Au fost odată ca niciodată un lan de grâu și un fermier. Omul era tare fericit cu lanul lui de grâu, până într-o zi când un fir plin de boabe coapte i-a spus:
– Te rog, fermierule, transformă-mă într-o pâine. Omul s-a arătat surprins și și-a văzut de treabă, însă nici nu știa ce-l așteaptă. La scurt timp, alte fire de grâu, adunate în snopi, i-au cerut același lucru – să le transforme într-o pâine.
– Bine, bine, am să o fac, zise fermierul.
Omul a luat o seceră, a tăiat firele de grâu, a adunat boabele, le-a măcinat și a strâns făina într-o covată. A amestecat-o cu sare, apă și drojdie, a frământat-o, apoi a copt aluatul în cuptorul cu lemne. A scos pâinea, a răcorit-o. A muncit, era obosit. La un moment dat, pâinea prinse glas și-i spuse:
– Mănâncă-mă, te rog!
Nervos din cale afară, fermierul a aruncat-o. Îl sâcâise prea mult!
Arsenie Fermeșanu