A fost mereu pasionată de frumos, de obiectele decorative și și-a dorit, încă din copilărie, să aibă un magazin de cadouri. O perioadă, totul a rămas la stadiul de vis, însă dorința nu s-a stins, iar în urmă cu ceva timp s-a și materializat. Pentru Simona Radu, o ieșeancă ambițioasă pentru care visele nu pier niciodată, starea de izolare impusă de pandemia generată de noul coronavirus a avut și o parte bună – a reușit să-și îndeplinească o dorință pe care o avea în suflet încă din copilărie. Așa a apărut Atelierul Wallflowers, un proiect lansat „din dragostea de a oferi lucruri frumoase oamenilor dragi și din dorința de a găsi darul perfect și unic!”.
Simona Radu a pornit alături de câțiva prieteni din București, de la Florăria Venus, recunoscuți pentru ceea ce fac. „Sunt floriști foarte buni, artiști în adevăratul sens al cuvântului. Ei moștenesc pasiunea și din familie, tatăl lui, turc de origine, fiind tot florar. În Turcia, astfel de obiecte așa cum realizăm noi la Wallflowers sunt foarte căutate, apreciate. Așa a venit ideea, ca un răspuns la întrebarea De ce nu faci și tu în România ce facem noi în Turcia? Am lansat proiectul și a prins foarte bine, vazele inspirate din mitologia greacă fiind foarte apreciate”, a început Simona Radu povestea visului din copilărie care a prins nu doar formă, ci și culoare.
Venus, deschizătoarea de drumuri
Planurile au fost făcute la Londra, la începutul unei primăveri care ne-a blocat în case, din cauza pandemiei cu noul coronavirus. „Pe mine m-a prins la Londra, eram în vizită la copii. Și ce să faci când ești țintuit în casă? Să citești, să faci planuri, iar din toate discuțiile a ieșit nebunia asta. Eu sunt economist de formație, dar mereu mi-am dorit să am un magazin de cadouri. Vorbind cu prietenii din țară, unde chiar nu știam când voi reveni, am spus – Voi veți începe la București, eu la Londra. Până la urmă ne-am întors în Iași și am deschis atelierul. Copiii mei (Roxana, Cristina și Bogdan – n.a.) m-au încurajat foarte mult și mi-au spus – A venit și momentul în care vei face tot ceea ce ți–ai dorit o viață! Și așa a fost”, a continuat Simona povestea atelierului.
Prima vază, realizată după chipul lui Venus, Zeița Frumuseții, a ajuns tot la un proiect aflat la început de drum, un atelier de cosmetică, apoi au bucurat tot mai mulți oameni iubitori de frumos.
În scurt timp, gama de modele s-a diversificat și așa au apărut Apollo, David, Jade sau Mayra (statueta cu chipul unei negrese, foarte apreciată), Alaska.
Ca și mod de realizare, vazele sunt mai întâi turnate în ipsos, cu ajutorul unei matrițe, apoi mulajul este prelucrat pentru a dobândi rezistență, etapele fiind foarte atent migălite de artizani, alături de Simona lucrând și unul dintre copiii ei, Bogdan Carp. De altfel, și cei trei copii au ajutat la materializarea visului care poartă astăzi numele de Atelierul Wallflowers și de unde pleacă multe obiecte decorative superbe către publicul iubitor de frumos.
Aplauze la Londra, aprecieri la Iași
Planurile făcute la Londra au dat roade și nici nu avea cum să fie altfel. „Nu este deloc ușor nici acolo. Copiii mei muncesc, merg și la cursuri, una dintre fiicele mele fiind studentă la Comunicare, la Universitatea Greenwich”, a continuat Simona.
În timpul pandemiei, Bogdan a muncit non-stop, iar când a derulat o parte din amintirile sale de la Londra, ochii i s-au umplut de o lumină caldă.
„Acolo există exercițiul recunoștinței. Locuitorii orașului obișnuiau să le mulțumească medicilor, polițiștilor, furnizorilor de produse achiziționate online și tuturor celor de la care primeau sprijin. Într-una din zile, pe strada pe care livram niște produse eram singur, doar cu colegul meu și deodată am fost înconjurați de o rafală de aplauze. Locuitorii ne-au aplaudat dincolo de ferestrele caselor. Era forma lor de a ne mulțumi pentru ajutorul oferit”, am aflat de la Bogdan. Pentru toți, eforturile au fost pe măsura pasiunii, iar munca le este răsplătită. La Atelierul Wallflowers, și prin aprecierile celor care își doresc fie să ofere un dar, fie să se bucure de un obiect migălit din pasiune și cu drag pentru culoare, oameni și viață.