Pictorița de chipuri

Sunteți un make-up stilist cunoscut, aveți o carieră frumoasă. Ce v-a atras în aceasta zonă?

– Încă de mică am cochetat cu arta. Aveam doar 6 ani când mama mea m-a înscris la un cerc de desen din satul meu natal, din Republica Moldova. Apoi am absovit cu succes Liceul de Arte ,, Gh Tătărescu” din Focșani și  Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iași, Secția pictură. De aici cred că a apărut si pasiunea mea pentru zona aceasta de beauty și mă refer la machiaj. Prin intermediul acestei zone, am avut ocazia să îmi pun în valoare cunoștințele acumulate, să aduc fericire femeilor și să le pun în valoare cele mai frumoase trăsături.

Care au fost marile provocări?  Câte femei ați bucurat până acum cu harul și darul dvs?

– Consider că cele mai mari provocări au fost atunci când am deschis Școala de make-up „Victoria Terenti”. Aveam responsabilitatea, ca și formator, să ofer cele mai bune informații astfel încât după promovarea examenului, cursantele mele să-și facă meseria cu usurință. În 11 ani, de când am deschis școala, am lucrat cu peste 3.000 de femei care au dorit să afle din tainele acestei meserii dedicate frumosului. De-a lungul celor 16 ani de experiență în domeniul beauty, am reușit să bucur mii de femei care revin mereu în studioul meu.

– Orice poveste are și un punct culminant, în care vorbim despre cele mai frumoase întâmplări din viață. La dvs care sunt?

– Cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viață este că, după un drum sinuos, am reușit să fac ceea ce îmi place punct de vedere profesional. Satisfacția pe care o am în meseria căreia m-am dedicat este sublimă.

Ați ajutat mereu femeile să fie frumoase. Cum arată un om frumos?

– Orice om este frumos și consider că noi, make-up artiștii, trebuie să reușim să punem în valoare cele mai frumoase trăsături care creionează chipul unei femei.

Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur.

– Despre succes vorbim mai ușor, dar nu la fel și despre eșec. Ați simțit vreodată că vreți să renunțați?

– Niciodată nu am avut acest sentiment de a renunța sau de a  ceda. Îmi place tot ceea ce fac și în fiecare zi mă încarc cu energia femeilor care îmi trec pragul. Încrederea și bucuria lor la întâlnirea cu mine mă motivează și îmi dă putere să-mi urmez visul.

Sunteți o femeie de afaceri tânără, dar care a reușit să adune o experiență foarte bogată. Cât de greu este să te menții pe piață?

– Într-adevăr este foarte dificil sa ții pasul cu toate inovațiile din acest segment și gândul mă duce la TikTok, Instagram, tot ce ține de promovarea muncii tale. Nimic nu este imposibil, iar când ești un om talentat și dedicat domeniul tău, Reușești! Acesta este singurul secret.

Care este cel mai mare vis al dvs?

– Vise avem multe fiecare dintre noi, sunt convinsă. Cel mai mare vis al meu este să fiu sănătoasă și să aduc zâmbetul pe buze tuturor celor care îmi cer sprijinul fie la studio, fie la cursuri, câți mai mulți ani. Îmi doresc să îmi dezvolt școala pe mai multe paliere din zona frumuseții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *