A debutat pe scena Operei Naționale Române Iași, la Gala de deschidere a stagiunii 2022-2023. La doar 16 ani, Noemi Onucu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”din Iași, promitea mult, iar acum a confirmat că vocea ei va răsuna pe marile scene ale lumii, așa cum a fost la una dintre cele mai mari competiții – Concorso Internazionale di Canto Lirico „Giulio Neri” (Siena, Italia), unde a câștigat Premiul I și Premiul „Gaetano Donizetti”, în aplauzele unui public rafinat și cu multe aprecieri din partea celebrului bariton Leo Nucci, președintele juriului. „Muzica mă conectează cu Creatorul ei. Iubesc să cred că este un dar divin pentru noi, oamenii, și cu acest gând în minte pornesc de câte ori cânt. Am o profundă recunoștință pentru toți care îmi sunt alături. Când știu că Tatăl Ceresc este lângă mine, nu am nicio teamă că lucrurile nu vor merge așa cum trebuie. Toate sunt rânduite să existe la vremea lor, iar drumul meu este sigur. Va trebui să merg hotărâtă spre țintă, bucurându-mă de frumoasele taine ale muzicii”, spunea Noemi anul trecut, când a debutat pe scena Operei din Iași.
Acum, tânăra soprană, elevă la Colegiul Națională de Artă „Octav Băncilă”, a făcut încă o dată dovada harului ei, dar și a credinței că orice vis poate fi împlinit. „Minuni, minuni, minuni!! De la vremea de afara, la ultimul sunet din vocea mea, n-au fost decat binecuvântări revărsate…
A fost o aventură cu Dumnezeu, cu mama, cu muzica.
La fiecare pas primeam încă o confirmare că va fi bine!
Mulțumesc, Diana Munteanu (profesoara de canto – nr.r) pentru tot. Toate încurajările, toate îndrumările, corectările și lacrimile de bucurie!
Multumesc familiei, care aștepta cu sufletul la gură și s-a bucurat împreună cu noi, de la distanță. Sunt recunoscătoare pentru atâta susținere, pentru România mea dragă, pentru oamenii minunați pe care am avut onoarea să-i cunosc până acum”, a fost mesajul sopranei Noemi Onucu.
Concorso Internazionale di Canto Lirico „Giulio Neri” este o competiție foarte importantă pentru viitorii artiști, fiind prezidat de legendarul bariton Leo Nucci. Bucuria a fost egal împărtășită și de profesoara ei de canto, îndrăgita Diana Neacșu, pentru care premiile câștigate la Siena sunt o dovadă că Universul i-a dat misiunea perfectă, de a modela vocile de aur ale tinerilor. „Sunt copleșită și fericită totodată. De obicei, la acest concurs foarte important nu prea participă elevi, ci artiști deja formați. Noemi a adus colegiului nostru primele premii acordate sub patronajul celebrului Leo Nucci”, a spus prof. Diana Neacșu. Și îndrăgitul profesor are propria scenă – sala de clasă unde se nasc și se reflectă visele, iar publicul meu îi sunt toți care i-au motivat alegerea de a le râmâne primul ghid spre desăvârșirea lor profesională. Reverențe tuturor!