* într-un colț prăfuit de amintire, se află o copilărie în care fast-food-ul însemna un pachet de covrigei „Liliput”, o pungă de pufuleți cu surpriză sau, în zilele norocoase, un sandviș simplu cu parizer și margarină * pentru cei care au crescut înainte de 1989, conceptul de „mâncare rapidă” nu semăna nici pe departe cu ceea ce vedem astăzi la fiecare colț de stradă, sub neonul agresiv al lanțurilor de fast-food
În anii comunismului, „fast-food-ul” era mai degrabă un termen improvizat decât o realitate culinară. Strada nu era sufocată de miros de cartofi prăjiți sau de burgeri, ci de cozi lungi la lactate, la pâine sau la carne, iar oamenii se descurcau cum puteau. La chioșcuri, printre rafturile goale, uneori puteai găsi covrigi tari, biscuiți „Eugenia” sau pufuleți uscați care îți lăsau un strat galben pe degete. Pentru cei mici, o prăjitură rapidă se putea improviza cu pâine, zahăr și apă sau cu un amestec de biscuiți zdrobiți și margarină.
Cartofii prăjiți, poate singurul fast-food autentic al epocii, se făceau în case, în ulei refolosit, iar dacă aveai norocul să prinzi o conservă de carne la Alimentara, o întindeai pe pâine cu muștar și o savurai ca pe un burger improvizat. În lipsa ofertelor diversificate, gustările rapide erau rodul ingeniozității casnice, iar ingredientele erau, paradoxal, mult mai puțin procesate decât astăzi.
Când nu găseai nimic în casă, improvizai. Biscuiți pisați amestecați cu margarină și zahăr? Desert de cinci stele pentru un copil al epocii. Laptele se lua cu sticla de la dozator, untul era pe cartelă, iar puiul „de alimentară” era mai mult os decât carne. Dar, paradoxal, tot ce mâncam era mai sănătos. Pâinea avea doar făină, apă și sare, laptele se strica în două zile, iar roșiile chiar aveau miros de roșii. Nu existau E-uri, conservanți sau arome artificiale. Mâncarea era puțină, dar reală.
După ’89, explozia globalizării și a fast-food-ului
Odată cu prăbușirea regimului comunist, România a fost asaltată de culori noi, reclame strălucitoare și, mai ales, de fast-food în stil occidental. Întâi au apărut tarabele cu hot-dog și kebab, apoi fast-food-ul turcesc a cucerit orașele cu shaorma sa consistentă, umplută cu sosuri grase și cartofi prăjiți.
Iașiul a simțit rapid schimbarea. La început, erau tarabele cu hot-dog la gară și plăcintele grase de la colț de stradă. Apoi a venit shaorma, cu carnea ei rumenă și cartofii înecați în sosuri. Dacă în ’89 un sandviș însemna pâine cu margarină, în 2000 shaorma era rege.
Apoi, a apărut primul McDonald’s din Iași. Un eveniment aproape istoric! Cozi uriașe, copii entuziasmați, lumea fascinată de gustul „american”. A urmat KFC, a urmat Burger King, iar astăzi nu poți merge două străzi fără să vezi un fast-food deschis non-stop.
O masă rapidă nu mai costă un leu, ci echivalentul a cât ar fi putut cumpăra pe vremuri o familie întreagă. Ambalajele colorate, marketingul agresiv și combinația letală de zahăr, grăsimi și potențiatori de aromă au schimbat complet percepția asupra mâncării „la botul calului”.
De la mâncare sănătoasă la mese chimicalizate
În mod ironic, în comunism, deși alimentele erau puține și greu de găsit, mâncarea era în mare parte organică. Nu pentru că ar fi fost o alegere conștientă, ci pentru că fertilizatorii și aditivii de sinteză erau rari. Țăranii își creșteau puii în curte, laptele venea direct de la vacă, iar legumele nu erau tratate excesiv. Carnea era o raritate, dar nu conținea hormoni de creștere sau antibiotice în exces. Pâinea avea gust real, iar laptele se strica dacă nu era consumat repede.
Astăzi, deși supermarketurile sunt pline, tot ce ne înconjoară e o combinație de E-uri, conservanți și arome artificiale. Carnea vine de la animale crescute industrial, în ritm accelerat, legumele sunt cerate și rezistă săptămâni întregi fără să se strice, iar pâinea conține atâția aditivi încât nu mucegăiește nici după o lună. Într-o ironie amară, mâncarea este mai accesibilă ca niciodată, dar mai puțin nutritivă.
Ce alegem azi?
Într-o lume unde timpul este comprimat, iar fast-food-ul este omniprezent, a devenit tot mai greu să facem alegeri conștiente. Pe de o parte, avem gustul reconfortant al copilăriei – pâinea cu untură și ceapă, laptele fiert cu coajă de pâine, ciorbele bogate gătite în casă. Pe de altă parte, suntem tentați de comoditate, de porțiile supradimensionate și de explozia de arome fabricate în laboratoare. Dacă în comunism fast-food-ul era o improvizație sărăcăcioasă, dar mai sănătoasă, astăzi este un festin accesibil, dar plin de chimicale. Poate că viitorul ne va obliga să regăsim echilibrul, să alegem mai des ingredientele naturale și să redescoperim gusturile autentice pe care bunicii noștri le aveau fără să știe că sunt „bio”. Până atunci, între un burger și o ciorbă de legume, rămâne alegerea fiecăruia – dar și responsabilitatea de a o face înțelept.
Iașiul anilor 2000. Explozie de gusturi, culori și mirosuri. Shaormerii la fiecare colț, KFC-ul plin de studenți, McDonald’s cucerind cartierele. Cartofi prăjiți, sosuri care curg pe mână, burgeri uriași și o lume întreagă care a uitat de sandvișurile cu margarină și parizer. De la un oraș în care fast-food-ul era improvizat, am ajuns la un oraș unde fast-food-ul e rege.
Dacă te oprești o clipă și îți amintești ce mâncai în copilărie, s-ar putea să îți dai seama că bunica avea dreptate. O ciorbă de legume, o tochitură cu mămăligă, un cartof copt simplu – toate au un gust pe care fast-food-ul nu-l poate imita.
Iașul s-a schimbat. Dintr-un oraș unde fast-food-ul era o improvizație de foame, a devenit un oraș unde fast-food-ul e la fiecare pas. Dar între un burger și o mâncare gătită acasă, alegerea rămâne la noi. Întrebarea e: ce alegem pentru sănătate?