* dialog cu acrobatul la mare înălțime Flaviu Cernescu, omul care a schimbat corporația cu mersul pe sârmă
A schimbat programarea și viața de birou cu drumurile lumii, monociclul, ruinele industriale și acrobațiile la înălțime. Flaviu Cernescu vine pentru prima dată la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași, cu „Pași pe orizont”, un spectacol programat pe 7 octombrie, de la ora 18:15, pe esplanada Teatrului Luceafărul. Într-un interviu despre frică, limite, curaj și fascinația spectacolului, el vorbește despre momentul în care a lăsat în urmă siguranța biroului și despre întrebarea care pare să fi rămas în centrul tuturor aventurilor sale: „Ce căutăm, de fapt?”
– Ați trecut prin lumi care par să nu aibă aproape nimic în comun: IT, corporație, călătorii, mecanică auto, circ, apoi acrobație la înălțimi la care cei mai mulți dintre noi nici nu vrem să privim. Care dintre aceste vieți vi se pare astăzi cea mai apropiată de omul care sunteți și care dintre ele v-a format cel mai mult?
– Da, așa este, am experimentat diverse „meserii” în diverse etape ale vieții. Pregătirea mea oficială este de „programator calculatoare”, însă chemarea interioară nu m-a limitat niciodată la ceea ce scrie pe diploma de absolvire. Curiozitatea a fost motorul căutării mele, iar realitatea este că viața ne poartă pe drumuri nebănuite. Cândva am citit că noi suntem suma a tot ce am experimentat vreodată!
– Ați renunțat la un moment dat la siguranța unui serviciu și ați plecat prin lume cu monociclul după dumneavoastră. A fost un gest de curaj sau, dimpotrivă, momentul în care ați înțeles că pentru dumneavoastră mai riscant ar fi fost să rămâneți într-o viață foarte sigură?
– Din prima zi de job la birou am simțit că eu nu sunt pentru așa ceva. Am rezistat totuși șase ani, dar știam că va veni o zi în care voi schimba acest lucru. Viața mea oricum se învârtea în jurul pasiunilor, iar asta m-a adus aproape de oameni deosebiți. În iarna lui 2013 am întâlnit un băiat care făcea autostopul prin lume și care văzuse vreo 100 de țări, plecând de acasă cu 100 de euro. Aflând povestea lui, am prins sporul de curaj necesar ieșirii din jobul de birou și uite așa a început un alt capitol al vieții mele.
– Aveți o formulare foarte frumoasă: un asemenea sport te pune în fața limitelor și a fricilor tale și, în cele din urmă, „te confrunți cu cine ești de fapt”. Ce ați aflat despre Flaviu Cernescu sus, pe o coardă, și nu ați fi putut afla niciodată stând cu picioarele pe pământ?
– În viață, noi toți avem vise, speranțe și idealuri. Problema este cu visele care se pierd, pe care le lăsăm să moară. Despre acestea apoi ne facem scenarii: aș fi fost capabil, nu aș fi fost capabil etc. Eu unul am încercat să aflu răspunsurile pentru câteva vise, cum ar fi plecarea din jobul de birou, experimentarea acrobațiilor la înălțime și altele mai personale. Ce am aflat este că suntem capabili de multe, dar am aflat că avem și limite care uneori nu ne convin, dar pe care trebuie să le acceptăm. Este un subiect sensibil despre care am putea vorbi mult.
– Vă atrag nu doar înălțimile, ci și locurile neobișnuite — coșuri industriale, turnuri, baraje, construcții abandonate. Ce vedeți dumneavoastră într-un asemenea loc înainte de a vedea pericolul: o scenă, o problemă de rezolvat, un peisaj sau pur și simplu o posibilitate pe care ceilalți nu o observă?
– Da, îmi plac foarte mult ruinele industriale. Ele sunt adevărate tărâmuri ale altor lumi. Pe lângă imaginile dezolante ale dărâmăturilor rămase, ele comunică truda, măiestria și idealurile generațiilor care le-au gândit și construit. Este impresionant să vezi ce s-a putut realiza. Eu, fiind pasionat și de construcții metalice, admir și sudurile, îmbinările și modul în care a fost ridicată industria grea. De asemenea, aceste ruine gigante provoacă și aptitudinile de acrobație.
– FITPTI are anul acesta tema „Societatea spectacolului”, iar dumneavoastră sunteți într-o situație aproape paradoxală: ceea ce faceți este cât se poate de real, dar pentru cei mai mulți devine imagine, filmare, viralizare. V-ați surprins vreodată refuzând o provocare tocmai pentru că simțeați că ar fi făcută pentru spectacol și nu pentru dumneavoastră? Tema ediției 2026 este chiar relația dintre realitate, imagine și spectacol.
– Ați atins un punct sensibil cu această întrebare și chiar reflectez la ea acum. Deși mă consider în primul rând un om de aventură și abia apoi de spectacol, ambele reprezintă provocări pentru copilul din mine. În fiecare spectacol este o aventură și în fiecare aventură este un spectacol. Mirajul de a fi!
– Veniți pentru prima dată la FITPTI, unde o mare parte din public este foarte tânără. Într-o epocă în care copiii văd pe internet cascadorii și „challenge-uri” de câteva secunde, cum le explicați diferența dintre curaj și inconștiență? Ce nu se vede într-un film de 30 de secunde din anii de pregătire care stau în spatele unei performanțe?
– Într-adevăr, lumea se schimbă mereu. Social media nu mai este nici ea așa cum era când am început eu postarea unor aventuri. De câțiva ani putem vedea chiar și clipuri generate de AI în care totul este posibil. Revin astfel la ce am punctat mai devreme. Pentru a putea face orice ne trebuie pregătire, răbdare, repere reale și înțelegerea limitelor. Dar, în cele din urmă, revine întrebarea: Ce căutăm de fapt?