* la Iași, lunea de după Duminica Tomii aduce una dintre cele mai puternice imagini ale primăverii religioase: cimitire pline, lumânări aprinse, ouă roșii, pască și pomeni împărțite pentru sufletul celor morți * Paștele Blajinilor, sărbătorit astăzi, păstrează nu doar un ritual creștin al pomenirii, ci și o veche mitologie populară despre blajini, rohmani, Apa Sâmbetei și cojile de ouă trimise pe apă, ca vestea Învierii să ajungă și în lumea de dincolo
Paștele Blajinilor, celebrat în a zoua luni după sărbătoarea Învierii, nu este o simplă zi din calendar. Este momentul în care cimitirele se umplu de familii venite să îngrijească morminte, să aprindă lumânări și să împartă ouă roșii, cozonac, pască și colivă. În Moldova, această sărbătoare are o forță specială, fiind una dintre cele mai vii forme de legătură dintre credința în Înviere și memoria celor plecați.
Rohmanii, oamenii dintre ape
Dincolo de ritualul creștin al pomenirii morților, Paștele Blajinilor poartă și un strat vechi de legendă populară. În folclorul românesc, blajinii sunt descriși ca ființe bune, blânde, incapabile să facă rău, care trăiesc departe de lumea văzută. Ei mai sunt numiți și rohmani, iar în unele variante apar ca un neam de oameni drepți, în altele ca ființe mitice aflate la hotarul dintre lumea noastră și cea de dincolo. Tradiția populară spune că ei nu știu singuri când cade Paștele și tocmai de aceea oamenii le trimit vestea Învierii printr-un gest simbolic – aruncă pe apă coji de ouă, adică pe Apa Sâmbetei. În imaginarul popular, acesta este râul care curge spre lumea morților, spre acel tărâm îndepărtat unde ar trăi blajinii. Legenda îi așază pe blajini la vărsarea Apei Sâmbetei în Sorbul Pământului, într-un spațiu aflat dincolo de lumea obișnuită. De aici vine și expresia românească „a se duce pe apa sâmbetei”, păstrată până astăzi cu sensul de a se pierde fără întoarcere.
Tot de aici vine și obiceiul pe care bătrânii îl povestesc și astăzi: cojile de ouă roșii nu se aruncau la gunoi, ci pe apă. Credința populară spune că, plutind pe ape curgătoare, aceste coji ajung la Apa Sâmbetei și, de acolo, în lumea rohmanilor. Văzându-le, blajinii află că pe pământ a venit Paștele și îl pot sărbători și ei. În unele variante etnografice, legătura dintre oameni și blajini se face tocmai prin aceste coji de ouă, care duc simbolic lumina și vestea Învierii spre cei din cealaltă lume.
Biserica pune accentul pe sensul creștin al zilei: pomenirea celor adormiți, rugăciunea și milostenia. Blajinii sau rohmanii rămân, astfel, nu doar personaje de legendă, ci expresia unei credințe vechi: că Învierea trebuie vestită și celor care nu mai sunt printre noi. La Iași, în fiecare primăvară, lunea de după Duminica Tomii devine ziua în care familiile merg la cimitir cu lumânări, flori și ouă roșii, iar un obicei vechi de secole spune, în felul lui simplu și tulburător, același lucru: că Lumina Învierii nu rămâne doar printre cei vii, ci este trimisă și celor din Cer.