Martie este, prin excelenta, o luna dedicata femeilor. Nevoia de sarbatoare tine de identitatea umanului si nu este deloc intamplătoare aceasta asociere a feminitatii cu renasterea naturii la debut de primavara. Ca un dar si o provocare lansate in luna feminitatii, am invitat cateva doamne la dialoguri scurte despre locul si rolul lor intr-o societate plină de framantari. Am stat de vorba cu pianista Vasilica Stoiciu Frunza, conf. univ. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iasi.

– Sunteti o pianista cunoscuta, apreciata. Privind retrospectiv, care au fost  principalele momente care v-au jalonat parcursul? Cand si cum ati stiut ca muzica va fi prima si poate singura chemare?

– Multumesc pentru aprecieri! Ca majoritatea dintre colegii mei de profesie, sunt rezultatul dorintei parintilor, de a-mi oferi educatie cat mai valoroasa.  Data de 1 martie, pe cand aveam cinci ani, unsprezece luni si trei saptamani, mi-a ramas perfect in memorie, fiind borna numarul 1in ceea ce urma sa devina lunga prietenie cu pianul, cu muzica. Atunci, de mana cu mama, am mers la prima lectie de pian la doamna profesoara  Lina sUM, la Piatra Neamt. Cum e firesc, urmatorii opt ani au fost clarificatori pentru curajul de a pleca de acasa si a urma un liceu de specialitate (Liceul de muzica si arte plastice „Octav Bancila” din Iasi).

Odata ce pornesti pe acest drum, intersectiile catre alte zari pot fi tentante. Depinde  de ce simti, cum si alaturi de cine evoluezi, ce rezultate ai, cat te tin nervii. La mine a fost sens unic cu privilegiul de a avea parinti constienti ca e bine sa fac ce cred ca mi se potriveste, care m-au sustinut la limita maxima a puterilor lor, deasemeni cu profesori de pian exceptionali, doamna Doina SIMOVICI si marea pianista, maestra Sofia COSMA.

– Iubiti arta, o slujiti, iar ea, la randul ei, v-a adus multe daruri. Care a fost cel mai frumos moment trait la clapele pianului?

– Cand, se pare ca am reusit sa comunic, prin tot mecanismul extrem de complex care se pune in functie atunci cand esti in fata claviaturii, mesajul din sufletul si mintea compozitorului. E fascinant.

– Ati cantat cu artisti celebri. Va rog sa ne impartasiti din cateva momente care v-au ramas lipite de suflet. Langa cine ati simtit ca muzica este cu adevarat inaltatoare?

– Atitudinea mea este egala cu toti partenerii de cant, indiferent de varsta, nivel, experiente. Consider ca, pe drumul foarte dificil pe care l-am ales, cel al pianistului colaborativ (acompaniator), am avut intalniri artistice care mi-au marcat viata profund. Doresc sa subliniez faptul ca, a face muzica impreuna cu un partener foarte valoros, nume important pe plan mondial, este, pe cat de motivant, pe atat de responsabil. si faci acest „lucru” pentru ca stii ca poti, vrei, esti solicitat, iti asumi cu bucurie, nu pentru ca ai nevoie sa-ti ridici cota – asa cum a indraznit sa-mi spuna un coleg de breasla la un moment dat.

A fi in simbioza, ca intr-o vraja cu mezzo-soprana Viorica CORTEZ, cu tenorul Florin DIACONESCU,  soprana Maria SLATINARU-NISTOR, soprana Mioara CORTEZ, tenorul Daniel MAGDAL, cu basul George Emil CRaSNARU,  baritonul Florin ESTEFAN, soprana Adriana SEVERIN, cu soprana Elena MOSUC, cu violonistul  Sherban LUPU si afisele pot continua mult in cei treizeci si cinci de ani de activitate artistica neintrerupta si onoranta.

Consider anul 2021 un cadou venit in intampinare – usor de inteles de ce – o culminatie, prin repertoriile si scenele pe care le-am prezentat. impreuna cu tenorul Daniel MAGDAL, solist al Operei Nationale Bucuresti, am reusit un program unic, extrem de dificil, Iubitei de departe, lieduri de Ludwig van Beethoven, pe care, ca un miracol, cu public, l-am prezentat in doua festivaluri internationale, „Martisor” de la Chisinau, Republica Moldova si „Orfeul Moldav” de la Tescani – Bacau, de asemenea la Craiova si Piatra-Neamt.

