– Ruxandra, atunci când ai fondat Twinkle Star, nu ai ridicat doar o afacere, ci un ideal – acela de a aduce lumina învățării acolo unde curajul părea pierdut. Cum ai reușit să transformi un vis clar într-un spațiu care astăzi inspiră, formează și unește?
– Mi-am dorit să arăt întregii lumi că lucrurile mărețe nu țin cont de vârstă sau de înălțime și că ființele acestea mici, numite copii, pot obţine rezultate excepţionale. Predam la grădiniţe şi, când grupa mea a ajuns la pregătitoare, am simţit că pot face mai mult pentru ei. Am căutat concursuri de limba engleză, întâi locale, apoi naţionale — dar nu exista absolut nimic pentru preşcolari.
Atunci am descoperit examenele Cambridge şi, fără să stau prea mult pe gânduri, am început să-i pregătesc. Aşa am creat primele materiale de lucru, adaptate nevoilor lor. Cei 14 copii din prima serie au dat examenul Cambridge şi l-au luat — a fost atunci o premieră naţională, poate chiar internaţională.
De acolo a început totul: materialele adunate s-au transformat în proceduri, iar procedurile au devenit metoda Twinkle Star, pe care am continuat să o perfecţionez în timp, cu ajutorul echipei pe care am reușit s-o formez. În acest moment, există filiale în Iași, Botoșani, Suceava, București, Cluj și peste 6000 de cursanți.
– Lucrezi zi de zi cu oameni din vârste, culturi și universuri diferite. Ce te atinge mai adânc – mirarea copilului care descoperă primele cuvinte sau emoția adultului care, după ani, îndrăznește să creadă că poate?
– Pentru mine este un adevărat miracol când un copil descoperă că poate fi independent. Când se chinuie să facă bine și poate nu îi iese din prima, ci ia radiera și mai încearcă, apoi primește un indiciu și își dă seama – își dă seama că poate, că știe, că a înțeles – și inima sa se face mare și are o sclipire în ochi: a reușit.
Adulții care sunt la un nivel începător, în general, au multe temeri legate de „ce vor spune colegii”, însă, odată ajunși în sala de clasă, descoperă că fiecare se confruntă cu aceleași gânduri, aceeași inhibiție de a nu greși – și, pornind tocmai de la acest punct comun, se formează grupul.
– Trăim într-o lume grăbită, unde vorbele se aruncă mai repede decât privirile. În acest zgomot, ce mai înseamnă pentru tine a ști să vorbești cu adevărat?
– La fel de importantă precum transmiterea unui mesaj este și ascultarea activă. Să știi să asculți nu ca să găsești un moment să-l întrerupi pe celălalt, ci să-l asculți ca să-l înțelegi, să-l descoperi și să știi să creezi o legătură — iar limba engleză este doar un alt mijloc prin care poți face asta.
Nu e vorba doar despre gramatică sau pronunție corectă, ci despre curajul de a te face înțeles și disponibilitatea de a-l înțelege pe celălalt. Vorbitul într-o limbă străină te obligă să fii atent, prezent, să cauți sensul dincolo de cuvinte.
Într-o lume care se grăbește să răspundă, cred că adevărata comunicare, fie ea în română sau în engleză, înseamnă să vorbești cu empatie și să asculți cu inimă deschisă — limba devine punte, nu barieră.
– Limbile străine sunt punți între lumi. Ai fost martora vreunui moment în care o limbă nouă a vindecat o rană, a unit două inimi sau a redat unui om puterea de a se privi cu blândețe?
– Avem câțiva cursanți care nu lipsesc niciodată, care, indiferent de vreme, vin; pe care îi vezi că poate nu se simt prea bine, însă au ales să participe la curs. Sunt persoane în vârstă, nu mai lucrează, sigur nu o fac pentru un job mai bun — și atunci ne-am întrebat… de ce oare?
Ei bine, ceea ce au în comun aceste persoane este că ai lor copii sunt plecați, de ani buni, au o altă viață acum, o altă cultură, iar nepoții… nu știu româna, pentru că nu au planuri de a se întoarce. Astfel, bunicii, ființe care țin enorm la legătura familială, învață o nouă limbă, total străină lor, pentru a se apropia de cei mici.
