* dialog cu poeta Maria Grădinaru, o ieșeancă îndrăgostită de armonie și de vers
Maria Grădinaru, o poetă ieșeană îndrăgostită de armonie și de vers, ne împărtășește gândurile sale despre poezie, eleganță și inspirație. Cu o sensibilitate aparte, vorbește despre scris ca despre o chemare spontană, despre puterea versului de a schimba suflete și despre succesul măsurat nu în numărul de cititori, ci în împlinirea personală. De Ziua Scriitorului, descoperiți o viziune autentică asupra artei poetice și a modului în care se împletește cu viața însăși.
– Care sunt temele esențiale care vă definesc poezia? Cum se reflectă feminitatea în versurile dumneavoastră?
– Sunt o persoană introvertită, iubesc tăcerile. Am scris despre ele, am scris despre viață, moarte, pandemie, război, tristețe, iubire. De fapt, cred că toate temele sunt despre iubire, doar că le-am privit din unghiuri diferite. Mă ajută mult empatia și sensibilitatea, felul în care văd lumea. Uneori poezia vine ca un răspuns la stimuli, alteori doar îmi fac timp să o contemplu, pentru că ea există peste tot.
– Ce înseamnă eleganța pentru dumneavoastră, atât în poezie, cât și în viață? Credeți că există un secret al eleganței autentice?
– Cred că există un firesc al omului care trece dincolo de el, un acel ceva pe care ceilalți îl observă și pe care îl numesc eleganță, desigur, aici mă refer la eleganța sufletului, la ceea ce transpare dincolo de haine și accesorii. Despre eleganța poeziei cei mai îndreptățiți să răspundă sunt criticii literari, ei îi studiază estetica, eu o privesc subiectiv, prin filtrul emoțiilor pe care mi le trezește. Uneori descopăr un ritm, o muzică interioară, o profunzime în care îmi place să mă adâncesc. Nu știu dacă există un secret al eleganței, dar știu că trebuie să existe o bună măsură în toate.
– Cum arată procesul dumneavoastră de scriere? Este mai degrabă un act spontan sau un efort disciplinat?
– Scriu spontan, când vrea poezia, nu când vreau eu. Efortul disciplinat e valabil doar pentru traduceri, dar și atunci, ca să pot începe, am nevoie de starea aceea necesară creației, pentru că și traducerea poeziei implică o stare creativă.
– Care este relația dumneavoastră cu inspirația? O căutați sau o așteptați să vină? Și cum gestionați momentele de blocaj creativ?
– În pauzele de creație, pentru că nu le pot numi blocaje, ci doar perioade în care asimilez, îmi lărgesc orizontul, citesc proză și poezie bună, s-ar putea spune că trăiesc alte vieți.
– Cât de mult din ceea ce scrieți este autobiografic? Poezia dumneavoastră oglindește realitatea sau o reinventează?
– Tot ce scriu este autobiografic, chiar și atunci când poezia este doar rezultatul imaginației, pentru că este vorba despre felul în care simt și văd lucrurile. Aristotel spunea că tot ce există în intelect a existat mai întâi în simțuri – și avea dreptate. Interacțiunea cu oamenii, lectura, filmele, teatrul, muzica, pictura, natura sunt toate piese din marele puzzle al minții mele. Un singur puzzle în care se reflectă imagini și sentimente ca într-o imensă lume a oglinzilor.
– Dacă ar fi să recomandați un volum al dumneavoastră unei persoane care nu vă cunoaște încă poezia, pe care l-ați alege și de ce?
– Le iubesc pe toate. Sunt pași ai evoluției mele. Dar dacă ar fi să recomand o carte aș spune fără ezitare: Strada mansardelor părăsite, volum apărut în anul 2024 la Editura Neuma, Cluj. De ce? Pentru că este mai apropiat de acea Marie care sunt astăzi, și, poate, mai senin.
– Credeți că arta scrisului este un dar sau un exercițiu constant? Se poate învăța să scrii poezie sau trebuie să fie ceva nativ?
– Cred că talentul fără muncă nu poate duce la rezultate notabile, și aici nu vorbesc doar despre poezie. E valabil pentru orice domeniu. Ca să fii bun în ceea ce faci trebuie să muncești, să greșești, să îți înveți lecțiile. Multă lume scrie acum poezie, sunt pline rețelele de socializare. Asta mă bucură, chiar și atunci când se scrie poezie proastă și fără strop de talent. Știți de ce? Pentru că oamenii aceia caută să se împlinească prin ceva, caută frumosul.
– Ce înseamnă succesul pentru dumneavoastră? Este măsurat în numărul de cititori, în impactul poeziei sau în altceva?
– Bună întrebare! Iată cum mă faceți să descopăr lucruri noi despre mine. Scriu din 2012, așadar, faptul au trecut treisprezece ani de la debut ar trebui să mă ajute să răspund la această întrebare. Să vedem… Cred că succesul înseamnă să te simți împlinit, iar eu mă simt. Nu știu dacă în urma mea cineva își va aminti vreo poezie pe care am scris-o sau măcar un vers, dar știu că poezia m-a ajutat să fiu un om mai bun.
– Care este visul cel mai îndrăzneț pe care îl aveți ca poetă? Și cât de aproape simțiți că sunteți de împlinirea lui?
– Cel mai îndrăzneț? Ha, ha, ha! Eu nici măcar nu am visat să ajung până aici.
Nu mi-am propus nimic, dar mă bucur nespus de călătorie. Mă simt ca într-un tren de lux cu vedere panoramică spre viață.
– Într-o lume tot mai grăbită și digitalizată, mai are poezia puterea de a schimba suflete? Cum vedeți viitorul poeziei?
– Da, mereu am crezut că poezia poate schimba lumea, dacă ne facem timp să o trăim, să o citim. Pentru mine este o îmblânzitoare de suflete. Viitorul poeziei? Nu știu cum va fi, dar știu cum este prezentul și mă bucur. Cred că marea realizare a acestei ere digitale este faptul că poezia poate ajunge cu un simplu click oriunde în lume.
– Dacă ar trebui să oferiți un sfat unei tinere poete la început de drum, care ar fi acela?
– Să citească mult, să trăiască, să contemple, să plângă, se bucure, să scrie, să șteargă și iar să scrie.