Home Business „Nu aș vrea să transform apa în vin pentru că e nevoie...

„Nu aș vrea să transform apa în vin pentru că e nevoie și de apă lângă vin”

440
0

Dialog cu Bogdan Duminică, manager regional al companiei AQUAVIA, unul dintre partenerii Festivalului de Vin „Hai cu Pluta”

„La poalele Carpaților, pe văile și dealurile Munților Apuseni, există un loc unic pe Pământ, unde arborele de Sequoia a reușit să își stabilească rădăcinile în afara habitatului său natural. Acest loc minunat se numește, deloc surprinzător, Valea Săcuieului sau Valea Sequoia. Aici în acviferele situate la sute de metri adâncime, noi am descoperit AQUAVIA.
În drumul său spre suprafață, apa AQUAVIA întâlnește formațiuni geologice complexe care datează de mai bine de 145 milioane de ani.
Pe acest traseu, apa AQUAVIA, parcurge straturi formate din roci vulcanice, nisipuri si roci calcaroase, de la care își împrumută proprietățile fără a fi nevoie să-i aducem îmbunătățiri artificiale. AQUAVIA este îmbuteliată direct de la sursă pentru a-și păstra proprietățile sale unice. Aceasta este puterea naturii”, spun cei de la compania AQUAVIA, un alt partener al Festivalului de Vin „Hai cu pluta”. Despre toate aceste lucruri am discutat cu Bogdan Duminică, reprezentant zonal al cunoscutei firme.

– Cum este să faceți afaceri cu apă? Nu este ca și cum ați vinde nisip în deșert?
– La AQUAVIA, noi alegem sa răspundem întâi la întrebarea „De ce” și apoi să ne ocupăm de întrebările „Ce” și „Cum”. Așadar, suntem aici pentru consumatorii preocupați de un stil de viață sănătos.
– Ce provocări specifice regiunii dvs. ați întâmpinat și cum le-ați abordat?
– Romania este, pe bună dreptate, renumită pentru calitatea apelor. Consider că AQUAVIA vine să completeze piața apelor și nu să concureze cu celelalte ape. Noi suntem o apă de izvor, natural alcalină.
– Cum promovează compania practicile de sustenabilitate în regiunea dvs.?
– Din dorința de a păstra intacte calitatea și proprietățile apei noastre, tratăm cu mare atenție felul în care apa ajunge la consumatorii noștri. Astfel, folosim sticle care sunt BPA free, iar pentru divizia de bidoane reutilizabile folosim tritanul.

– AQUAVIA este partener la Festivalul de Vin Hai cu pluta. Ce v-a atras la acest proiect? Ce loc ocupă compania dvs în acest parteneriat?
– Am participat alături de Yvona Mardare (fondatorul festivalului – n.r.) la mai multe evenimente concepute de ea. Îmi plac foarte mult oamenii și vibe-ul creat. Am cunoscut o mulțime de oameni pasionați și interesați de produse de calitate.
– Dacă ați avea puterea să transformați apa în vin, ce soiuri ați alege și de ce?
– (zâmbește) Nu aș vrea să transform apa în vin pentru că e nevoie și de apă lângă vin. Noi suntem aici ca să asigurăm o hidratare corespunzătoare.

– Ce loc ocupă vinul în preferințele dvs?
– Eu personal prefer vinurile albe seci, dar niciodată șpriț, ci cu un pahar de apă alături.
– Altfel?
– Altfel stricăm întreaga munca a unui podgorean și nu ne putem bucura de experiența pe care ne-o oferă acel pahar de vin.

A consemnat Maura ANGHEL