Despre sentimentul ca „muzica este cu adevarat inaltatoare” a fost si seara  magica de 7 iulie cand, impreuna cu soprana Elena MOSUC  am cantat pe scena Ateneului Roman din Bucuresti in deschiderea Festivalului international de mare anvergura, „Vara magica”. Cum sa nu fii smerit si multumitor?

– Ca in orice cariera, exista si recunoastere a valorii, dar si momente in care lucrurile nu sunt asa cum trebuie sa fie. V-ati simtit vreodata marginalizata din cauza statutului de femeie? Ce ati facut in acel moment? Cum v-ati ridicat?

– In ceea ce ma priveste, ma feresc de notiunea de „cariera”. Consider ca m-am pregatit atatia ani – pian, muzicologie, management artistic – pentru activitate artistica de muzician. De ce? Pentru ca, prin natura domeniilor, stiu sa ma ocup de un spectru larg de cuprindere.

„Lucrurile” sunt asa cum sunt, cu un bioritm fluctuant in functie de multi factori, ca in viata. De aceea, in fata unor obstacole mi-am pus intrebarea  simpla „de ce” si am incercat sa gasesc raspunsul cel mai logic, de obicei greu, complicat, plin de tot felul de factori umani mai mult sau mai putin vizibili. Dar am incercat sa privesc dincolo de aparente, sa inteleg ce a dus la situatia respectiva. De aceea nu am simtit discriminare, in sensul strict al notiunii, ci o combinatie searbada, in doze variabile, de disconfort evident provocat de aparitia si competenta mea, amestecat cu frica si frustrare. Nu toti pot pacali, iar in fata mea chiar nu e cazul.

Ce am facut? In primul rand  nu am avut de ce sa cad. Am continuat cu fruntea sus si inima curata, impotriva vantului. Fara compromisuri, rugaminti jenante, servilism, patima. Atat.

– Se vorbeste mult de discriminarea feminina. V-asi simtit vreodata discriminata in raport cu domnii? Sau poate cu unele doamne? cum a fost acel moment?

– Cum spuneam, nu m-am atasat de sensul strict al notiunii de „discriminare” (separare, deosebire, diferentiere restrictiva etc.), dar am simtit din plin in mod special zbaterea orgoliilor, apoi  rezistenta  cu ajutorul protezelor oferite conjunctural de  mediul politic efemer, sprijinul pe o forma labila de relatii. Acestea sunt mijloace de care se ajuta cei slabi, precari in profesie, nesiguri pe ei ca oamenii. „Acel moment” pe care il evocati este, probabil, concedierea mea prin desfiintarea postului de consultant artistic al Operei din Iasi (decembrie 2011), una din primele  realizari rasunatoare  ale „managerului de mare succes” extras nedemn din scena exact acum un an.

Cum a fost? A fost o eroare provocata  de un cocktail periculos, amestec aiuristic de manipulare, minciuna, frica, orgoliu nemasurat, frustrari evidente, impostura la vedere, lipsa crasa de colegialitate si respect, interes in exclusivitate pentru propria persoana si asa mai departe. Sigur ca a fost o stare de perplexitate, un proces mizerabil, dar nu am cazut. Cu familia si cativa prieteni alaturi, cu profesia in cap, degete si suflet, nu m-am lasat doborata nicicum, stiind ca va sosi un final al spectacolului trist si dubios, chiar daca prea tarziu.

Eu nu am plecat de la Opera ci,  sub „protectia” unei legi discutabile si a unor persoane cu pretentii ministeriale gata de a sta cu capul plecat in fata noilor viziuni manageriale ce se aratau amenintator la orizont, mi-a fost luat dreptul de a lucra pe postul important obtinut prin concurs.

Cum este? Oarecum la fel, caci viitura a lasat urme.

– Sunteti si cadru didactic. Daca ar fi sa le oferiti un sfat viitoarelor artiste, ce le-ati spune?

