* dialog cu Marinela Strîmbulescu, președinta OFA Gorj

– Gorjul este unul dintre județele care resimt cel mai puternic transformarea modelului economic bazat pe energie și cărbune. Din perspectiva dumneavoastră, există astăzi un plan suficient de clar pentru ceea ce va pune în loc economia locală?

– Eu cred că avem instrumentele tranziției, dar nu avem încă suficient de clar economia de după tranziție. Gorjul are o alocare de 537,2 milioane de euro în cadrul Programului Tranziție Justă. Avem finanțări pentru companii, reconversie profesională, energie și infrastructură. Dar un program de finanțare nu este același lucru cu un model economic. Întrebarea la care ar trebui să putem răspunde foarte concret este: ce va produce Gorjul în 2030, cine va investi aici, cui vom vinde, ce avantaj competitiv vom avea și cine îi va angaja pe oamenii care ies astăzi din vechea economie? Aici este vulnerabilitatea. Restructurarea are deja un calendar. Noua economie are încă, într-o măsură prea mare, un calendar de proiecte. Iar un electrician, un mecanic sau un inginer poate pleca din județ mult mai repede decât poate deveni operațională o investiție industrială. Cred chiar că am ratat prima fereastră a Tranziției Juste: aceea în care noua economie trebuia să înceapă să funcționeze înainte ca restructurarea vechii economii să elibereze masiv forță de muncă.

Asta nu înseamnă că tranziția este pierdută. Înseamnă că acum trebuie să recuperăm un decalaj. Și nu cred că Gorjul trebuie să treacă pur și simplu de la cărbune la fotovoltaic. Trebuie să treacă de la bazin carbonifer la bazin energetic-industrial modern. Energia trebuie să devină un avantaj competitiv. Industria, investiția privată și valoarea adăugată trebuie să fie rezultatul.

– Fondul pentru Tranziție Justă a fost prezentat drept una dintre marile șanse ale Gorjului. Se văd deja investiții capabile să creeze locuri de muncă durabile sau există riscul ca banii să fie cheltuiți fără să schimbe fundamental economia județului?

– Riscul există. Și cred că aici trebuie să începem să vorbim mult mai onest. Dacă urmărești discursul public al principalilor actori implicați, ai putea avea impresia că Tranziția Justă este un program care merge bine: avem alocări, contracte, apeluri, proiecte.

Dar contractarea nu este absorbție. Absorbția nu este impact. Iar un proiect implementat corect administrativ nu este automat un succes economic. Faptul că însăși Autoritatea de Management vorbea, în luna iunie, despre un risc real de dezangajare de aproximativ 400 de milioane de euro din componenta NGEU a Fondului pentru Tranziție Justă, la nivelul programului, și despre luni critice pentru evitarea pierderii fondurilor ar trebui să ne oblige la mai mult realism. Cred că avem nevoie de mai multă onestitate în evaluarea politicilor publice și de capacitatea de a discuta deschis inclusiv despre ceea ce nu funcționează. Analiza critică nu este un atac. Din contră, este una dintre condițiile necesare pentru a corecta la timp un program de asemenea amploare. Rolul nostru nu este să protejăm o aparență de succes. Rolul nostru este și să punem întrebările relevante: câte investiții sunt efectiv operaționale, câte locuri de muncă sustenabile au creat, ce nivel salarial pot susține, cât capital privat au mobilizat și câte dintre aceste companii vor continua să funcționeze și să investească după închiderea granturilor?

În România am devenit foarte buni la măsurarea alocărilor, a contractării și a plăților. Trebuie să devenim la fel de riguroși în măsurarea impactului economic. Pentru că, în definitiv, cel mai mare eșec nu ar fi să nu reușim să cheltuim integral o alocare europeană. Cel mai mare eșec ar fi să cheltuim banii, să bifăm proiectele ca finalizate și să constatăm, la sfârșit, că vulnerabilitățile structurale ale economiei au rămas aproape neschimbate.

– Lucrați de ani buni cu fonduri europene. Care este greșeala pe care o vedeți cel mai des la antreprenorii care caută finanțare: pornesc de la o idee de business și caută apoi bani sau pornesc de la un program de finanțare și încearcă să inventeze o afacere care să se potrivească?