Binele este o limbă pe înțelesul tuturor. A fost o perioadă în care am găzduit efectiv, în cadrul centrului nostru, mame și copii din Ucraina care s-au refugiat la Iași. Am apelat și la sprijinul unor persoane care știau limba ucraineană sau rusă și am gândit activități care să îi ajute, care le-au deschis orizontul spre cunoașterea limbii engleze, dar și a limbii române.
Comunitatea care s-a creat în cadrul centrului nostru lingvistic — vorbim atât de profesori, cât și de părinți și de parteneri care ni s-au alăturat — a încercat să caute soluții rapide pentru a face tranziția un pic mai lină pentru copiii ale căror destine au fost schimbate iremediabil de război.
Pentru că vorbim de momente neprevăzute, de reală criză, credem că am adus o mică rază de speranță și în pandemie, când am organizat o campanie națională de donare de plasmă convalescentă pentru bolnavii de Covid-19 și ateliere de limbă engleză cu participare gratuită pentru copiii cadrelor medicale – părinții petreceau foarte mult timp în spital, din pricina numărului mare de cazuri și a gravității situației.
– Twinkle Star poartă un nume de poveste. Dacă ar fi o ființă vie, cum ai descrie-o: un copil care se miră, un profesor care învață odată cu elevul sau o stea care luminează discret, de departe, dar sigur?
– Este, cred, puțin din toate acestea. Uneori e copilul, alteori profesorul care învață alături de ceilalți — dar întotdeauna aduce o lumină caldă, care luminează discret și ghidează.
De-a lungul timpului, s-a format o adevărată constelație din oameni, emoții, visuri și pași care, împreună, aduc încredere și contribuie la un viitor mai bun în educație. Fiecare copil, fiecare profesor și fiecare părinte care ni se alătură adaugă o nouă stea în poveste.
Nu e doar un nume de poveste, ci o poveste vie, care se scrie în fiecare zi prin zâmbete, curaj și bucuria de a dărui încredere.
– În toți acești ani, ai fost martora a mii de povești de învățare. Care a fost clipa cea mai frumoasă, cea care ți-a atins sufletul și ți-a amintit că meseria ta e, de fapt, o formă de iubire pusă în cuvinte?
– Îmi aduc aminte când am văzut un email de notificare că s-au afișat rezultatele la examenul Cambridge. L-am deschis cu aceeași emoție ca întotdeauna. Mare mi-a fost surpriza la primul nivel, Pre-A1 Starters, că o fetiță luase un punctaj mic, care nu era în concordanță cu evaluările de la clasă.
Am discutat cu profesorul și mi-a confirmat punctajele de pe parcursul anului școlar. Am întors situația pe toate părțile – la nivelul acesta, răspunsurile nu trebuie transcrise, nu aveam o explicație logică.
Cursanții noștri au garanția rezultatului și astfel s-a discutat cu familia. Au mai fost câteva teste ca să ne asigurăm că totul este în regulă și am reinscris copilul la examen. După cinci săptămâni de gânduri, a venit noul rezultat: a luat maxim și ne-a confirmat că, uneori, și copiii au zile proaste, la fel ca și noi, adulții.
Uneori cauzele nu sunt raționale, uneori există alte lucruri care îi macină, însă rolul nostru este de a-i susține necondiționat și de a-i învăța să nu abandoneze, să lupte pentru ceea ce își doresc și să aibă curajul de a reîncerca.
– Dincolo de antreprenoriat și de lumea educației, cine este Ruxandra Bucevschi? Ce valori te definesc, ce visuri te cheamă și ce te face, în adâncul tău, să rămâi mereu o elevă a vieții?
– Responsabilitate și asumare față de misiunea mea: îmi doresc să schimb mentalitatea asupra învățării, astfel încât copiii să dezvolte o atitudine de lifelong learning – deschiși, curioși și încrezători în propriul potențial, nu pentru că sunt forțați de părinți sau cadre didactice, ci pentru că așa simt ei. Aceasta să devină dorința lor.
– Ai ales să faci parte din OFA – o comunitate de femei care inspiră și se sprijină reciproc. Ce înseamnă pentru tine această apartenență și cum ți se pare că sună, în armonie, limba universală a solidarității feminine?
– Cred că împreună nu e doar mai ușor, ci și mai frumos. Sunt atât de multe situații când te ajută să știi că a mai trecut și altcineva prin experiențe similare și a reușit să le depășească. Este o comunitate unde găsești sprijin.
Nu în ultimul rând, este vorba și de a întoarce susținerea pe care alții ți-au oferit-o în momente-cheie.