În Iași, sunt locuri care nu se văd, dar se aud. Locuri în care orașul respiră diferit. Printre ele, de 31 de ani, există Radio HIT. O frecvență, dar și o obișnuință. O voce care te prinde din mers, din semafor, din cafeaua aburindă, din graba spre birou. Și o spun simplu, fără dizolvări poetice:
„Aici, Radio HIT! 31 de ani! Zi de zi. Libertate. Echilibru. Creativitate. Pasiune. Comunitate. Știm că nu suntem perfecți, dar încercăm”. Un mesaj direct, aproape ca o strângere de mână: nu promitem stele, dar rămânem prezenți. Iar prezența e deja jumătate din drum.
Pe 94.9 FM, s-au legat obiceiuri. S-au prins în memorie jingle-uri, au rămas în minte replici spuse între două știri, a rămas ritmul playlist-urilor care au trecut prin toate verile și toate iernile.
„Suntem pe 94.9 pentru ca dumneavoastră să fiți informați și să fredonați muzică în mașină. Suntem pe 94.9 pentru a da plusvaloare afacerilor locale. Suntem pe 94.9 pentru dumneavoastră.” Un radio nu se măsoară în aparatură. Se măsoară în impactul liniștit pe care îl are asupra unei comunități. Și, mai ales, într-o echipă.
Oamenii din radio și pasiunea lor, profesionalismul lor, creativitatea lor au făcut posibilă această poveste.
Unii au trecut pe aici ca printr-o școală a respirației dintre cuvinte.
Alții au rămas, pentru că „Să lucrezi la HIT creează dependență. A fi HIT face parte din ADN toată viața.”
Există butoane care deschid de toate: uși de bloc, porți de garaj, spații pentru CD la laptop, cluburi din orașe unde nu ne știe nimeni. Dar există și butonul care îți deschide ziua, la Radio HIT, pe 94.9 FM.
31 de ani. Suficient cât să se nască, să crească și să se întoarcă o generație întreagă.
Suficient cât să se transforme un post de radio în reper.