Dialog cu Teodor Giurgiu, fondatorul cramei cu același nume
– „Crama Teodor”, mândria vinurilor din Sătmar, a revenit la Iași, de această dată la Festivalul de Vin „Hai cu pluta”. Ce v-a atras la acest proiect? Ce v-a plăcut la prima întâlnire cu Yvona Mardare, inițiatorul festivalului?
– Crama TEODOR a revenit la Iași cu mare plăcere, apreciind mult proiectul doamnei Yvona Mardare „Hai cu pluta”. Ne-au atras organizarea impecabilă, mijlocirea întâlnirilor cu un public cunoscător și iubitor al vinului, dar și cu oameni din domeniul afacerilor pe zona HORECA, fiind benefică.Am adus la Iași vinuri care poartă amprenta Sătmarului. Avem chiar o gamă superpremium de vinuri Sătmar – ADEODATUS, vinuri premium pentru HORECA. Evident, nu au lipsit Rieslingul de Rhin și Pinotul Noire.
– Povestea cramei este una pe atât de frumoasă, pe atât de ambițioasă. Cum a apărut „vinul din Rai”? Ce înseamnă pentru dvs această cramă, dincolo de afacere?
– Crama TEODOR aș spune că este pasiune și vin pentru că vinul are nevoie de foarte multă dedicare, pasiune, perseverență, ceea ce la noi un consumator găsește din plin. Am reusit astfel ca într-un timp relativ scurt, de circa 7 ani, să creăm un brand – TEODOR, apreciat mult pe plan local, dar și la nivel național. Doar în ultimii doi ani am reușit să câștigăm 15 medalii, 6 de aur, 7 de argint și 2 de bronz la prestigioase concursuri internaționale.
– Care credeți că sunt principalele atuuri ale cramei?
– Aș aminti de patru lucruri – o zonă cu un terroir bine conturat, o echipă de producție de înalt profesionalism și cu dedicație. Lor li s-ar adăuga o dotare tehnică necesară unei vinificații la cele mai înalte standard și, bineînțeles, multă pasiune și grijă pentru sănătatea vinurilor. După consumul vinurilor Cramei Teodor NU TE DOARE CAPUL, chiar dacă se depășește uneori măsura. Acest lucru ne-a consacrat pe plan local.
– Pentru dvs, ce înseamnă, de fapt, vinul? Ce v-a atras la acest domeniu? V-a dezamăgit vreodată? Care sunt cele mai mari bucurii care vi le-a adus?
– Pentru mine vinul înseamnă un aliment valoros doar atunci când acompaniază masa, cultura. Fiind un vehicul de comunicare și socializare, contribuie la dezvoltarea comunităților locale, fiind utilizat la toate ceremoniile întâlnite de-a lungul civilizației umane. Ce nu îmi place la vin este că, atunci când este consumat în exces, duce la o euforie nefericită, că este prea sensibil și nestatornic, fiind o ființă vie plină de surprize.