Premiat de UNITER și Uniunea Scriitorilor, Andrei Măjeri rămâne un regizor al riscului, al febrei creatoare și al libertății asumate. Fascinat de dinamica grupurilor și de energia personajelor feminine, își construiește spectacolele din urgențe interioare, cu umor și confruntări directe cu prezentul. Colaborarea cu dramaturga Alexandra Felseghi a dat naștere piesei „Pădurea asumaților”, spectacol adus la Festivalul Internațional de Teatru Pentru Publicul Tânăr Iași (FITPT) de Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, care va închide ediția din acest an a apreciatului eveniment. Am stat de vorbă cu Andrei Măjeri despre teatru, scenă, creație și creativitate, dar și despre bucuria de a fi între oameni.
– Ai câștigat Premiul UNITER pentru cea mai bună regie și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie – ce înseamnă pentru tine validarea instituțională într-un teatru pe care îl definești prin transgresiune și risc?
– Validarea din partea spectatorilor începe să mă intereseze mai mult decât cea din partea breslei sau a instituțiilor. În anii din urmă am câștigat cam toate premiile teatrului românesc, am făcut parte din cele mai importante jurii și am fost invitat la mai toate festivalurile. Acum, caut echilibrul dintre viața mea privată și obsesia actuală, teatrul.
– De la Euripide și Lorca la Rodrigo García și Blaga – cum se construiește, în timp, „biblioteca ta regizorală” și ce criteriu îți dictează următorul text pe care îl montezi?
– Sunt atent la fluidele senzoriale din jurul meu, la vocea străzii și la nevoile acute de reprezentare. Următorul spectacol e mereu o „mâncărime”, o urgență de neamânat. Poate că fusese în mine mereu, ca un virus latent. Mereu repetițiile sunt o perioadă de imunitate scăzută, iar premierele o febră.
– Ai un doctorat despre colectivități și corpul comun. Cum ți-a influențat această cercetare felul în care gândești azi actorii pe scenă ca organism viu, nu ca indivizi izolați?
– Grupurile și comportamentele lor diverse m-au fascinat mereu. Permanentele renegocieri ale dinamicilor de lucru sunt, sper, îmbogățite și de cercetarea mea doctorală. Cred că știu să anticipez, de cele mai multe ori, reacții și dinamici grupale. Personajul colectiv e dezideratul meu major. Stingerea orgoliilor în mulțime. O mulțime care scandează!
– Ești prezent atât în teatre naționale, cât și în cele independente sau locale. Ce schimbă pentru tine contextul instituțional – libertatea artistică, raportul cu publicul sau felul în care îți asumi riscul scenic?
– În afară de limitele producției și lucrul cu trupe permanente versus actorii freelance, nu văd mari diferențe. Cred că sunt la fel de „liber”. Riscul e o permanență pe care încerc s-o ignor. Altfel, m-ar inhiba greutatea sa. Nu risc nimic „programat”.
– „Exploziv” a fost întâlnirea ta anterioară cu FITPTI. Cum simți acum revenirea cu „Pădurea asumaților”? Ce legătură personală ai tu, ca regizor, cu acest festival?
– Din păcate, nici atunci n-am putut ajunge și nici anul acesta nu voi putea. Recunosc, cred că Iașul nu și-a exprimat încă interesul real față de arta mea. Surprinzător, pentru că am montat patru spectacole la Botoșani și unul la Suceava. Niciunul nu a fost invitat la vreun festival din Iași, deși erau tematic variate. Sper ca prin prezența de anul acesta cu „Pădurea asumaților” să se spargă gheața.
– „Pădurea asumaților” aduce în scenă o confruntare între tabere, ritualuri și imposturi – cât e aici dramaturga Alexandra Felseghi, cât e regizorul Andrei Măjeri și cât e lumea în care trăim?
– Dintre colaborările cu Alexandra, aceasta a fost propunerea sa. Titlul îmi aparține. Am o dinamică excelentă cu cea pe care o consider cea mai puternică voce a dramaturgiei românești actuale. În spectacole, se regăsește foarte mult din umorul nostru nedisimulat, nefiltrat și necenzurat. Râdem mult împreună.
– De-a lungul timpului ai ridicat în prim-plan personaje feminine puternice. Ce înseamnă pentru tine acest tip de energie scenică și cum se raportează la universul tău artistic?
– Cred în artistele noastre de teatru, mă interesează coliziunile creative posibile cu universurile lor. Învăț mereu. Spectacolele făcute doar cu actrițe sunt în topul meu personal. Toate au fost și foarte curajoase.
– Ca dramaturg, ai deja texte montate și premiate. Cum negociază în tine dramaturgul și regizorul spațiul creației – e mai mult o alianță sau o tensiune continuă?
– Autorul dramatic e cultura starter de pe fundul oalei. Regizorul e iaurtul.
Sunt regizor ca meserie și autor dramatic în timpul liber.
– Stilul tău e adesea descris ca „provocator”, cu schimbări bruște de convenție. Ce te provoacă pe tine astăzi, după mai bine de un deceniu de montări?
– Mă provoacă nedreptățile din societate, iar în egală măsură mă provoacă bucuria de a repeta. Sunt un hedonist interesat de problemele lumii actuale. Un paradox.
– Dacă ai privi cariera ta ca pe un spectacol în mai multe acte, unde crezi că te afli acum?
– Înainte de pauză.
„Pădurea asumaților este o comedie ancorată extrem în contemporan. E un spectacol despre oameni care se cred dumnezei, dar și despre alții care au nevoie de idoli în stare să le ofere pe tavă soluții la problemele complicate ale vieții. Falsele «plase de siguranță», cu nenumărate tabere de masculinizare sau feminizare, în care lideri toxici par să dețină în mod suspect răspunsuri la orice întrebare, devin periculoase atunci când ei își arogă poziția de salvatori. De-a lungul timpului, au existat personaje care au jucat roluri de vraci, deținători de «leacuri miraculoase» împotriva tuturor neplăcerilor vieții. Fascinația pe care au creat-o în jurul lor s-a construit întotdeauna pe nesiguranțele, vulnerabilitățile și fricile celorlalți. În zilele noastre, însă, fenomenul imposturii s-a amplificat masiv din cauza rețelelor de socializare, care promovează științe fake și conspirații opace la orice argumente logice. Spectacolul deschide dialogul cu spectatorii despre ce-ar putea să fie viitorul imediat apropiat doar dacă nu vom fi atenți” — Alexandra Felseghi & Andrei Măjeri
Spectacolul „Pădurea asumaților” va încheia Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. Regia este semnată de Andrei Măjeri, după un text de Alexandra Felseghi. Scenografia aparține Sabinei Reus, coregrafia lui Alice Veliche. Compozitor este Magor Bocsárdi, light designer — Sabina Reus, iar asistent de regie, Cezara Ojog. Din distribuție fac parte Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teișanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru.