* dialog cu Raluca Vârgă-Coneac, profesor învățător pentru ciclul primar la Liceul Universității„ Alexandru Ioan Cuza”
– Cum v-a influențat propriul parcurs profesional modul în care îi inspirați pe copii să-și descopere potențialul și să-și urmeze pasiunile?
– Pentru mine, a fi învățătoare este un mod de viață, o menire primită în dar de la Dumnezeu, un privilegiu. Am simțit asta la deschiderea primului an școlar, atunci când o mânuță sfioasă s-a strecurat în palma mea căutând siguranță și încredere. Eram la rândul meu un copil cu inima cât un purice, care își croia drum în lumea adulților dorindu-mi să găsesc și eu o mână puternică în care să o strecor pe a mea. Mai târziu, în clasă, am descoperit alte mânuțe calde, alte priviri luminoase care au devenit a doua familie, acel „acasă” de la școală, locul în care fiecare dintre noi, eu, învățătoarea, și ei, copiii mei, ne-am găsit încrederea și siguranța.
Am crescut odată cu fiecare copil al meu, am învățat alături de ei lecții valoroase despre lume, despre realțiile dintre oameni, dar mai ales despre relația cu mine însămi. Am descoperit că în fiecare dintre noi se află o grădină cu flori și că doar de noi depinde să avem grijă de ea. Nu toate toate florile sunt la fel, dar fiecare are frumusețea sa unică și fiecare înflorește la timpul său. De aceea, poate că prima lecție pe care am învățat-o este cea răbdării. Am învățat să am răbdare cu copiii, dar mai ales să am răbdare cu mine, să mă descopăr și să am grijă de florile din grădina mea ca să pot dărui mai departe.
Încă învăț și acum și sunt convinsă că toate generațiile viitoare vor veni cu noi lecții. Însă ceea ce împărtășesc, la rândul meu, este că grădina sinelui se cultivă încet, cu răbdare, cu îngăduință, cu perseverență și împreună cu cei din jur.
– În ce fel vă valorificați experiența din carieră pentru a le arăta copiilor că bucuria de a munci și de a învăța poate fi o sursă de împlinire și de creștere personală?
– M-am dezvoltat ca învățătoare treptat, în tihnă, bucurându-mă de fiecare etapă. Dacă răbdarea a fost prima lecție învățată, foarte repede au urmat și celelate. Perseverența, acea abilitate de a nu renunța indiferent de piedici, alături de încredere și de determinare, s-au dovedit a fi instrumente esențiale în fiecare zi.
Cu timpul, experiența acumulată m-a ajutat să îmi dezvolt diferite metode de a-i inspira pe elevi și a le arăta că nu doar roadele muncii sunt dulci, ci și drumul parcurs până acolo este important. Fiecare pas, fiecare treaptă, fiecare reușită, dar și fiecare eșec fac parte din creștere și toate, nu doar că îmbogățesc mintea, ci și contribuie la dezvoltarea personală.
Astfel, clasa noastră este un spațiu în care fiecare copil este simte voloros și motivat să crească și să învețe, să devină mai bun în fiecare zi. Sărbătorim fiecare izbândă, invățăm din fiecare poticnire, ne ajutăm unii pe alții și ne implicăm activ în toate proiectele. Ne suntem alături pentru că învățarea se face împreună.
– Cum integrați în activitatea de zi cu zi lecțiile pe care le-ați învățat, ca învățătoare și ca femeie, pentru a le transmite copiilor o atitudine pozitivă față de viață?
– Am avut întoteauna o atitudine pozitivă față de viață, am încercat să găsesc partea frumoasă din fiecare experiență și îmi place să transmit acest lucru și copiilor. Îi provoc zilnic să găsească pozitivul din orice situație, oricât de dificilă ar fi, să își analizeze și să își exprime gândurile într-un mod constructiv, cu înțelegere și empatie. La rândul meu, mă străduiesc să îmi fac gândirea cât mai vizibilă, să îmi argumentez reacțiile și abordările pe care aleg să le adopt în diferite situații, punând accent pe oportunități și rezolvări. Consider că un mediu pozitiv creează în clasă un spațiu sigur în care elevii se simt liberi să își exprime ideile și să învețe fără teama de eșec. Pe termen lung, acest lucru va avea un impact durabil asupra dezvoltării personalității fiecăruia, pregătindu-i să înfrunte lumea cu zâmbetul pe buze.
– Ce momente din cariera dumneavoastră considerați că au fost definitorii pentru felul în care îi ghidați pe copii să-și descopere dorințele și visele?
– E așa de frumos că sunt învățătoare, încât nu mă pot gândi la un moment cheie, definitoriu pentru cariera mea. Poate primul „Ura! Am reușit!” sau poate îmbrățisările pe care le primesc în dar zilnic, vizitele sau mesajele de la copiii mei mai mari, adulți sau adolescenți, toate sunt atât de valoroase pentru mine, încât nu aș putea alege între ele. Am înțeles, în timp, că o comoară se adună încet cu răbdare, cu inima deschisă, pregătită mereu să descopăr nestemate- uneori când nici nu mă aștept.
