A fost o dată ca niciodată un spic de grâu. El era galben precum aurul și era mereu scăldat în soare.
– Ce viață bună am, spunea mereu spicul de grâu. Asta până într-o zi când fusese smuls din pământ și dus la o moară. Acolo, un om brutal l-a aruncat între niște pietre, care l-au transformat într-un praf alb.
– Sunt făină, se gândi praful. Poate e mai bine, am mai multe particule mici cu care pot vedea lumea.
Bucuria lui fu de scurtă durată fiindcă făina fusese adunată și închisă într-o pungă, apoi a ajuns la o casă de oameni. Gospodina o transformă în pâine cu care și-a hrănit familia. În timp ce fiecare rupea bucăți din pâine, bobul de grâu, cu ultima suflare, spuse:
– Iată, eu mor! Râsetele copiilor mă încântă și simt că merită această datorie. La revedere!
Augustin Fermeșanu
