iaşi. Cum l-aţi regăsit?
– Plin de parfum de tei. Este un oraş frumos, plin de amintiri chiar şi personale. Aici am amintirea unei istorii grandioase pentru că, în raport cu Ţara Românească, statutul Moldovei la începuturile începuturilor a fost mai înalt. Aşa văd eu toată partea moldovenească, apoi partea sudică, vine Ardealul şi România rotundă, România dodoloaţă.
– Dacă tot am vorbit de online, mă întreb deja ce veţi scrie în următoarea postare despre Iaşi.
– Încă nu ştiu ce voi scrie, dar îmi plac amintirile legate de oraş cu un trecut glorios şi ceea ce a mai rămas din el.
– Sunteţi pasionat de desen, în care apare foarte des culoarea roşie. Ce reprezintă pentru dumneavoastră?
– Căldura vieţii! A vieţii trăite cu sens şi cu bucurie, a vieţii pe care suntem datori să o umplem cu trăiri.
Născut pe 7 noiembrie 1916, cu doi ani mai devreme decât Marea Unire, filosoful Mihai Şora este creator al colecţiei „Biblioteca pentru toţi“ şi fondator al Grupului pentru Dialog Social. Academicianul este o voce foarte activă inclusiv în mediul online, unde îşi face cunoscute părerile despre despre diferite subiecte de interese, de la criza refugiaţilor, despre proteste, despre vot sau despre lucrurile mărunte care îi aduc bucurii imense.