– Din păcate, încă văd prea des a doua variantă: „S-a deschis un program. Ce afacere putem face?”. Este exact ordinea greșită. Un business trebuie să înceapă cu piața, nu cu ghidul solicitantului. Ce problemă rezolv? Cine este clientul? De ce va cumpăra de la mine? Cât este dispus să plătească? Care este marja? Ce avantaj competitiv am? Cât capital de lucru îmi trebuie? Abia după ce pot răspunde la aceste întrebări mă uit dacă există un grant care îmi poate accelera investiția. Fondurile europene sunt capital. Nu sunt strategie de business. Un grant poate cumpăra un utilaj, o hală, o linie de producție sau software. Dar grantul nu poate cumpăra clienți. Și cred că trebuie să spunem și un lucru incomod: un proiect poate fi foarte bun din punctul de vedere al eligibilității și foarte slab din punct de vedere economic.

Eu aș pune fiecărui antreprenor o singură întrebare: Dacă mâine grantul ar dispărea, afacerea aceasta ar continua să aibă sens? Dacă răspunsul este „nu”, atunci probabil am construit un proiect pentru o finanțare, nu o companie pentru o piață. Iar după ce finanțarea se termină, diferența dintre cele două devine foarte dureroasă.

– Într-un județ în care concedierile și restructurările provoacă multă îngrijorare, ce tipuri de afaceri ar putea absorbi o parte din forța de muncă disponibilă în următorii ani? Unde vedeți cele mai reale oportunități pentru Gorj până în 2030?

– Aș porni de la ceea ce Gorjul are deja și aș evita soluțiile artificiale. Avem capital uman industrial: electricieni, mecanici, ingineri, personal tehnic, oameni care au lucrat în instalații complexe și într-un sistem energetic de mari dimensiuni. Nu cred că soluția este să încercăm să-i transformăm pe toți în programatori, antreprenori sau lucrători în turism. Trebuie să construim pe competențele existente. Văd oportunități reale în industria prelucrătoare, componente și subansamble, mentenanță industrială, servicii tehnice pentru energie, instalații, eficiență energetică, economie circulară, construcții specializate și procesare agroalimentară. Turismul are și el locul lui, dar trebuie tratat ca industrie economică – cu produs, infrastructură, distribuție și capacitatea de a atrage venituri din afara județului –, nu doar ca promovare.

Și trebuie să discutăm despre scară. Zece microîntreprinderi cu câte două locuri de muncă sunt valoroase. Dar nu pot substitui singure pierderea unui ecosistem industrial. Gorjul are nevoie și de investiții medii și mari, capabile să genereze, la rândul lor, lanțuri de furnizori locali.

Iar reconversia profesională trebuie legată direct de aceste investiții: investitor → tehnologie → competență → formare. Nu invers.

Pentru că un curs nu este un rezultat economic. Locul de muncă este rezultatul. Dacă formăm oameni pentru ocupații pentru care nu există cerere, riscăm doar să producem șomeri mai bine certificați.

– Ați susținut în timp și producătorii locali, agricultura și micile afaceri. De ce reușesc atât de greu aceste businessuri să treacă de la supraviețuire la dezvoltare și ce le lipsește cel mai mult: accesul la piață, finanțarea, asocierea sau educația antreprenorială?

– Dacă ar trebui să aleg una singură, aș spune: accesul real la piață. Finanțarea este importantă, dar putem finanța o capacitate de producție și să descoperim după aceea că nu avem cui să vindem suficient, constant și profitabil. Foarte multe afaceri mici produc bine. Problema începe după poarta fabricii sau a fermei. Cum ajung în retail? Cum negociază? Cum construiesc volum? Cum își organizează distribuția? Cum pot livra constant? Cum ajung dincolo de piața locală? Aici intervine imediat și asocierea. Dar eu vorbesc despre asociere economică, nu despre asociere de imagine. Să cumpărăm împreună. Să procesăm împreună. Să organizăm logistica împreună. Să negociem împreună. Să vindem împreună.

