* dialog cu prof. Sorina Dănăilă, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți povestitori urbani ai Iașului
– Care este pentru dumneavoastră cea mai profundă definiție a artei de a fi femeie?
– Cea mai profundă artă de a fi femeie? Ca pentru orice om, dincolo de gen, arta de a fi tu însăți, dincolo de poncife, mode sau presiuni ideologice. Să fii tu însăți, în acea formă care-ți aduce cel mai mult bucurie, încredere și echilibru.
– Cum v-ați descoperit vocația pentru predarea limbii franceze și în ce fel v-a modelat această carieră ca femeie?
– Vocația aceasta m-a găsit ea pe mine, în momente de mare derută existențială, transformându-mă într-o măsură inimaginabilă, dându-mi sensul și măsura responsabilității, dar mai ales a iubirii față de și pentru copii. Copiii care au fost, în cele din urmă, bucuria cea mai desăvârșită a profesiunii mele.
– Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit ca profesoară, dar și ca femeie într-un domeniu al formării tinerelor generații?
– Provocările m-au însoțit la fiecare pas, din clipa când, dimineața, intram în clasă și până a doua zi, când reveneam la școală, într-o fericită buclă temporală. Provocarea, însă, cea cu majusculă, a fost întotdeauna sclipirea din privirea copiilor pe care știam că nimic n-o mai poate stinge. Era, de fapt, provocarea unei întrebări simple – am făcut bine că am aprins-o?
– Există un moment în care ați simțit că dăruirea dumneavoastră a schimbat cu adevărat viața unei eleve? Ne puteți împărtăși această poveste?
– Eu sunt convinsă că interacțiunea mea cu copiii a schimbat vieți. O știu pentru că această minune mi-a fost împărtășită peste ani ca fiindu-le o piatră de temelie la construcții de viață solide. Mă gândesc acum la un exemplu între foarte multe – la Luiza Vasiliu, unul dintre ziariștii curajoși și verticali ai momentului, cu care, la vremea anilor de liceu ai ei, am dat bătălii ce au prevestit bătăliile de azi, atât de pline de substanță și atât de necesare.
– Ce sfat le oferiți tinerelor femei care se află la început de drum și care își caută menirea?
– Nu am căderea de a da sfaturi pentru că sfaturile, de obicei, ridică obstacole. Știu, în schimb, sigur că, mai ales în vremurile acestea tulburi, avem nevoie să fim puternici, cu capul pe umeri și cu mintea deschisă. Și să ne cultivăm spiritul critic dimpreună cu sufletul luminos
– Cum a influențat relația cu mama dumneavoastră felul în care vă trăiți feminitatea și vocația?
– Mama este, pentru mine, punctul cel mai solid de reper din lume. Mama, căreia îi aud glasul atunci când sunt fericită, îi simt privirea de-un albastru de oțel atunci când greșesc sau sunt slabă, îi simt mâna aspră care mă oprește să mă arunc în prăpastie. Mama nu a lăsat neapărat urme în feminitatea sau vocația mea, dar mi-a sădit in străfundul ființei câteva principii fundamentale – cinstea, curajul de a spune ce gândesc și de a tăcea atunci când cuvintele pot răni, efortul ca preț al reușitei, consecvența și, peste toate, iubirea nesfârșită pentru semenii mei.
– Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți cu mama dumneavoastră? Dacă ar fi să-i oferiți un dar mamei dumneavoastră, unul pe care nu i l-ați oferit încă, ce ar fi acela?
– Plimbările cu Mama prin orașul ei – aurit, magic, plin de taine. Dacă i-aș mai putea face Mamei un dar, acela ar fi surâsul strănepoților ei și împlinirea nepoților ei, pe care i-a iubit necondiționat și fără rest.
– Cum vedeți locul femeii în lumea de astăzi? Credeți că i se acordă spațiul și respectul pe care le merită?
– Femeia are astăzi, în lumea noastră democratică, un statut și un rol pe care nu cred să le mai poată pierde. Și care scot la lumină întreaga ei putere. Dar există locuri pe pământ în care soarta femeilor mă înfioară și revoltă, cu atât mai mult cu cât pare că este o situație fără soluție, înrădăcinată în prejudecăți și valori patriarhale cu care ele nu găsesc mijloacele de a lupta.
– Dacă ați avea puterea absolută de a remodela lumea pentru femei, care ar fi primele trei schimbări pe care le-ați face? Cum vă imaginați lumea viitorului pentru femei? Ce credeți că trebuie să schimbăm astăzi pentru ca acea lume să devină realitate?
– Ah, le-aș lecui de dorința aproape compulsivă de a se urâți cu botox, gene, unghii nefirești. Și le-aș șopti că trebuie să-și respecte frumusețea naturală, încrederea în sine și în faptul că iubirea adevărată trece de aparențele care nu pot înșela. Și, nu în cele din urmă, să-și crească mereu copiii dincolo de poncifurile unui parenting devenit deseori dogmatic.
– Ce fel de lume vă doriți pentru fiica dumneavoastră? Ce valori sperați să-i insuflați pentru a naviga prin viață cu încredere și demnitate?
– Fiica noastră este una dintre marile noastre împliniri. Pentru că este o femeie puternică, neînfricată în a-și croi viața așa cum și-o dorește, o mamă curajoasă și responsabilă. Pentru ea, îmi doresc o lume luminoasă, cu pace și perspective fecunde, o lume care să nu cedeze în fața extremismelor, intoleranței și lipsei de umanitate.
– Dincolo de cariera de profesoară, ce alte pasiuni vă definesc? Ce vă hrănește sufletul și vă dă energie?
– Iubesc cu pasiune cărțile, filmele, muzica, arta de orice fel, bucătăreala care adună în jurul focului, tai-chi-ul și plimbarea. Îmi iubesc prietenii, chiar și atunci când îi pierd. Totu-mi hrănește sufletul cu energie albă, bună, o energie pe care încerc s-o dau mai departe celor care mă înconjoară. Sunt prea multe personalități feminine care-mi sunt aproape de suflet și care toate îmi dăruiesc câte ceva. Așa că, dacă ar trebui să spun care anume m-a inspirat, ar trebui, de fapt, să mă refer la un arhetip. Ceea ce e extrem de complicat. Și dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să mă definească ar fi „Iubire. Iubire. Iubire”.