De cum se lasă seara, fie că este toamnă ori vară înfierbântată, Iașul de altădată iese la lumină, o lumină pe care mai mult o auzi decât o vezi. Nu este nicio închipuire și nicio magie, ci doar un suflet viu ce se trezește la mângâierea Lunii. Fiecare stradă din Iași are o poveste, pe care știe să o spună și cei ce-au trăit-o cândva, și cei care astăzi dau valoare timpului. Pe strada Elena Doamna de pășești și ai răgaz să te oprești o clipă, potți auzi acordurile unui pian pe a cărui muzică poți dansa, poți visa, poți iubi. Nu este un vis și nicio plăsmuire pentru că dacă știi să vezi dincolo de ceea ce ochii nu văd, te poți bucura de o lume aparent trecută, dar încă vie, iar cei care îi dau viață sunt oamenii iubitori de frumos, așa cum este Monica Ailiesei, prim-balerină la Opera Națională din Iași, un artist remarcabil, apreciat și aplaudat în sute de reprezentații. Monica trăiește prin dans, respiră grație și stăpânește o magie – cea de a deschide lumi ce par a fi ferecate de timpurile trecute, așa cum face ori de câte ori pășește dincolo de poarta Casei „Joseph Zoller”, un monument istoric de o valoare incontestabilă, readus la viață prin eforturile unei cunoscute avocate – Gianina Vera Poroșnicu. Alături de Monica am încercat să pătrundem în vechea elită a Iașului, onorată inclusiv de Regina Maria, care a fost oaspetele casei în câteva rânduri.
– Monica, ești imaginea Casei „Joseph Zoller”. Ce gânduri te-au motivat să accepți și acest rol? Recunosc că este o scenă diferită.
– Da, sunt imaginea Casei „Joseph Zoller”, un loc cu o încărcătură aparte. Am acceptat această propunere cu tot dragul la invitația proprietarei actuale a casei, doamna Gianina Poroșnicu, știind cât efort a depus pentru a reabilita edificiul și pentru a-l transforma într-o adevărată bijuterie.
– Bijuterie, ai dreptate. Casa pare a fi o întreagă casetă cu bijuterii, date fiind valorile pe care le adăpostește. Care elemente îți plac cel mai mult?
– Admir foarte mult casa scării, dar și salonul principal care redă în detaliu stilul Belle Epoque. În ceea ce privește poveștile legate Casa „Joseph Zoller”, îmi plac cele legate de fabrica de bomboane a fostului proprietar, un industriaș important la vremea lui, dar și cele legate de șederea marchizului Hubert de Belloy de Saint Lienard. El a fost atașatul naval al Franței care făcea parte din garnitura de aristocrați veniți în misiune la București, ca membru al Legației Franței. Și cum să nu te fascineze povestea știind că a fost căsătorit cu Clara Elena Bibescu, descendenta unei vechi familii boiereşti care avea o strânsă relaţie de prietenie cu Regina Maria? În acea perioadă în care familia regală era în refugiu la Iaşi, Regina Maria şi-a vizitat adesea prietenii aflaţi în casa lui Joseph Zoller.
– Bomboane, zici. Oare cum să fi fost delicatesele pe acea vreme? Sau mai bine renunț la întrebarea care ne împinge la păcatul degustării.
– O păstrăm pentru că îmi plac foarte mult, mai ales cele de ciocolată. Din când în când oricine merită o ciocolată bună, chiar și o balerină.
– Orice clădire restaurată, orice monument pus în valoare, orice detaliu ce amintește de istoria unei localități dă valoare turismului cultural care este foarte ofertant la Iași.
– Consider că pentru orașul Iași, turismul cultural este de bun augur cu atât mai mult cu cât regăsim o varietate mare de resurse plecând de la teatru, operă, filarmonică și culminând cu o varietate mare de monumente istorice. Casa „Joseph Zoller” poate contribui la creșterea turismului prin istoria ei, prin poveștile zonei în care a fost construită, zonă care era considerată în perioada respectivă inima comunităţii evreieşti, în apropierea ei aflându-se prima sinagogă din țară.
– Monica, dacă ar fi să asociezi casa a cărei imagine ești cu un dans, care ar fi acela?
– Cred că aș putea să îl asociez cu „Anna Karenina” datorită arhitecturii frumoase pe care o are. Nu am dansat „Anna Karenina”, este unul din baletele mele preferate, dar mi-aș dori să dansez. Visez la acea clipă și la acele emoții.
Casa „Joseph Zoller – 1912” a fost construită în perioada La Belle Epoque şi suprinde din punct de vedere arhitectural farmecul acelor vremuri, stilul fiind cel neoclasic. Este situată pe strada Elena Doamna şi este singurul monument de patrimoniu privat din Iaşi.
Casa se află pe un „sit istoric rezidențial”, într-o zonă care la început de secol XX era considerată inima comunităţii evreieşti. În apropiere se află şi Sinagoga Mare, cea mai veche sinagogă de pe teritoriul ţării noastre, ridicată în secolul XVII. Flancată de alte două case vechi: fosta garnizoană germană în stânga și casa boierească cu cerdac din secolul al XVIII-lea, Casa „Joseph Zoller – 1912” este şi singurul monument istoric restaurat din această zonă. Proprietara, Gianina Vera Poroşnicu, a restaurat imobilul între anii 2013- 2016, respectând întocmai schiţele originale. Imobilul este un mic palat construit la 1912 de către industriașul evreu Joseph Zoller care, în spatele casei, își avea fabrica de bomboane de ciocolată. Fabrica avea trei ateliere în care lucrau 25 de angajaţi.