Asta le transmit și copiilor: să întâmpine fiecare zi ca pe o oportunitate, să zâmbească, să fie deschiși, implicați, activi și să se înconjoare de familie, de prieteni, de oameni- lumină. Doar prin implicare pot să descopere ce îi pasionează, ce le place, ce nu le place: se pot afla pe ei înșiși cu calități și vulnerabilități. Așa pot crește frumos și sănătos, cu răbdare, perseverență și încredere.
– În ce măsură vă bazați pe reușitele și dificultățile întâmpinate în carieră atunci când le explicați copiilor importanța perseverenței și a dedicării?
– Atât reușitele, cât și momentele dificile fac parte din viață, fie că este vorba de cea profesională sau personală. Consider că, mai important decât existența acestora, este felul în care ne raportăm la ele și pașii pe care alegem să îi facem mai departe. Fiecare provocare aduce cu sine o lecție, iar fiecare succes este rezultatul unei călătorii presărate cu efort, perseverență și învățare.
Le povestesc copiilor despre izbânzile mele, dar în egală măsură și despre obstacolele întâlnite pe drum. Îi învăț că, dincolo de rezultate, ceea ce contează cu adevărat sunt emoțiile trăite – bucuria unui obiectiv atins, mâhnirea unui eșec, dar mai ales puterea de a merge mai departe. Încerc să le insuflu curajul de a nu renunța, de a înfrunta dificultățile cu încredere și de a vedea în fiecare provocare o oportunitate de creștere.
Marile descoperiri se fac cu pași mici, dar siguri. Este nevoie de hotărâre, de rigoare, de reziliență, de încredere și de răbdare. Și, mai presus de toate, este nevoie de timp – timp pentru a învăța, a experimenta, a greși și a progresa. Pentru că, în cele din urmă, ceea ce contează nu este doar destinația, ci și drumul parcurs până acolo.
– Cum reușiți să le arătați copiilor că a fi femeie implică atât împlinire profesională, cât și îngrijire de sine și bucurie autentică?
– Aleg să le arăt că munca și pasiunea merg mână în mână, că dedicarea nu exclude echilibrul și că îngrijirea de sine nu este un moft, ci un mod de a prețui viața. Am învățat încă de mică de la părinții mei să întâmpin fiecare zi cu un zâmbet de recunoștință. Darul cel mai de preț pe care l-am primit de acasă este bucuria de a fi îmbogățită prin prezența celor dragi. Nu pot fi ceea ce sunt fără ceea ce mă înconjoară, fără oamenii care mă înconjoară.
Așa că, într-un mod cât se poate de natural, sărbătorim fiecare dimineață cu câte o îmbrățișare caldă și cu un zâmbet luminos. Le vorbesc copiilor despre vise și curaj, despre perseverență și frumusețea de a fi autentic. Le arăt că munca nu este o povară, ci o expresie a cine suntem, că succesul adevărat nu se măsoară doar în realizări, ci și în bucuria pe care o aducem celor din jur. În același timp, îi învăț că este esențial să ne acordăm timp pentru noi, pentru momente de liniște, de reflecție, pentru mici bucurii care ne fac sufletul să zâmbească.
A fi femeie înseamnă să îmbrățișezi viața cu toată frumusețea ei, să știi să oferi și să primești, să muncești cu pasiune și să te bucuri cu inima deschisă. Și, mai presus de toate, să trăiești fiecare zi cu iubire – pentru tine, pentru cei dragi, pentru tot ceea ce te înconjoară.
– Ce tehnici sau strategii folosiți pentru a vă menține echilibrul între cariera de învățătoare și viața personală, astfel încât să fiți un exemplu de armonie pentru copii?
– Pentru a-mi menține echilibrul între cariera de învățătoare și viața personală, aleg conștient să trăiesc fiecare zi cu organizare, răbdare și iubire. Îmi structurez timpul astfel încât să mă pot dedica atât elevilor mei, cât și familiei, fără ca vreuna dintre aceste părți esențiale ale vieții mele să fie neglijată.
Învăț zi de zi că echilibrul nu înseamnă perfecțiune, ci flexibilitate. Îmi planific lecțiile cu grijă, dar las loc și spontaneității, bucuriei de a descoperi împreună cu cei mici. La fel, în viața de acasă, creez momente de liniște și conectare – o cină împreună, o plimbare sub cerul liber, o conversație sinceră despre cum ne-a fost ziua.
Îmi găsesc energia în lucrurile simple: într-o carte bună, într-o ceașcă de ceai savurată în tihnă, într-o îmbrățișare primită dimineața. Învăț copiii că un suflet echilibrat este un suflet care știe să dăruiască, dar și să se îngrijească pe sine. Prin fiecare gest, prin fiecare alegere, le arăt că armonia nu este un ideal îndepărtat, ci un mod de a trăi frumos, zi după zi.
