* dialog cu tânăra scriitoare Alexandra-Alina Luca despre cum s-a născut lumea „vie” din „Aripi de Înger”, romanul ei de debut
O lume care nu e doar imaginată, ci locuită. Alexandra-Alina Luca, autoarea romanului „Aripi de Înger”, povestește despre scânteia muzicală din care au apărut Îngerii, despre sinceritatea dureroasă pe care o cere scrisul și despre scena care a copleșit-o cel mai mult. Un interviu despre curaj, consecvență și magia care te poate smulge din tine — ca să te aducă, paradoxal, mai aproape de tine.
– În ce moment ți-ai dat seama că lumea romanului tău e „vie” – că nu mai e doar o idee, ci un univers în care poți locui ca autoare?
– Pentru mine, lumea din „Aripi de Înger” a fost mereu o lume „vie”. Am simțit-o ca atare încă de la început. Doar a trebuit să spun „da” la a păși efectiv în ea și a o experimenta eu însămi înainte de a o așterne pe hârtie. Ceea ce am făcut cu plăcere.
– Care a fost scânteia inițială: un personaj, o imagine, o replică, o legendă, un vis – și cum ai transformat-o în poveste?
– Pentru mine, în ceea ce privește scrisul, muzica deține mereu cheia către „scânteia inițială”, așa cum ai numit-o tu. În cazul romanului „Aripi de Înger”, s-a întâmplat să mă uit la un concurs de dans televizat în primăvara anului 2017 și să aud pentru prima oară piesa „Angel” de Sarah McLachlan. Atunci m-am întrebat pentru prima oară cum ar putea fi Îngerii ca ființe, cum ar putea arăta o societate în care ei dețin puterea și care ar fi natura interacțiunii lor cu oamenii. De aici și până la a-mi transforma ideile în realitate nu a mai fost decât un singur pas: am deschis un document Word și am scris. Am scris ca și cum viața mea ar fi depins de asta.
– Ce parte din tine se vede cel mai clar în carte, chiar dacă cititorii n-o vor numi direct?
– Întrebarea ta este foarte bună și am să răspund onest: toate părțile mele se văd clar în carte. Realitatea despre scris este că te pune ca în fața unei oglinzi. Nu poți minți pe pagină în ceea ce privește persoana ta. Trebuie să fii dureros de sincer. Altfel, scrisul tău nici nu te reprezintă și nici nu devine o experiență imersivă sau cu care cititorii tăi să se poată identifica.
– Cum ți-ai construit magia: ai pornit de la reguli fixe (sistem), de la atmosferă (mister) sau de la simboluri (mit) și ce te-a ajutat să rămâi consecventă?
– Sincer, cred că este vorba de o combinație a tuturor trei. Dar, dacă ar trebui să aleg un singur element de la care să pornesc, aș zice probabil atmosfera. E vorba de senzații pe care le ai în ceea ce privește lumea pe care încerci să o descrii. O simți într-un anumit fel. Pentru „Aripi de Înger”, am simțit sistemul magic ca fiind deopotrivă fascinant și înspăimântător, înălțător și capabil să te smerească, accesibil până la a fi aproape tangibil, dar și distant deopotrivă, intangibil.
– Care a fost cea mai grea scenă de scris și de ce: emoțional, tehnic, sau pentru că te-a obligat să „te maturizezi” în timp ce o scriai?
– Cea mai grea scenă de scris pentru mine a fost cea a morții unuia dintre personaje (nu am să spun care exact ca să nu dau spoilere pentru cei care doresc să citească romanul). Ideea este că, în calitate de scriitor, trebuie să-ți trăiești toate emoțiile și uneori acestea pot fi… copleșitoare.
– După publicare, ce ți-ai promis pentru următoarea carte: să riști mai mult, să scrii mai simplu, să fii mai brutal de sinceră, sau să te bucuri mai mult de proces?
– Recunosc că nu mi-am promis doar un singur lucru, ci mai multe – sunt ambițioasă din fire. Dar din lista ta voi alege să merg cu varianta de „să risc mai mult”. Prin asta înțeleg să scriu cu mai mult curaj despre ceea ce contează, să visez mai mult și să-mi transform lumea într-o operă de artă fără să mă mai stresez atât de tare cu privire la ce cred alții.
Alexandra-Alina Luca s-a născut în 2000, la Iași. A absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Litere, secția Literatură universală și comparată. „Aripi de Înger” este romanul ei de debut.