Cel mai mare dar primit de om este trupul său. O arhitectură vie, lucrată cu o precizie pe care nicio minte omenească nu o poate cuprinde pe deplin. El respiră, se regenerează, poartă sufletul prin lume fără să ceară altceva decât iubire și respect. Chiar și atunci când e uitat sau neglijat, trupul continuă să-și urmeze rostul, în misiunea pentru care a fost creat.
Trupul mereu ne vorbește, dar noi îl auzim rareori. De cele mai multe ori îl ascultăm abia când boala își face simțită prezența, și chiar atunci nu știm să-i înțelegem limbajul. Îi cerem tăcere, în loc să-l primim ca pe un prieten care ne avertizează și ne arată calea întoarcerii spre echilibru.
Dar, când pașii se abat și atenția slăbește, când obiceiurile grele apasă, apar fisuri în această lucrare mare. Și atunci se spune adesea că pedeapsa vine de Sus. Adevărul este mai simplu și mai blând: nu Cerul pedepsește, ci omul se rănește singur prin neștiință, prin neglijență, prin lene.
Dacă trupul ar fi oglindit într-o apă de cer, ce chip s-ar întoarce spre noi? Ar fi lumină și armonie sau umbra uitării și a poverii? Căci legea rămâne aceeași dintru începuturi: ceea ce este Sus este și Jos. A o înțelege înseamnă a trăi în pace și sănătate, cu sufletul liniștit.
Sănătatea nu înseamnă doar absența durerii, ci și prezența bucuriei. Ea se înalță din frumusețile care fac inima să tresalte: din cântecul unei viori, din pașii unui dans care dezleagă stângăciile, din paginile unei cărți care luminează, din privitul unui tablou care ne tulbură frumos, din parfumul dimineții ori din atingerea caldă a unei mâini. Toate sunt hrană nevăzută, fără de care sufletul rămâne flămând chiar și la mesele cele mai bogate.
Dar hrana trupului rămâne temelia. Ea poate întări sau poate otrăvi. Mâncarea neatinsă, lăsată curată de mâna pământului și a omului gospodar, hrănește și dă putere. În schimb, mâncarea prefăcută, încărcată de aditivi și practici comerciale fără suflet, slăbește răbdarea trupului și umbrește viața.
Starea de bine nu se cumpără și nu se negociază. Ea se cultivă prin post, prin apă curată, prin hrană simplă și curată, neatinsă de gânduri sau practici otrăvite. De aceea, e bine să fim atenți la ce așezăm în farfurie. Poate ar fi timpul să privim mai puțin spre rafturile lucioase ale supermarketurilor și mai mult spre câmpuri, gospodării, grădini și micile afaceri de lângă noi, acolo unde lângă POS se mai află și o icoană. Acolo unde munca mâinilor și lumina soarelui dau rodul curat al pământului.
Alături de hrană, și la gânduri trebuie să privim. Ele pot hrăni sau pot otrăvi mintea, iar din minte curge în trup fie taina sănătății, fie povara bolii. Totul se învârte în acest cerc al atenției. Gândurile pot fi izvoare limpezi, care întăresc mintea și limpezesc trupul sau pot fi picături amare care otrăvesc. Din ele izvorăște taina sănătății ori povara bolii. Totul se leagă într-un cerc tăcut, în care primul păzitor este chiar omul.
Cu câtă atenție și tandrețe este onorat acest templu viu, cu atâta frumusețe și bucurie se întoarce. Și cea mai mare dintre răsplate rămâne sănătatea – nu doar a trupului, ci și a inimii care știe să se bucure, să tresalte, să iubească. În fiecare dimineață, când lumina se așază blând peste lume, se simte un sărut tăcut al Cerului; și e de-ajuns să-l primim cu recunoștință, cu liniște și cu sufletul deschis.
Gândurile au fost așternute pe hârtia virtuală în urma Taberei de post organizate de către Nicolae Hulpoi și Cristian Manea, doi Maeștri ai motivării personale. Reverențe!