– Cum le vorbiți copiilor despre rolul pe care l-au jucat propriile dorințe și visuri în evoluția dumneavoastră profesională, încurajându-i să-și urmeze aspirațiile?
– Le vorbesc copiilor despre visurile mele cu sinceritate și căldură, pentru că știu cât de important este să creadă în propriile lor aspirații. Le povestesc cum mi-am descoperit treptat vocația, cum s-a dezvoltat visul meu de a fi învățătoare și rolul esențial pe care l-au avut părinții în drumul meu. Le spun că fiecare pas a fost ghidat de dorința mea profundă de a-i ajuta pe ceilalți să descopere frumusețea învățării. Îi încurajez să-și asculte inima, să își descopere pasiunile și să creadă în ele, indiferent cât de îndrăznețe ar părea. Le explic că orice vis poate deveni realitate prin muncă, răbdare și perseverență, dar mai ales prin curajul de a nu renunța atunci când apar obstacole.
Prin exemplul meu, le arăt că visurile nu sunt doar niște dorințe îndepărtate, ci lumini călăuzitoare care ne arată calea. Le spun că fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, și că lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis și cu încredere în propriile visuri.
– În ce mod considerați că susținerea emoțională și încrederea reciprocă dintre dumneavoastră și copii contribuie la formarea unei comunități de învățare solidare?
-Ne place să spuneam, atunci când intrăm dimineața în clasă, că am ajuns acasă la școală. Spațiul pe care l-am creat între cei patru pereți ne oferă siguranță și încredere pentru că aici printre pupitre și dulapuri se ascunde spiridușul Împreună.
”Împreună” este un spiriduș simpatic, ghiduș, un prieten bun pe care te poți baza, dar care are nevoie de atenție și companie pentru că, altfel, poate dispărea. Uneori e tare greu de găsit pentru că nu are un loc preferat; nu îi place să se ascundă în dulap, nici în pupitru, nici în vestiar, nu stă pe bancă și nici nu se cațără în copaci. Alteori apare din senin și ne aduce zâmbetul pe buze, nu îl vedem întotdeauna, dar știm că e acolo pentru că el ne oferă veselia, optimismul și curajul.
E o modalitate mai jucăușă prin care am ales să le vorbesc copiilor despre importanța susținerii reciproce și a încrederii. Spiridușul „Împreună” nu poate fi văzut, dar prezența lui se simte în fiecare gest frumos, în fiecare privire prietenoasă și în fiecare mână întinsă spre ajutor. El apare atunci când lucrăm cot la cot, când ne ascultăm unii pe alții, când ne bucurăm sincer de reușitele fiecăruia și când, la nevoie, știm să fim acolo unii pentru ceilalți.
Când cineva întâmpină o dificultate, spiridușul „Împreună” ne șoptește să avem răbdare și să oferim sprijin, nu judecată. Când cineva reușește ceva minunat, el ne învață să aplaudăm din inimă, fără invidie, ci cu bucurie autentică. Și, mai ales, atunci când greșim, el ne amintește că nu suntem singuri și că fiecare poticnire este doar un pas spre a deveni mai buni.
Așa clasa noastră devine o comunitate adevărată, unde fiecare copil simte că are un loc al său, că este valoros și că poate avea încredere în cei din jur. Spiridușul „Împreună” ne aduce aproape și ne arată că învățarea nu este doar despre materii și lecții, ci și despre suflete care cresc împreună, zi de zi.
– Care sunt valorile și principiile cheie pe care vă doriți să le transmită cariera dumneavoastră, astfel încât copiii să devină adulți împliniți, puternici și bucuroși de viața pe care și-o construiesc?
– Prin tot ceea ce fac, îmi doresc să le transmit copiilor valori care să le fie far călăuzitor în drumul lor spre maturitate. Cred în bunătate, în respect și în puterea cuvintelor rostite cu grijă. Îi învăț că fiecare gest de generozitate contează și că lumea devine mai frumoasă atunci când alegem să fim blânzi unii cu alții.
Perseverența este o altă lecție importantă. Le arăt că reușita nu vine întotdeauna ușor, dar că fiecare obstacol depășit îi face mai puternici. Îi încurajez să își urmeze visurile cu încredere, să nu se teamă de eșec și să vadă în fiecare greșeală o oportunitate de creștere.
Învățarea cu bucurie este, de asemenea, un principiu esențial. Încerc să le arăt că descoperirea cunoașterii poate fi fascinantă, că fiecare zi aduce ceva nou și că drumul e la fel de valoros ca și destinația. Îi încurajez să fie curioși, să pună întrebări, să exploreze și să își păstreze entuziasmul pentru lume și pentru oameni.
Mai presus de toate, îmi doresc să devină adulți împliniți, conștienți de valoarea lor și capabili să creeze în jurul lor armonie, echilibru și iubire. Pentru că, dincolo de lecții și materii, adevărata învățare este cea care ne face mai buni, mai încrezători și mai bucuroși de viața pe care o construim pas cu pas.
A consemnat Maura ANGHEL