Bunica spunea, ori de câte ori eram dezamăgită de vreun insucces sau tristă pentru cine știe ce situație neconvenabilă, că “Nu există Rău care să nu aibă Binele lui”. Se confirmă înțelepciunea maturității și în ceea ce privește învățarea online, marele Rău al zilelor noastre. Are avantajele lui: constituie o provocare pentru noi toți, ne scoate din rutina cotidiană care ucide creativitatea, ne obligă să ne împrietenim și mai mult cu tehnologia, atât pe cei mari cât și pe cei mici. Pentru unii dintre cei mici, cei mai puțin îndrăzneți, mai are și avantajul de a le oferi siguranța spațiului familiar de acasă, susținerea permanentă a familiei. Am reușit astfel să îi văd mai curajoși, mai cursivi în răspunsuri, mai elocvenți.
În ce constă Răul, atunci? Îmbracă mai multe forme. Din punct de vedere cognitiv, chiar și la copiii care au asigurate condițiile pentru învățare, se pierde cantitativ, deoarece se produc mulți timpi morți într-o lecție. Se creează panică la fiecare fluctuație a internetului, așa că în loc de răspuns la lecție auzi doar: “Doamnaaa, eu nu vă văd!” sau “Doamna, eu nu vă aud!”. Se pierde calitativ: cum rezolvi învățarea scrierii cu litere de mână fără a-i purta mâna? E drept, unii dintre ei nu au nevoie, sunt înzestrați de la natură. Alții primesc suficient sprijin de la părinți. Dar pentru mulți există riscul să învețe greșit, să își creeze deprinderi de lucru nesănătoase, începând cu poziția la scris și cu felul în care țin stiloul în mână. Aceste aspecte vor fi foarte greu de corectat de-a lungul timpului.
Cea mai mare pierdere este însă, în opinia mea, la nivel emoțional și social. La intrarea în școală te străduiești să îndulcești relațiile, atât între copii, cât și între copii și cadrul didactic. Construiești punți între omuleți prin activități extrașcolare cât mai variate, prin jocuri de cunoaștere, prin forme de activitate care implică lucrul în echipă, care necesită colaborare, vorbești despre toleranță, despre acceptare, despre sprijin reciproc. Îți iei inima în dinți și îi duci în excursii și în tabere, deși ești conștient că sunt încă dependenți de familie și s-ar putea să îți adoarmă în brațe plângând de dor. Acestea toate au devenit interzise. Școala de după ecrane le-a interzis să se cunoască, să se joace, să se ajute, să se bucure și să sufere unii pentru alții. Le-a refuzat îmbrățișarea și încurajarea Doamnei atunci când a înregistrat un insucces. Ne-a refuzat nouă, tuturor, șansa de a fi o mare familie.
Ne ostoim dorul unii de alții online… dar nu se compară cu bucuria de a fi împreună. Și marele Rău, pe termen lung, pentru cei mici mititei, este că nu vor avea amintiri multe și frumoase, care să le fie rădăcini în viața lor viitoare.
Corina Teșcu, profesor pentru învățământul primar, Școala „Titu Maiorescu”