Pentru că un producător mic, singur, are costuri mari și putere de negociere redusă. Și mai există o problemă: educația antreprenorială trebuie scoasă din zona predominant motivațională și dusă mai mult în zona competențelor concrete de business. Un antreprenor trebuie să-și cunoască foarte bine costurile, marja, cash-flow-ul, necesarul de capital de lucru, productivitatea și canalele de vânzare. Uneori finanțăm foarte bine capacitatea de a produce, dar insuficient capacitatea de a construi o companie. Iar dezvoltarea începe când antreprenorul nu se mai întreabă doar:

„Cum produc mai mult?” ci: „Cum vând mai bine, cu o marjă mai bună și pe o piață mai mare?”

– Din poziția de președintă OFA Gorj, ce vă spun femeile care conduc afaceri în județ despre această perioadă? Care este problema care apasă cel mai tare asupra lor: costurile, lipsa angajaților, fiscalitatea, accesul la finanțare sau nesiguranța economică?

– Toate există, dar cred că problema care le amplifică pe toate celelalte este impredictibilitatea. Un antreprenor poate gestiona un cost mare dacă îl cunoaște și îl poate introduce într-un buget. Poate gestiona chiar și o taxă mai mare dacă știe că regulile vor rămâne stabile. Ceea ce este foarte greu de gestionat este să nu știi suficient de clar ce fiscalitate vei avea, cât te va costa energia, ce presiune salarială vei avea sau ce reguli se pot modifica după ce investiția ta a fost deja făcută. Antreprenoriatul presupune risc. Dar există o diferență între riscul de business, pe care antreprenorul și-l asumă, și riscul produs de impredictibilitatea politicilor publice. Pe al doilea nu îl poți gestiona în același mod. În cazul femeilor antreprenor mai există și o realitate foarte concretă: multe conduc simultan o companie și poartă, în același timp, o parte importantă din responsabilitățile familiale. De aceea cred că trebuie să depășim discursul în care antreprenoriatul feminin este tratat predominant prin inspirație și empowerment.

Femeile antreprenor nu mai au nevoie să li se spună că pot. Știu că pot. O demonstrează în fiecare zi. Au nevoie de capital, acces la piețe, rețele comerciale, competențe de management și acces real la locurile în care se iau deciziile economice.

Leadershipul feminin nu trebuie doar aplaudat pe scenă. Trebuie să existe la masa deciziei.

– Caravana OFA pune în acest an accent pe leadership antreprenorial, inovație și economie sustenabilă pentru 2026–2030. După întâlnirile din această ediție, care credeți că este schimbarea pe care antreprenorii români nu-și mai permit să o amâne în următorii patru ani?

– Trecerea de la antreprenoriatul bazat pe rezistență la antreprenoriatul bazat pe strategie. Antreprenorul român este extraordinar de rezilient. Se schimbă fiscalitatea? Se adaptează. Cresc costurile? Găsește o soluție. Pleacă un angajat? Preia el încă două roluri. Vine o criză? Muncește mai mult. Această capacitate ne-a adus până aici. Dar reziliența nu este un model de dezvoltare. Nu putem construi următorii patru ani pe ideea că antreprenorul va mai suporta puțin. În 2026–2030, diferența o vor face productivitatea, automatizarea, inteligența artificială, datele, eficiența energetică, capitalizarea și calitatea managementului. Inteligența artificială nu mai este doar un subiect spectaculos pentru conferințe. Devine un instrument de productivitate. Digitalizarea nu mai este doar modernizare. Este infrastructură de business. Eficiența energetică nu mai este doar sustenabilitate. Este competitivitate. Și cred că aceeași schimbare trebuie făcută și în politica economică românească. Să nu mai confundăm banii cheltuiți cu dezvoltarea. Să nu mai confundăm un grant cu o strategie industrială. Să nu mai confundăm un curs cu un loc de muncă.

Să nu mai confundăm un indicator bifat cu un rezultat economic. Și, mai ales, să avem curajul să discutăm cauzele reale atunci când ceva nu funcționează. Nu cred că rolul nostru este să cosmetizăm realitatea. Economia nu se corectează prin formulări mai elegante, ci prin diagnostic corect și decizii mai bune.

Realitatea nu devine mai bună dacă o comunicăm mai frumos. Devine mai bună dacă o înțelegem corect, o dezbatem fără teamă și avem curajul să schimbăm ceea ce nu funcționează.