– E atat de frumos si tonic sa faci muzica impreuna cu tinerii! Majoritatea sunt copii buni,  valorosi, sensibili, cu talent artistic. Eu comunic mult cu studentii, nu dau sfaturi, ci eventual imi spun parerea. Le spun sa se pregateasca in acesti ani in care deschid ochii catre o alta lume, au privilegiul de a descoperi, experimenta, invata.

Desigur, fetele au atuul incontestabil al feminitatii, dar le incurajez cu blandete, cu exemple din viata, sa nu se bazeze pe situatii trecatoare, ci sa adauge continut valoros prin atentie la ce si cum asimileaza si cum folosesc ceea ce stiu, intotdeauna cu demnitate si constienta a valorii.

In profesia noastra vocationala sunt particularitati, reguli specifice nescrise care nu se invata la cursuri, de aceea consider ca rolul nostru este mult mai extins decat in alte domenii. Am avut bucuria sa vad rezultate declarate cu bucurie de fosti studenti, unii deveniti intre timp, colegi valorosi.

– Familie, cariera… Cum ati integrat acest rol in viata dumneavoastra? Cum ati reusit sa mentineti echilibrul?

– …simplu. Cu reteta clasica, iubire si comunicare, la care se adauga ingredientele tainice, efort indelungat si grija pentru intelegere si o forma cat de cat de echilibru, empatie, respect, valorizare, cu o viata cotidiana dinamica si cat mai  frumos colorata. Nu e usor, e o aventura palpitanta continua.

– Dragoste sau cariera? Ce ati alege la un moment de rascruce?

– Nu a fost cazul sa aleg in acest fel, deaceea nu mi-am pus problema.  Merg, firesc, pe calea cea mai grea, ambele in simbioza.

– Sunteti implicata si in multe alte proiecte ce nu tin neaparat de sfera muzicii. Ce v-a atras catre ele? ce v-a determinat sa le sustineti?

– Sunt aproape paisprezece ani de implicare in folosul oamenilor si citesc bucuria in ochii celor pe care ii intalnesc in proiecte. Ce poate fi mai frumos?

Cand  privesti cu atentie in jur si vezi Romania reala, poti avea impresia de lucru in gol, se carpeste aici, se rupe dincolo. De aceea incercam sa sustinem, sa intindem o mana de ajutor, sa daruim  bucurie acolo unde sunt probleme.

Niciodata nu pun satisfactia mea pe primul plan, dar un „multumesc” si privirea unui copil ma emotioneaza adanc si imi amplifica sentimentul inaltator al utilitatii.

– Intr-o lume a divergentelor, in care domnii par sa domine, ce rol va oferiti? si de ce?

– Bine spus „par sa domine”.  in fond asa este, dar mai stim ca, discrete  dar atente si  prezente, doamnele au multe de spus la urechea dreapta a domnilor. Chiar vreau sa fac domnii sa zambeasca acum.

Niciodata eu nu-mi ofer un rol, pentru ca nu am de ce. Eu sunt pur si simplu.

Stiu, am verificat ca pot „citi” in spatele divergentelor, de la efect la cauza si pot fi un factor de echilibru acolo unde merita si sunt bine-venita.

Nu am timp de pierdut sa descalcesc amanunte derizorii precum orgoliile masculine goale, neputinta „vanatorii” complete, gandirea dezordonata, lipsa de principii sanatoase, puterea  afisata cu ostentatie, ca sa dau doar cateva exemple. in rest, nefiind conflictuala, cat ma pricep, sunt gata de analiza cu cine rezista (analiza ne ajuta, ne invata sa intelegem lucrurile, situatiile etc.) raspund (doar) la provocari foarte valoroase pentru ca timpul meu este foarte valoros.

– Daca maine ar fi sa schimbati lumea, ce ati face?

– In primul rand, as discuta cu Dumnezeu despre planurile sale, care sunt mult mai importante decat ale noastre, pamantenii, apoi m-as uita cu atentie spre mine. Daca EL mi-ar permite, in pasul trei mi-as sufleca manecile si as trece la treaba. Cu bucurie, in armonii.