O șansă reală pentru copiii bolnavi din România. Intervenții de chirurgie robotică complet gratuite, în spitalele Medicover din Cluj și Oradea, până la 30 septembrie

Într-un sistem medical în care performanța este deseori inaccesibilă celor care au cea mai mare nevoie de ea, o veste bună vine să schimbe destine: copiii și tinerii din familii fără posibilități financiare pot beneficia GRATUIT de intervenții de chirurgie robotică în două dintre cele mai performante spitale din România – Spitalul Medicover Cluj și Spitalul Medicover Pelican Oradea.

Programul național caritabil, disponibil până la 30 septembrie, se adresează pacienților cu vârsta de până la 30 de ani care au nevoie de intervenții din domeniile: chirurgie generală, chirurgie pediatrică, urologie sau ginecologie. Este o inițiativă menită să reducă inegalitățile dramatice din accesul la servicii medicale de înaltă performanță și să aducă șansa la vindecare în rândul celor mai vulnerabili.

Chirurgia robotică, una dintre cele mai avansate și sigure metode de intervenție chirurgicală, oferă recuperare rapidă, riscuri minime de complicații și o precizie imposibil de atins prin metodele clasice. Însă costurile ridicate au făcut ca accesul la această tehnologie să fie, de cele mai multe ori, un privilegiu. Tocmai de aceea, Medicover a decis să deschidă acest program gratuit pentru pacienții tineri care provin din medii sociale defavorizate.

„Este o oportunitate care poate schimba vieți. Este un gest de responsabilitate medicală și socială”, spun medicii coordonatori ai programului. Până acum, nouă copii au fost deja operați cu succes, printre care și o fetiță diagnosticată cu o formă severă de cancer renal, care a suferit o intervenție complexă de extirpare a rinichiului și a ganglionilor. Alți pacienți tratați au avut hernii, varicocel, tumori renale și chisturi splenice – afecțiuni care, netratate la timp și corect, pot duce la complicații grave.

Programul este activ la nivel național. Nu contează din ce județ provine pacientul. Familiile care au copii sau tineri ce pot avea nevoie de intervenție robotică sunt încurajate să sune la call-center-ul Medicover, să programeze o consultație, iar după evaluarea medicului specialist, dacă se confirmă indicația chirurgicală, pacientul este inclus fără niciun cost în program.

Este un apel la solidaritate, dar și un exemplu clar că medicina poate fi empatică, eficientă și accesibilă, dacă există voință. Acest program înseamnă nu doar chirurgie de top, ci și speranță de viață pentru cei care altfel nu ar avea nicio șansă.