Trecerea din mediul fizic în cel virtual, pe lângă toate problemele legate de accesul copiilor la dispozitive, platforme și rețele de internet suficient de bune pentru a asigura desfășurarea optimă a orelor, poate fi discutată din punct de vedere calitativ și afectiv.
Oricum ar fi, generalizările nu își au rostul. Am văzut deja că situațiile diferă de la o zonă la alta (urban, rural), de la o școală la alta, de la o materie la alta. In cazul materiei pe care o predau, limba engleza, unde există nu multe, ci foarte multe resurse online de calitate, softuri educaționale, aplicații, site-uri specializate cu jocuri ce ușurează predarea și evaluarea, trecerea în mediul virtual a facilitat introducerea acestora în procesul didactic, orele păstrându-și caracterul interactiv și ludic, așa cum trebuie să fie la aceatsă vârstă. Prin urmare, calitatea orelor nu a avut de suferit, ci poate chiar a avut de câștigat într-o anumită măsură. Spun într-o anumită măsură, deoarece, pe de altă parte, la aceasts vârstă, îndrumarea și prezența fizică a profesorului nu poate fi înlocuită de niciun soft, oricât de perfomant ar fi acesta. O serie întreagă de activități bazate pe mișcare, cântec, proiecte în echipe, jocuri de rol au rămas doar amintire și odata cu acestea bucuria interacțiunii, a răspunsurilor citite și transmise prin limbajul trupului și al contactului vizual direct, spontaneitatea reacțiilor copiilor și nevoia de a relaționa cu colegii și profesorul. Astfel, din punct de vedere afectiv, școala online rămâne, cel puțin pentru mine, o soluție temporară, necesară parcurgerii unei perioade de criză, dar sub nicio formă o soluție viabilă pe termen lung. Abilitățile și deprinderile care se dezvoltă la această vârstă în cadrul școlii, prin interacțiunea zilnică, sunt cele cu care copiii intră echipați în viață, iar în absența lor, pe termen lung, tot ei sunt cei care vor avea de suferit.
Irina Raluca Raluca, prof. Limba engleză, Școala „Carol I”