Nu este un secret că, odată cu înaintarea în vârstă, talia tinde să se lărgească, dar problema nu se rezumă doar la aspectul estetic. Grăsimea abdominală accelerează procesul de îmbătrânire, încetinește metabolismul și crește riscul de diabet, boli cardiovasculare și alte afecțiuni cronice. Deși transformarea unui abdomen tonifiat într-unul mai moale odată cu vârsta este un fenomen bine cunoscut, mecanismele precise din spatele acestuia nu erau pe deplin înțelese.
Cercetări recente desfășurate de una dintre cele mai mari organizații de cercetare și tratament oncologic și al diabetului din Statele Unite au identificat cauza celulară a acumulării de grăsime abdominală asociate cu îmbătrânirea. Studiul, publicat în revista Science, aduce noi perspective asupra motivelor pentru care zona taliei se lărgește odată cu înaintarea în vârstă și propune o posibilă țintă terapeutică pentru prevenirea acestei modificări și prelungirea vieții sănătoase.
S-a observat că, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, pierd masă musculară și acumulează grăsime corporală, chiar dacă greutatea totală rămâne relativ constantă. Îmbătrânirea declanșează apariția unui nou tip de celule stem adulte și stimulează producerea masivă de noi celule adipoase, în special în zona abdominală.
Într-o serie de experimente pe șoareci, validate ulterior pe celule umane, cercetătorii au studiat țesutul adipos alb (WAT), responsabil pentru creșterea în greutate asociată vârstei. Deși se știa că celulele adipoase își măresc volumul odată cu vârsta, a apărut ipoteza că acest țesut s-ar putea extinde și prin generarea de noi celule grase, ceea ce ar însemna un potențial practic nelimitat de creștere.
Pentru a testa această ipoteză, au fost investigate celulele progenitoare de adipocite (APC), un tip de celule stem din WAT. Atunci când APC-uri de la șoareci bătrâni au fost transplantate la șoareci tineri, acestea au generat rapid un număr mare de noi celule adipoase. În schimb, transplantarea APC-urilor de la șoareci tineri la șoareci bătrâni nu a determinat formarea unui număr semnificativ de celule grase. Aceste rezultate au arătat că APC-urile provenite de la organisme îmbătrânite sunt capabile să producă noi celule de grăsime în mod independent, indiferent de vârsta gazdei.
Prin secvențierea ARN-ului la nivel unicelular, s-a constatat că, în timp ce APC-urile rămân relativ inactive la șoarecii tineri, ele devin extrem de active la vârsta mijlocie, contribuind astfel la producerea masivă de noi celule adipoase.
În timp ce capacitatea de multiplicare a majorității celulelor stem adulte scade odată cu vârsta, APC-urile par să urmeze un comportament opus, îmbătrânirea activându-le și stimulându-le capacitatea de a forma și răspândi noi celule de grăsime. Aceste descoperiri constituie prima dovadă clară că lărgirea abdomenului odată cu vârsta se datorează în mare parte acestei producții accelerate.
Îmbătrânirea determină, de asemenea, transformarea APC-urilor într-un nou tip de celule stem, denumite preadipocite angajate, specifice vârstei (CP-A). Aceste celule, care apar la vârsta mijlocie, au o activitate intensă de producere a noilor celule adipoase, explicând astfel de ce șoarecii mai în vârstă acumulează mai multă grăsime.
Un factor esențial pentru multiplicarea și transformarea acestor CP-A în celule adipoase este calea de semnalizare numită receptorul inhibitor al leucemiei (LIFR). La șoarecii tineri, producerea grăsimii nu depinde de acest semnal, însă la șoarecii mai în vârstă, semnalizarea prin LIFR devine crucială. Cercetătorii au stabilit că această cale de semnalizare are un rol cheie în activarea CP-A-urilor, favorizând formarea grăsimii abdominale odată cu înaintarea în vârstă.
Extinzând studiul la țesut uman, folosind tehnologia de secvențiere ARN la nivel unicelular, echipa a identificat aceleași tipuri de celule CP-A în probe de țesut prelevate de la persoane de vârste diferite. S-a observat că numărul acestor celule crește semnificativ la vârsta mijlocie și că ele au o capacitate ridicată de a genera noi celule adipoase.
Aceste rezultate subliniază importanța controlării formării de noi celule de grăsime pentru a combate obezitatea legată de îmbătrânire. Înțelegerea mecanismelor prin care CP-A-urile contribuie la tulburările metabolice și modul în care ele apar odată cu vârsta ar putea duce la dezvoltarea unor noi soluții medicale pentru reducerea grăsimii abdominale și îmbunătățirea sănătății și longevității.
Cercetările viitoare vor avea ca scop monitorizarea CP-A-urilor în modelele animale, observarea comportamentului lor în țesuturile umane și elaborarea unor strategii terapeutice pentru eliminarea sau blocarea acestor celule, prevenind astfel acumularea excesivă de grăsime la vârsta adultă.